luni, 26 decembrie 2016

NEGRU-VODĂ ESTE ANGRU-VODĂ



                                                                                                    Olimpia Cotan-Prună

ANGRU este un termen compus în care Ana, în matriarhat, şi An, în patriarhat, erau zei ai Cerului din vechimea geto-dacă. Gru e forma prescurtată a cuvântului Grai. Deci Angru înseamnă Graiul Cerului, din care s-a păstrat numele de Crai pentru cel mai înalt rang din stat.
În oralitatea multimilenară sensul iniţial de Angru a devenit Negru, cu sensul de întunecat, codat, ascuns celor neiniţiaţi, dar şi ca indiciu pentru zona nordică a Terrei, desemnată din vechime prin Negru, adică zona în care soarele este mai puţin prezent, făcând nopţile mai lungi.
Dacia era cea mai nordică ţară, neînsorită, Bleakh, adică neagră. De aici provin termenii Blakhii, Valahii, Valahia şi bineînţeles că acel Vodă ce a întemeiat Ţara Românească, pe teritoriul Valahiei, poate să poarte şi numele de NEGRU, ca să se deosebească între alţi crai, mai ales că această ţară era vestită pentru pământul său negru spre deosebire de cel roşcat-cărămiziu din sudul Europei (în judeţul Cluj există localitatea Ugra, iar în zona Mureş  Zagrai şi Zagar). Geto-dacii nu sunt şi nici nu au fost NEGRI, ci bălai, cu ochii albaştri şi părul blond. Erau hiperboreii înalţi şi blonzi de sub Axa Boreală, consemnaţi de scrierile antice. Toţi regii şi voievozii erau predestinaţi de forţe cosmice în conştiinţa neamului ca purtători ai graiului ceresc, motiv pentru care glăsuirea lui Vodă, cu sensul de ordine, regulă, lege era sacră fiindcă prelua şi îndatoririle înaintemergătorilor deveniţi eroi de epopee.
Voievozii vrednici precum Negru-Vodă erau pomeniţi cu evlavie în apărarea rânduielilor străbune. UngroVlahia era Ţara sacră a valahilor – Ţara Românească, ce îşi rânduiau viaţa potrivit graiului ceresc moştenit şi păstrat de corpul sacrilor sacerdoţi ce orientau buna vieţuire a geto-dacilor. Kara.Bogdania este Moldova şi poartă tot mesajul că este un dar ceresc. Kara înseamnă Gura Soarelui, simbolul cerului ce grăieşte, iar Bogdan a rămas un erou epic, darul trimis de Bog – Dumnezeu. Cuvântul Kara adăugat pentru ţări ca Bogdania, ori nume de regi şi voievozi, nu înseamnă negru, ci face trimitere direct la zeităţile primordiale. Ka înseamnă şi gură, iar a mân.ca înseamnă să duci cu mâna la gură; RA e Soarele din centrul Cerului sacru, aşa cum rai, rază, răsărit, Razelm, roman se referă numai la noi, urmaşii geto-dacilor. Turcii au numit  multă vreme Ţara Românească ca fiind Kara.Iflac.
Voievodul este numit în popor şi CRAI (Ka.Ra.I, Karaion), deci grăitor cu sensul că glăsuirea lui este lege, fiindcă e luminat de o Gură de RAi, întocmai ca şi Luna care este numită din vechime şi CRAI nou, fiindcă e luminată de Soare. Craii sunt iniţiaţii luminaţi şi strălucitori, nişte guri de aur ale înaintaşilor, sunt apărătorii rânduielilor străbune. Interesant este faptul că la noi, românii, există din vechime şi Crăiţa şi Crăiasa, dar şi Crainika. Există dansul Crăiţelor îmbrăcate în costum naţional, cu bete, ortele din vechime, bentiţe, încrucişate pe piept ca şi cele ale Căluşarilor ori ale junilor Braşovului şi Sibiului.
Unii autori au rupt calităţile sacre de cele fizice şi au ajuns să nege existenţa fizică a Marilor ctitori de ţară, a acelor ANGRU Voievozi, şefi supremi, Crai, Crainici, Regi, Voievozi etc. Despre Negru-Vodă, intrat cu acest nume în istorie, se spune că avea o ţinută fizică gigantică de 3 m şi că îşi alegea căpitanii din zona Buzăului, motiv pentru care era numit şi comanicul, cotanicul aşa cum cotensii şi coţii sunt localizaţi pe harta anticului Ptolemeu în această zonă getică, ulterior numită gotică, a trăitorilor statornici de când lumea în Curbura/Cotul Carpaţilor.
Referitor la statura lui Negru-Vodă, Romulus Vulcănescu reproduce în Mitologie română cuvintele unui martor când au săpat în necropola de la Scăieni: că mare a mai fost răposatul. Giganţii au fost strămoşii noştri şi ne stau mărturie altarele de cult cu turnuri imense, cu tronuri de piatră neobişnuit de mari aflate în multe locuri. Numeroase toponime din munţii noştri sunt atribuite lui Angru-Vodă: Tronul lui Negru-Vodă, Masa lui Negru-Vodă, Săritoarea (cascada) lui Negru-Vodă, Podul lui Negru-Vodă, Megalitul Negru-Vodă călare, Paşii lui Negru-Vodă etc.
În anul 1920, la 31 iulie, a fost deschis mormântul lui Angru-Vodă după 600 de ani. Pentru  câteva clipe a apărut imaginea de demult a voievodului din secolul al XIII-lea, cu o statură neobişnuită pentru noi cei de azi, iar veşmintele erau pline de simboluri hiperboreene, cum sunt svasticile, catarama de la centură cu palatul cerului voievodal şi în centru lebăda albă cu chip de femeie, acea Zână Leto, mama gemenilor divini Artemis şi Apollo, ce se află pe cele două turnuri laterale, iar pe sigiliul se arată cerul cu mâna dreaptă.
Cântecele bătrâneşti spun că Angru/Negru Vodă a întemeiat legendara biserică de pe Valea Argeşului, adică Altarul de pe Vatra pe care s-a întemeiat Ţara Românească, numită şi UNGRO.VLAHIA - Valahia lui Angru, Nordica, Marea Valahie. Ungro.Vlahia este şi astăzi prezentă în numele Mitropoliei Munteniei. Legenda Mănăstirii Curţii de Argeş ne demonstrează că voievodul era un iniţiat în civilizaţia străveche fiindcă a întemeiat altarul de cult pe înţelepciunea Zamolselor femei reprezentate de Ana, soţia meşterului vestit. Soţia lui Manole purta în mod predestinat numele zânei primordiale a Cerului, cunoscută în cultul străvechi al geto-dacilor ca fiind Ana, Anika. Numele bisericii vechi este şi în zilele noastre Nicoară, adică Nika Oră, vorbitoarea ce transmitea mesaje. Toţi urmaşii lui Angru-Vodă se numeau Nicolae, numele creştinat. Nika.Oră este numele devenit Nicoară la care urmaşii au adăugat şi Fii de Basarabă, tot pe temeiuri cultice străvechi.
Angru-Vodă este contopirea eroului epic, a sacerdotului şi craiului ce poartă mesajul înţelepciunii străvechi de pe vatra neamurilor geto-dacice, dovedind înţelepciunea iniţiatică la care trebuiau să se ridice personalităţile statale, voievodale etc.

   
Bibliografie:

1. V. Lovinescu, Dacia hiperboreană, Editura Rosmarin, Bucureşti, 1996.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu