Olimpia Cotan-Prună
Cotiso al VII-lea e
regele reîntregitor al primului regat sarmatic făurit de regele Burebista, în
anul 35 î.H., ce-a întărit temeliile ce definesc şi în zilele noastre măreţia
vetrei europene.
Cotiso al VII- lea din Neamul Cotinilor, rege
al dacilor, e descendent din dinastia sacerdotală Basarabă ce-a dăinuit în Schiţia, în Geţia
Minor, în Mol.Dava peste 700 de ani. El se naşte în anul 60 î.H. și moare în 29
î.H. la vârsta de 42 de ani, la Sarmizegetusa, răpus de rănile bătăliei date cu
romanii când se retrăgea pe Dunărea îngheţată, aşa cum scrie pe tăbliţele nr. 47
şi 69 din Tezaurul de la Sinaia.
Obârşia dinastiei Cotinilor se află în Ținutul
Vrancei din zilele noastre, așa cum scrie pe Tăbliţa 48 din Tezaurul de la
Sinaia, unde reşedinţa lui Cotiso este într-o pajişte înconjurată de codru, în cetatea getică Grazo, azi localitatea
Greşu din Vrancea, cu tot neamul, cum
precizează C. Arimin Olariu indicând Toriştea Cotinilor pe harta geografului
Ptolemeu din anul 140, în Cotitura Buzăului.
Dovezile prezenţei Cotinilor şi al şirului de
regi ai sarmaţilor cotini sunt
atestate din timpuri multimilenare. Cotinii/Khotinii sunt arienii din centrul vetrei europene ale căror urme arheologige
adânci se regăsesc din Moldova sudică, în zona nord pontică, unde s-a
descoperit un mormânt princiar zamolsian la Ţâpova datat pe vremea lui Orfeu. Urmele
puternice ale Cotinilor, au fost atestate arheologic la începutul secolului XX
prin strădania lui Mark Aurel Stein, românul transilvan care a străbătut Asia Orientală,
aflîndu-le în Bazinul Tărâm, în Tibet, Coreea de Nord, Hokaido-Japonia etc.
Prezenţa cotinilor din S-E carpatic este de
necontestat în Asia Mică ei fiind prezenți ca Hetiţi, Ketiţi, Keţi, Schiţi, Coţi,
Copţi, urmaşi ai Khotanilor multimilenari, popor ascetic, creatorul
civilizaţiilor antice Maya şi InKa din America Centrală şi de Sud, unde se află
localitatea Montană Khotan cu 600 000 locuitori, iar în Asia Centrală a
Khotanul antic, capitală a Oazelor din Taklamakan, centrul de civilizaţie şi cultură al lumii
vechi.
În Dacia
străveche regăsim Catalunii în Nordul Spaniei, Catanii în Sicilia, Cotanii în
Bolivia, în peninsulaYu.Katan, Dakoţii din America Nordică şi până în Insula Kotelnâi la Polul Nord pe
traseele lui Eticus Istricus-Donaris, ce a jalonat în lucrarea Cosmografia din secolul al V-lea, prima
călătorie în jurul lumii cunoscute. Iată că schitul dobrogean e primul ce-a
atins coastele Americii de Nord în Groenlanda, iar omul alb este cel ce întemeiază civilizaţia Maya şi Inka în America
de Centrală și de Sud.
În anul 168 Corilo era rege al dacilor liberi,
urmaş al orilor de pe Insula
Hiperboreea sacră. În anul 341 î.H. un rege numit Chotelos era prieten cu Filip
al II-lea, tatăl lui Alexandru Macedon. Fiica sa, Medapa, era soţia regelui
macedonean Filip al II-lea.
În anii 87-79 î.H. regele odrizilor era Sadalas
I, tatăl lui Cotiso al VI-lea. Odrizii cotini aveau cetate şi la Seutopolis, în
Bulgaria de azi, și plăteau lui Burebista cu kosoni, monede atât de prezente în
scrierile istorice antice şi descoperirile arheologice de pe teritoriul străbun
geto-dac.
Pe Tăbliţele de la
Sinaia e prezent regele Kotizonio, urmaş al cotinilor din Carpaţii de Curbură. Sadalas al II-lea l-a
ajutat pe triumvirul roman Pompei. După moartea acestuia soţia lui, numită Polemo
Kratia, a dat tezaurul, pe care Burebista nu l-a atins, lui Brutus, scrie
istoricul Dan Oltean, ca să-l apere pe
prinţul moştenitor, Cotiso al VII-lea, născut în anul 60 î.H., şi să-l susţină
la tron.
În scrierea antică Războaiele civile istoricul Apianus arată că Sadalas II-lea, regele
odrizilor, l-a ajutat pe Pompei şi în Tessalia, unde l-a învins pe Longines,
generalul lui Caesar, ce ajunge rege al geto-dacilor în anul 35 î.H., al cărui
neam de regi îşi avea obârşia în falnica
istorie multimilenară geto-dacă.
Cotinii, osii, burii locuiau la est de suebi şi
plăteau tribut sarmaţilor şi guarzilor. Trăiau în munţi alături de daci şi de buri şi aveau aceeaşi vestimentație ca soldaţii lui Decebal. Pe Columna
dacilor de la Roma, cotinii sunt aliaţi ai lui Decebal în primul război cu
romanii la 101-102, apoi ca foederaţi,
clientelari ai Romei, deoarece Sarmaţia
Cotinică trebuia separată în nordul regatului lui Burebista fiindcă armata romană
a timpului nu avea forţa să acopere aria triburilor sarmatice-geto-dacice din
nord-estul Dunării, trăitoare de la
Baltica la Pacific.
Geograful Ptolemeu cuprinde Dacia în Sarmaţia europeană, ca urmare a
studiilor sale minuţios ştiinţifice, cum scrie Karlo Troia în Istorie getică sau gotică :(G. Gheorghe
2013 – F.Gândirea, pag 35-37)… de la Traian istoria geto- dacilor a devenit
dublă pentru o atât de valoroasă şi de eroică naţie…
O
istorie a sarmaţilor geto-daci ce trăiau în numeroase şi puternice comunităţi
este cea nesupusă romanilor, până la Nistru - vechiul Tyras, de strajă prin Cetatea
Hotinului, la Boristene, spre Olbia, iar cealaltă a geţilor ocupaţi de romani
de dincoace de Prut până la Tisa, ştiuţi drept dacisci. Istoricul îi numeşte geto-dacisci
pe cei din provincia romană Dacia, iar pe luptătorii din slujba romanilor dacisci
în cei 170 de ani de ocupaţie.
La Tapae, dacii conduşi de regale Decebal pierd bătălia. Cotinii
nu-s prezenţi pe columnă căci ei luptau în Pasul Vulcan împotriva romanilor,
spaţiu îngust, prielnic pentru cavaleria geto-dacă.
În scena 100 de pe
Columnă, printre ambasadorii aliaţi lui Decebal din vecinătatea Daciei primiţi
de Traian se află cotinii, burii, osii
şi aliaţii lor din nord-vest ca şi în scena 27, 29 ce nu s-au retras în munţi
ca dacii, dar l-au sprijinit pe Decebal chiar dacă au făcut înţelegeri cu
Traian, cum se vede pe scena 105 unde pot fi identificaţi după podoba capilară,
caii lor speciali, veşminte alături de armatele schiţilor şi roxolanilor nord-estici.
După moartea lui
Decebal burii s-au retras dincolo de Porolissum cu majoritatea armatei şi-au condus luptele antiromane în nord-vestul
Daciei libere, dovadă multimea monedelor regale Coson.
Geograful Ptolemeu scrie că geţii locuiesc în
întinsele spaţii neştiute de la Carpaţi la Baltica, unde e cuprinsă şi Dacia
Sarmatică.
După asasinarea lui Burebista, marele preot
Deceneu stabileşte locuinţa preoţilor zamolsieni pe Kogayon cum zic grecii, dar
e de fapt pe Kotayon, la Sarmisegetusa,
la nord de Dunăre. A împărţit pe geţi în Ordinul Piloforilor şi al Capeluţilor
şi-a ridicat noi altare, edificii sacre, după modelul egiptean şi din Orient de
unde venise şi preotul Deceneu. Istoricul Dan Oltean prezintă în Regii daci şi războaiele cu romanii, 16 fortificaţii
dacice şi 13 castre romane, prin metode modern tip foto-orto-plan.
Regele Cotiso a fost
continuatorul politicii lui Burebista în Balcani. În scrierile istorice ale
ţărilor învecinate cu România în zilele noastre, există dovezi arheologige, din care se poate
reconstitui Dinastia Cotinilor-Cotani încă de pe vremea arienilor, de
necontestat, păstrate de iniţiaţii Ketiţi, Anacotelişti prezenţi în istorie de la începuturi în toate
zările lumii.
După primul război cu
romanii 101-102 cotinii devin aliaţi
ai romanilor, dar lipsesc de pe Tropaeum Traiani şi de pe Columnă în 105-106,
ca şi osii, că luptau împotriva
romanilor în alte zone. Octavian
Augustus trasează graniţele nordice ale Imperiului Roman pe Rhin, pe Dunăre şi
pe Eufrat. Graniţa nordică de pe Dunăre a fost impusă de diplomaţia dinastiei
Cotinilor aliată cu triburile nord-estice ale Sarmaţiei realizând o puternică
forţă militară, economică, cunoscută în istorie ca Dacia Sarmatică, Schiţia Sarmatică,
ce cuprindea teritorii întinse, greu de administrat de imperii străine.
Regele Cotiso al VII-lea a urmat după Deceneu şi Comosicus. În anul
35 î.H. avea reşedinţa la Sarmizegetusa, timp în care O ctavian Augustus nu mai
duce război cu dacisci şi nici Cotiso nu mai atacă Iliria, Dalmaţia, revoltate,
însă revendică paşnic teritoriile lui Burebista: Iliria, Dardania, Mysia,
Tribalia etc.
Atacurile conduse de
regale Cotiso sunt prezente şi în Oda a treia a lui Horaţiu din anul 23 î.H. ca
pe Tăbliţa de la Sinaia nr. 69 unde are numele de Kotisonio. Urmărit de romani, el trece Dunărea cu lotcile pe Valea
Moraviei la Viminacium şi Lederata, azi Costoloc, din Serbia prin Caraș-Severin.
Ajunge la Sarmizegetusa,
îngrijit de Kolesteios, dar se stinge în 29 î.H., la 42 de ani, cum scrie pe Tăbliţa
nr. 47 de la Sinaia.
Despre regele Cotiso din Dinastia Cotinilor ce stăpânea Câmpia Munteană şi
Banatul, poetul Ovidiu, exilat la Tomis în anul 12, scria că este un mare poet.
Versurile sale sunt apreciate de genialul poet latin care afirmă că Orfeu nu mai este singurul poet din
Primul Regat al Antichităţii făurit de regele Burebista.
Istoricul
Augustin Deac, în ampla lucrare Istoria
adevărului istoric, scrie despre regele Cotiso că e văzut de Ovidius drept rege
al Daciei de Apus, aliat al său pe tărâm poetic și că de-ar da la o parte numele său nu s-ar crede că-s scrise de un dac, fiindcă poeţii romani se credeau
unici.
Istoricul mai scrie că
regale Cotiso a fost un mare diplomat şi-a cutreierat cu o mare putere
economică Imperiul Roman fiindcă-i prezent în politica triumvirilor romani mai aproape de
Octavian. Întreţinea armate numeroase şi avea alianţe cu majoritatea statelor geto-dacilor
care-l susţineau şi îl numeau Basileu.
Cotiso purta veşminte bogat ornamentate cu aur
cusut pe stofă şi mantia alba era presărată cu aplice din aur. Ostaşii săi
purtau la paradă securi turnate în aur masiv, pentru care era faimos în tot imperiul,
că nu-i o întâmplare că Împăratul Augustus hotărâse să-i dea fiica soţie pentru
fiul său.
Fiica regelui Cotiso ar
fi ajuns împărăteasă a Romei dacă ceremonia
matrimonială ar fi avut loc. Augustus se pregătea să atace dacii şi ajung
duşmani de temut căci regele geto-dac se aliase cu dardanii şi danteleţii, cu
sarmaţii vestici să reîntregească regatul lui Burebista.
Bibliografie:
- Deac Augustin, Istoria adevărului istoric, 2001;
- Crişan I. Honoriu, Graniţa de N-V a Daciei , 1992;
- Daicoviciu Constantin, Studii şi cercetări de istorie veche, 1955, pag. 195-292;
- Oltean Dan, Regii daci şi războaiele cu romanii, Deva, 2012, pag. 58, 81, 128, 141, 148-152, 159-170, 258, 319, 449-450;
- Seutonius, Complete work, (Cotisoni getarum regi), Biblioteca Antică, 1751;
- Dacia Magazin nr. 96-97
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu