luni, 26 decembrie 2016

GOTIA E TERRA INCOGNITA din GETIA




                                                                              Olimpia Cotan-Prună

Interesant cum naţiunile apar şi pier în istorie, la comandă, trasate cu sabia învingătorilor, apoi bine ticluite de înţelepţi slujbaşi ai cultului pentru rege şi împărat, alternând teroarea armată cu cea spiritual-politică, fără de sfârşit, de-au dispărut milenii din cronologia unor zone împortante de pe Terra, de-au rămas numai frânturi din culturi şi civilizaţii considerate dispărute. Urmaşii trudesc să recompună corabia timpului istoric din aşchiile plutitoare în neantul mitologic, în ritualuri, datini şi obiceiuri. În acest mod istoria este o haltă prin care în timp au trecut călătorii: unii au rămas, alţii mai sunt amintiţi, despre unii nu se mai ştie nimic şi ne-am obişnuit spre ştiinţa noastră istorică cu apariţii şi dispariţii. Adevărul istoric alungat în adâncuri izbucneşte în seisme arheologice, lingvistice, cultice, toponimice, creaţii materiale, cultural artistice, iniţieri sacre cu bogăţia lui simbolică.
Cea mai bogată zona europeană, ce abundă în mărturii străvechi multimilenare, este Vechea Vatră a Europei din cotitura munţilor Carpaţi, de la Dunărea de Jos, unde trăieşte azi poporul român, aşa cum argumentează mulţi savanţi ai lumii. Marija Gimbutas deţine autoritatea ca arheolog cercetător în teren, în calitatea sa de fiică a Europei, şi  reface traseul multimilenar al străvechimii geto-dacilor. Paradoxal este că despre toţi vecinii geografici ai geto-dacilor se consemnează istoric când şi de unde au venit, iar despre noi numai tăcere grea, impusă timp de peste un mileniu pentru termenii dac şi Dacia, pentru get şi Geţia, pentru schiţi şi Schiţia, ţinuturi cu resurse de invidiat, protejate de Munţii Carpaţi despre care în scrierile de la începuturile Evului Mediu şi până în veacul al XVII-lea se mai amintea doar ca de o Terra Incognita. De ce? Pentru că strămoşii noştri erau deja aici.
Dintre numeroasele comunităţi semnalate de istoricii antici la Dunărea de Jos, prezenţa goţilor-carpi în calitate de atacatori ai romanilor care îl împing pe Hadrian la 117 din vestul Mării Negre, cum scrie G. Pântecan, dovedeşte că nu sunt popor migrator. Este eludată existenţa cotinilor, coţilor şi cotensilor, cauconilor prezenţi pe harta lui Ptolemeu la anul 114 în curbura estică a Carpaţilor şi se înlocuieşte denumirea comunităţilor cotinilor-coţi din Coţia, numită şi de V. Pârvan Schiţia. Coţii şi istoria lor se înlocuiesc cu cea de goţi, iar Ţara Goţia e trecută sub tăcere. Goţii sunt prezenţi în istorie fiindcă au îngenuncheat invincibila Romă şi Alaric a restituit avuţiile Vaticanului capturate de armată. La 337 Imperiul Roman era rupt spre Apus şi Răsărit. Goţii conduşi de Alaric din Delta Dunării, într-o a doua incursiune, doboară Roma la 23 august 410. Cam atunci numele coţilor, comunitate din curbura carpatică, a fost înlocuit cu cel de goţi, ce a substituit şi numele de dac, get, şcit, aceştia din urmă fiind nedrept scoşi astfel din istorie. Coţii apar o singură dată pa harta lui Ptolemeu, alături de comunităţile cotinilor, cotensilor, caucoensilor. Astfel se produce o mare diversiune milenară, de proporţii europene. Aceste comunităţi făceau parte din marea comunitate a geto-dacilor, cunoscută în istorie cu numele generic carpii dat de romani pentru dacii liberi din Carpaţii sud-estici de curbură. Ciudăţenia este că transfugii au curajul să ne scrie istoria. Ajungi să te cruceşti aflând cum aşa-zişi migratori veniţi de aiurea întemeiază în câţiva ani vetre strămoşeşti. Printre ei cumanii, apoi ungurii, secuii, timp în care inima Europei pare că rămâne pustie, de este nevoie ca papalitatea să ne salveze numele ţării, cel de Dacia, transferând-o spre Polul Nord până-n Groenlanda, fără geto-daci... Vai de-aşa istorie! Vai de astfel de consemnări considerate...istorice!
 Este o strategie de desfiinţare a geto-dacilor atât de evidentă prin consecinţe că nu  mai sunt necesare scrierile sechestrate ca dovezi ale existenţei celei mai uluitoare civilizaţii din inima Europei. Istoria omenirii nu începe cu scrierea rânduielilor stabilite de învingătorii cotropitori. Împăratul Iulian Apostatul (361 – 363) interzice folosirea numelui de daci, Dacia, geţi, Geţia, şciţi, Şchiţia. Goţia e Ţara Goţilor, dar în Insula Gotland. Dacia este identificată cu Danemarca. Got şi Goţia se confundă  teritorial cu Schiţia Nord-Dunăreană, cum scriu istoricii timpului, lucru arătat şi de harta istoricului român V. Pârvan. Numele de Dacia a fost dus în vest de goţii/geţii de pe Prut, Nistru, Marea Neagră şi Delta Dunării, scrie G. Pântecan, dar… îi consideră de neam germanic, deşi  Sfântul Ieronim în Biblia Vulgata recunoaşte că sunt de neam şcitic. Scrierile grecilor şi romanilor antici denumesc popoarele din Şchiţia ca fiind geţii, dacii şi goţii din Hiperboreea. Isidor din Sevillia scrie că cei vechi i-au numit mai mult geţi decât goţi. Regii danezi nu au origine biblică. Ţara Coţilor numiţi goţi este localizată în zona Deltei Dunării, în partea de sud-est a curburii Munţilor Carpaţi şi la sud de Carpaţii Meridionali, unde episcopul got Wulfila i-a convertit cu greu la arianism după anul 348. Impăratul ostrogot Athanaric a trecut în Ţara Bârsei, numită de islandezul Snorri Sturluson în secolul al VIII-lea Caucaland, zonă în care vieţuiau cauconii, din acelaşi neam cu coţii, cumanii/comanii, goţii.
Prelaţii din Dacia erau atribuiţi unei Terra Incognita de li se adăuga numele localităţii de origine ocolindu-se apartenenţa geto-dacă. Spre exemplu Niceta e de Remesiana, Eticus e Istricus. În anul 1069, în nordul Dunării, Vlad e domn în Blahia nu în Dacia, dar în Codex Rohonczi scrie: cu o populaţie diferită de slavi şi unguri, căci aici trăiau geto-dacii şi interdicţia funcţiona. Ţinuturile daco-getice poartă în istorie diverse nume, dar cele de Dacia, Geţia, Schiţia nu mai sunt utilizate nici după ridicarea interdicţiei, la 1245 la 25 martie, de către Papa Inocenţui al III-lea, care îi localizează ca români  în apropierea Dunării şi a Mării Negre, aici unde erau în vechime coţii, schiţii, geţii şi bineînţeles goţii, aspecte consemnate în scris de istoricii timpului: Dacia ubi et Gothia Dacia, unde e Gothia, poziţionate pe harta lui Orosius la 416, care descrie Pământul locuit unde: ...în est se află Alania, în mijloc Dacia, unde este situată Gothia şi…departe… Germania. Guilloume de Jumieges la 1070 scrie în Istoria dacilor Normandiei, că: Dacia care…se numeşte Danemarca… dacii …spun despre ei că sunt danezi, după numele unui rege, Danaus. Cartografii şi istoricii din secolele V-VI folosesc pentru goţi numele de Dacia, daci şi geţi, de dacorum, ghotorum, getarum, schites, ca să justifice originea biblică a ţărilor nordice, apelând la numele de Gog şi Magog, scrie Isidor de Sevillia la 636. În Diploma Ioaniţilor (1247) sunt menţionate primele formaţiuni politice româneşti conduse de Litovoi, Seneslau, Ioan, Farcaş cu nume diferite de Dacia sau Geţia, ţinute la index. În vestul Europei cuvântul Ghot este sinonim cu Zeu, fiindcă daco-geţii erau consideraţi în vechime oameni sacri, din Ţara Zeilor, unde trăiau comunităţile geto-dace, din care erau şi coţii, numiţi goţi de autoritatea cultică a Romei în declin, ce duce o ofensivă agresivă ca să se impună pe plan religios. Reuşită în vest prin violenţă, dar refuzată de dacii din  inima Vechii Europe, papalitatea ocoleşte numele cotanilor, cotinilor, coţilor sedentari multimilenari grupaţi în Episcopia Goţilor, care devine în secolul al IX-lea Episcopia Buzăului, şi care pe la 1200 înfiinţează Episcopia Cumanilor, migratori aşazişi turcici, de parcă nişte migratori pot ctitori ţări  la comandă. Cumanii sunt în fapt cotanii, coţii. comanii/cumanii, sunt trăitorii din coamele, culmile carpatine sud-vestice, din cotul Munţilor Carpaţi. Cumidava străbună e la Râşnov, iar comanii sunt autohtonii de aici. Cumae e cetatea de reşedinţă a Sybilei de la care Împăratul Tarquinius cumpără 6 din vestitele cărţi cu profeţii asupra Romei, scrie N. Densuşianu. Nu este o întâmplare că poemul popular scris în secolul al X-lea, Beowulf, se intitulează Cotton Vitelus A XV şi are 3000 de versuri şi în care geţii se luptă cu un rege suedez. Suedia exista în acelaşi timp în care Papa Agapet II, la 24 septembrie 954, într-o scrisoare numeşte Danemarca cu termenul Dacia, apelând la un Rex Daciae, în care Creştinismul catolic nu exista oficial, după care prin Bulă Papală se creează la 1228 Provincia Romano-Catolică Dacia a Ordinului Dominican ce includea Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Estonia, insulele Orknei, Shetland, Islanda şi Groenlanda ….şi ce dezamăgire că trimişii papalităţii nu au întâlnit picior de dac, de get, de şcit, dar mai ales de goth,  tulburând Istoria. Aşa s-a translatat numele de dac şi Dacia, de got şi Goţia, în vestul Europei, iar în Estul ei a apărut o  Terra Incognita, în care istoria autentică a Daciei e salvată de cultura etnică şi limbajul geto-dac. S-a indus ideea că goţii sunt nemţi, strămoşi ai germanicilor, aspect speculat de Iordanes care scrie Getica în care preia informaţii din Istoria goţilor scrisă de Casiodor în Academia creată de Împăratul ostrogot Theodoric cel Mare la Ravena în 551. Cartea lui Casiodor, dispărută şi aceasta ca şi cele peste 200 de scrieri antice, a renăscut în Getica lui Iordanes ce s-a păstrat fiindcă e socotită ca mărturie de istorie antică a poporului german, după care a fost scrisă şi Cartea eroilor naţiunii germane unde-s evocaţi: Zamolse, Dromichete, Burebista, Deceneu, Cotiso, Scorillo, Decebal. Scrisă de Hainrich Pantaleonis, între anii 1562 – 1571, lucrarea îi asigură pe cititori că descrie viaţa unor personalităţi germane care au împodobit şi au făcut mare patria, scrie D.I. Predoiu. Cum e posibil ca un popor migrator să devină aşa de numeros într-un timp scurt încât să conducă coaliţia antiromană la 269, unde au pierit 50.000 de goţi, iar împăratul să se numească şi Gothicus? Românul Mircea Eliade a semnalat această translatare de identitate ce merită a fi cercetată. Împăratul Aurelian este somat de Regina Daciei, Driantila, să părăsească ţinuturile geto-dace, potrivit înţelegerii cu soţul său, Împăratul Regalian, asasinat cu doi ani înainte. În anul 551 bizantinii, cu generalul Belizarie, cuceresc teritoriile vizigote riverane Mării Mediterane, care la 589 adoptă religia romano-catolică, dar păstrează şi religia ariană până la 722. În istoria normanzilor scrisă de Dudo de Saint Quentin la 1020, sunt localizaţi alanii, dacii şi geţii care erau goţi, în Dacia din Danemarca şi acest adevăr ne-istoric s-a predat sute de ani în şcolile nordice. O reconsiderare se face abia în secolul al XV-lea  de către Jarl Gallien. G. Pântecan, românul-suedez octogenar, bazându-se pe documentele cancelariei Bisericii Romano-Catolice de la Roma şi din cancelariile regilor scandinavi, deschide uşile ferecate ale istoriei, arătând că utilizarea numelui de Dacia şi Goţia pentru ţările nord-europene este un subiect neelucidat încă şi istoria europeană are datoria să privească adevărul istoric în faţă.




Bibliografie:

  1. A. Busuioceanu,  Zamolxis, Editura Dacica, Bucureşti, 2009;
  2. D. I. Predoiu,  Mileniul Întunecat, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2007;
  3. George Pântecan, Provincia Medievală Dacia din nordul Europei, Editura Daco-Romania, Bucureşti, 2010.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu