joi, 22 martie 2018

EROI AI REZISTENŢEI ANTICOMUNISTE


        


           EROI   AI   REZISTENŢEI   ANTICOMUNISTE      
  DIN
DOBROGEA   DE   NORD
 (1945 – 1952)

                                           OLIMPIA  COTAN – PRUNĂ
    dr SIMONA DANIELA PRUNĂ - GRIGORE



PRECIZARE

              Acest material a fost realizat în urma unei acţiuni personale de culegere de date realizată în perioada 1990 – 1995 în calitatea noastră de soră, respectiv nepoată, a luptătorului anticomunist dobrogean Cotan M. Ion – zis Iani, născut la 16 februarie 1928 în Neatârnarea/Cailderea, judeţul Tulcea, fiul lui Mihai şi al Marioarei Cotan,  condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi decedat în închisoarea de la  Gherla la 13 iulie 1952.




            Poporul român a fost prins, la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, în încleştarea dintre cele două lumi: cea comunistă şi cea democratică.
Oamenii nu aveau de unde să ştie că, printr-un simplu bileţel scris de W. Churchill şi strecurat în mâna lui Stalin, România era lăsată în proporţie de 90% sub influenţă sovietică în contrapartidă cu Grecia, englezii dorind supremaţia în Mediterană.
Încercuită de zidul ţărilor comuniste, România a plătit scump, cu grele jertfe umane, lupta de Rezistenţă anticomunistă şi antisovietică înfiripată încă din 1945.
În Dobrogea se semnalează activitatea desfăşurată de luptătorii din frontul nevăzut încă din 1945 când, în casa scriitorului Alexandru Scărişoreanu, se ţin primele întâlniri ale celor ce s-au înrolat în mişcarea de Rezistenţă din Constanţa. Printre participanţi s-au numărat Gheorghe Filiu şi preotul Dumitru Mihăilescu, această organizaţie ţinând legătura cu centrul mişcării aflat în capitală şi încercând sincronizarea acţiunilor cu cele în plan naţional.                               
Un moment de răscruce al perioadei postbelice l-au reprezentat alegerile din noiembrie 1946. Acestea au determinat o adevărată revoltă locală în zona central-nordică a Dobrogei – zona judeţului Tulcea. Sătenii din comunele Eschibaba (astăzi Stejaru), Camena, Ceamurlia de Sus, Panduru, Neatârnarea, Sarighiol de Deal, Tistimelu (astăzi Vasile Alecsandri), chemaţi la un centru de votare din Beidaud, au îndepărtat de la urne paza oficială şi au preluat supravegherea strigând Jos comunismul, afară cu ruşii din ţară ! În fruntea lor erau Petre Prisăcaru, fraţii Fudulea Nicolae şi Dumitru, Iancu Ghiuvea, Stere Grasu, Iancu Beca. Martorii oculari povestesc că a fost ca la război, iar Gogu Stere din Camena a fost împuşcat în gât. Rezultatul votului a fost însă, ca pretutindeni în ţară, falsificat. Oficialităţile comunică faptul că învingător este Frontul Democrat, deşi majoritatea ţăranilor era simpatizantă sau membră a partidelor istorice. Sunt arestate 34 de persoane, eliberate abia în februarie 1947.
Evenimente asemănătoare au loc în localităţile Nicolae Bălcescu de Tulcea, Topolog, Ceamurlia de Jos, etc.
Urmăriţi, hărţuiţi, supravegheaţi, chemaţi la primărie, avertizaţi, cei aflaţi în vizorul autorităţilor sunt obligaţi să ia drumul pribegiei ascunzându-se prin sate, prin păduri, pe la stâne. Astfel, acţiuni individuale, spontane, izolate, se amplifică prin activitatea fugarilor ce cutreieră satele făcând legătura între nucleele de rezistenţă constituite în mare secret, fără ca autorităţile să bănuiască freamătul subteran.
În toamna anului 1947 o adevărată răscoală zguduie satul Tistimelu (astăzi Vasile Alecsandri, judeţul Tulcea).
Un număr de 26 de localnici sunt deposedaţi de pământuri ca urmare a manevrelor primarului comunist. Cei nedreptăţiţi, în frunte cu Dumitru Fudulea, îşi fac singuri dreptate. Comisia de împroprietărire este bătută. Neamul Fudulea părăseşte satul, îşi face o stână la Mircea-Vodă unde stau până în 1948. Sunt încercuiţi de Securitate şi li se confiscă oile. Bărbaţii sunt închişi: Fudulea Nicolae, Ciciu Stere şi Gheorghe, Sterghius Nicolae, Paşata Dumitru, Mihai Stere etc. O noua filă se adaugă dosarului lor  de la Securitate.
La începutul anului 1948, Rezistenţa se afla în plină organizare: fraţii Nicolae şi Dumitru Fudulea iau legătura cu Iancu Beca şi la întâlnirea din casa lui Mihai Bajdu hotărăsc formarea unui nucleu coordonator. Oameni de încredere din satele din jurul localităţii Tistimelu sunt cooptaţi în mişcare: Iancu Ghiuvea, Iancu Cuşu (Ciocica), Nicolae Haşoti din Beidaud şi Stere Hapa din Nalbant. Ei merg din sat în sat şi vorbesc cu persoane de nădejde care devin membri ai mişcării (în satele Eschibaba, Ceamurlia de Sus, Beidaud, Baia, Panduru, Sarighiol de Deal, Neatârnarea).
Bănuit de activitate subversivă, Fudulea Nicolae este arestat din nou în 1948, apoi eliberat. Îşi continuă lupta constituind noi nuclee de rezistenţă în zona Sâmbăta Nouă, Topolog, Ciucurova, Hagiomer (astăzi Cerbu), Slava Rusă, Slava Cercheză, Caugagia, Camena, Başpânar. Fratele său, Dumitru, are aceeaşi sarcină în zona Hârşova, Casimcea, Alifaca (astăzi Războieni), Rahmanu, Vulturu, Nistoreşti, Dulgheru, Saraiu, Calfa, Runcu, etc.
Organizarea localităţilor din zona sudică a Dobrogei de Nord – Mihai Viteazu, Ceamurlia de Jos, Lunca, Sinoe, Săcele, Nuntaşi, Târguşor, Cogealac, Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa), Cheia, Grădina, Corbu, etc. – cade în sarcina membrilor Rezistenţei originari din Beidaud: Iancu Ghiuvea, Iancu Beca, Nicolae Haşoti, Iancu Cuşu.
Stere Hapa acţiona în satele Nicolae Bălcescu (jud. Tulcea), Nalbant, Izvoarele, Valea Teilor, Cataloi, Mihail Kogălniceanu (jud. Tulcea).
     Evenimentul care dă un imbold puternic luptei de rezistenţă nord-dobrogeană este apariţia lui Gogu Puiu, fiul preotului din localitatea Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa). Acesta se întorsese clandestin din străinătate în 1947. El fusese încorporat în 1939 în Regimentul 40 Infanterie Bazargic şi caporal fiind, trecuse la Batalionul de Gardă al generalului Ion Antonescu. În 1942 este trimis pe front, fiind descoperit ca legionar. Fugar în Bulgaria, ajunge în Germania apoi în Austria şi Italia unde se alătură grupărilor legionare ce părăsiseră ţara după rebeliunea legionară. Ia legătura cu serviciile de informaţii francez şi american şi se reîntoarce în ţară pentru a contribui la organizarea şi dezvoltarea luptei de Rezistenţă, convins fiind de sprijinul Occidentului.
Arestat de Securitatea Constanţa în 4 aprilie 1947, este condamnat la un an de închisoare corecţională pentru crima de înaltă trădare. Eliberat în iunie 1948, ia legătura cu grupările din Dobrogea.
 Scopul venirii acestuia era preluarea conducerii Rezistenţei pentru a îndemna sătenii să se revolte în masă şi a da astfel  ocazie Occidentului să intervină în sprijinirea populaţiei contra forţelor sovietice ce aveau să înabuşe insurecţia pornită în acest mod, motiv relatat de Gogu Puiu lui Nicolae Caratană şi transmis astfel lui Fudulea. Uluit de înflăcărarea tânărului, Caratană îi prezintă lui Puiu realitatea: posibilităţi armate reduse, prezenţa trupelor ruseşti, necesitatea protejării populaţiei civile.
Caratană merge la Bucureşti şi cere precizări despre noul sosit, iar şefii de aici cer oprirea acţiunii lui Gogu Puiu.
Gogu Puiu nu renunţă. Se aliază cu Hristu Pariza din Cogealac şi cu Taşcu Buciuneanu din Mihail Kogălniceanu asigurându-i pe aceştia de sprijinul Occidentului.
Întâlnirea dintre Gogu Puiu şi fraţii Fudulea are loc în iunie 1948 în casa lui Cotan Ion din Cailderea (astăzi Neatârnarea).
În septembrie 1948, în casa lui Stere Grasu din Ceamurlia se întâlnesc liderii mişcării. Se hotărăşte înfiinţarea Organizaţiei de Rezistenţă Anticomunistă şi Antisovietică din Dobrogea de Nord sub conducerea lui Nicolae Fudulea. Printre delegaţii din cele 25 de localităţi reprezentate s-au numărat: Nicolae Ciolacu din Sinoe, Fotu Anastasie din Mihai Viteazu, Hristu Pariza din Cogealac, Gheorghe Pulpă din Sarighiol de Deal, Gioga Arău din Panduru, Nicolae Mataranga din Ceamurlia de Jos, Cotan Ion din Neatârnarea.
Se hotărăşte pregătirea sătenilor pentru sprijinirea unui posibil atac antisovietic din partea anglo-americanilor cât şi organizarea unor grupuri de partizani care să lupte alături de aceştia pentru apărarea populaţiei civile şi alungarea ruşilor. De asemenea, se decide continuarea acţiunii de cooptare de noi membri, stabilirea de gazde secrete pentru întâlnirile membrilor mişcării şi dosirea armamentului, depistarea de călăuze zonale pentru liderii Rezistenţei.
Membrii nucleului coordonator îşi propuneau să îngreuneze activitatea autorităţilor comuniste de punere în practică a hotărârilor şi dispoziţiilor locale şi centrale cu privire la plata taxelor şi impozitelor agricole, să-i intimideze pe membrii de partid. Doreau ajutorarea familiilor celor nevoiaşi şi refuzul executării “muncilor voluntare” obligatorii în folosul ruşilor.
De asemenea, se pune accent pe necesitatea contracarării propagandei comuniste ce pregătea colectivizarea încercând să convingă oamenii să facă întovărăşiri agricole.
La finele anului 1948, Rezistenţa anticomunistă nord-dobrogeană avea organizaţii puternice şi luase proporţii de masă. Fudulea Nicolae- liderul ei, s-a dovedit a fi un conducător înnăscut. Sub comanda sa se stingeau orgolii, se conturau noi personalităţi, exista unitate. Împreună cu ceilalţi conducători de grupuri de luptători, el creionează programul de luptă cu strategii specifice fiecarei localităţi, respectând şi instrucţiunile aduse de la Centrul coordonator din Bucureşti de către Gheorghe Cuşa.De asemenea, Nicolae Fudulea îl acceptă ca aliat şi egal al său pe Gogu Puiu, încă de la şedinţa de constituire a organizaţiei Rezistenţei din septembrie 1948 şi un an de zile sunt nedespărţiţi.
Astfel, în zona dobrogeană, şefii Mişcării de Rezistenţă devin Tănase Papanace din Bucureşti - care ţine legătura cu Centrul Naţional al Rezistenţei, Nicolae Fudulea, comandantul zonei Babadag şi Gogu Puiu, comandantul Rezistenţei din sudul Dobrogei.
Mişcarea condusă de Fudulea îngloba grupări importante : din satul Dulgheru (condusă de Vasile Baciu, Nicolae Jipa, Dinu Gheorghe), din Cogealac (lideri Nicolae Caratană si Hristu Pariza), din Casimcea (Nicu Marin, Dobrinaş Vasile, Ghiţă Tomoşoiu), din Topologu (grupul condus de învăţătorul Tofan Gheorghe), din Mihai Viteazu ( Tasu Fotu, student la Teologie), din Panduru (lider Tache Gheorghe), din Camena (conducător Paşata Dima), din zona Runcu-Pantelimon (Balcan Gheorghe). Ea primea mesaje de la gruparea din Deltă organizată de fraţii Nicolae şi Parfenie Croitoru, cât şi de la grupul condus de Popa Nicolae şi Marcovici Ion din Pădurea Mândra de lângă Agighiol.
Omul de încredere care-i pregătea terenul pe care Nicolae Fudulea lua legătura cu şefii locali de nuclee era tânărul Cotan Ion, zis Iani, din satul Cailderea (astăzi Neatârnarea).
În ianuarie 1949 are loc o şedinţă a mişcării la Gramene Gheorghe din Eschibaba (astăzi Stejaru) şi se discută situaţia din zonă, iar în februarie o altă întâlnire are loc la Mihai Ganca din Caugagia. Pe lângă problemele legate de numeroasele arestări din localităţile Mihai Viteazu şi Mihail Kogălniceanu se aduce în prim-plan problema noilor brigadieri silvici devotaţi regimului, de care luptătorii trebuiau să se ferească în peregrinările lor prin păduri, devenite pentru ei drumuri sigure şi ascunzători provizorii.
         În urma unui denunţ, în martie 1949, casa fraţilor Fudulea din Tistimelu este percheziţionată de Securitate şi familia acestuia ameninţată. Două luni mai târziu este arestată familia Bajdu şi fraţii şi surorile lui Fudulea care sunt duşi pentru cercetări la Topolog şi Tulcea şi eliberaţi după şase săptămâni. Este urmarea înmulţirii numărului turnătorilor din mişcare.
Retraşi în casa familiei lui Vasile Baciu din Dulgheru, fraţii Fudulea primesc de la Tănăsache Papanacea ordinul dat de Nucleul Naţional al Rezistenţei din Bucureşti de retragere în Pădurea Babadagului. De acolo se dorea trecerea lor în munţii Carpaţi unde se afla Centrul Naţional de Luptă Anticomunistă. Documentele personale urmau să le primească de la agenţii Rezistenţei ce lucrau în primării.
În luna mai 1949, mulţi ciobani din zona Tistimelu-Eschibaba-Neatârnarea pleacă cu oile în Balta Brăilei, deoarece păşunile din împrejurimi nu mai puteau fi folosite din ordinul comuniştilor. Infiltraţi printre oieri, securiştii află că cel care ştia cel mai bine mişcările liderilor Rezistenţei este Cotan Ion de 22 de ani din Cailderea (astăzi Neatârnarea). Agenţii securişti încearcă să-l răpească pe acesta într-o zi în care rămâne la stână doar cu câţiva ciobani bătrâni ce prelucrau laptele şi cu fratele său, Cotan Grigore, în vârstă de 17 ani. După ce le-au omorât câinii, securiştii
 i-au călcat în picioare – la propriu - pe cei doi tineri, cel mic fiind abandonat într-o mlaştină, salvat apoi de un confrate. A fost confiscată toată agoniseala de la stână. Ciobanii arestaţi atunci au revenit acasă după ani lungi de temniţă.
Torturat, Cotan Ion le-a promis securiştilor că îi va duce la viitorul loc de întâlnire al liderilor mişcării de Rezistenţă dobrogeană. Ştia că aceştia, având viziuni opuse despre modul de organizare şi începutul insurecţiei anticomuniste, se despărţiseră. Astfel, grupul Gogu Puiu, Stere Hapa, Iancu Pariza a hotărât să se retragă în sudul Dobrogei, iar Fudulea rămăsese la Ceamurlia, în zona judeţului Tulcea.
Pe 1 iunie 1949, Securitatea din regiune, coordonată de Popa Nicolae din Baia, îl ia pe Cotan Ion şi-l duce la casa lui Grasu Stere din Ceamurlia- unde aveau informaţii că este ascuns Fudulea Nicolae şi fratele său, Dumitru. Convins de Cotan Ion  că va colabora cu autorităţile, şeful securist îi dă acestuia un pistol pentru a le crea fraţilor Fudulea senzaţia că a fost eliberat.Tânărul reuşeşte să-şi anunţe tovarăşii că securiştii i-au înconjurat şi fuge împreună cu fraţii Fudulea şi Grasu Stere.
Această evadare spectaculoasă are urmări tragice pentru luptători. Începe o prigoană de nedescris şi, rând pe rând, nucleele Rezistenţei sunt spulberate de Securitate. În sate, în păduri, pe dealuri sterpe, pretutindeni sunt căutaţi cei patru fugari. Şefii Rezistenţei din sate sunt împuşcaţi : Nicu Marin din Casimcea, membrii organizaţiilor din Sinoe şi Lunca, Gheorghe Pulpă din Sarighiol de Deal, Gioga Arău din Panduru, fraţii lui Grasu Stere din Ceamurlia.
Pe 11 iulie 1949, Securitatea îi ridică pe membrii familiei Fudulea- un bătrân de 90 de ani, două femei şi şapte copii sub zece ani, pe cei ai familiei lui Nicolae Haşoti din Beidaud - soţia şi trei copii, pe cei ai lui Iancu Beca- soţia şi doi copii. Căruţele cu arestaţi ajung în localitatea Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa) la casa preotului Puiu. Sunt arestaţi mama, sora lui Gogu şi un cumnat. Noaptea şi-o petrec la Miliţia din Constanţa, apoi sunt deportaţi în Bărăgan, la I.A.S.-ul Vasilescu Vasia lângă Călăraşi. Când au ajuns, bătrânul Fudulea Stere a decedat şi familia nu a ştiut unde l-au înmormântat autorităţile. Până în toamnă familiile deportate  au supravieţuit cu greu, câte zece într-o cămăruţă insalubră.
Între timp, pe 18 iulie 1949, are loc în casa lui Ion Dumitrescu din Cobadin o întâlnire a delegaţilor organizaţiilor din sudul Dobrogei, la care participă şi Gogu Puiu şi Gheorghe Filiu. Discuţiile legate de modalitatea în care conducătorii marcanţi ai Rezistenţei să fie trecuţi în Ardeal, conform instrucţiunilor date de la Bucureşti, este întreruptă de apariţia unor securişti în zonă. Până dimineaţă, partizanii reuşesc să se strecoare afară din localitate. Unul dintre membri este prins şi torturat şi astfel securiştii obţin informaţii despre gazda ce-l ascunde pe Gogu Puiu: Ion Adam. Casa acestuia este atacată de forţele de ordine, iar Puiu ripostează cu armamentul avut. Văzând că este înconjurat, îşi găseşte sfârşitul detonând o grenadă. În luptă  este grav rănit Gheorghe Filiu.
Pe 19 iulie este arestat grupul din Beidaud : Iancu Ghiuvea, Stere Hapa, Iancu Beca, Nicolae Haşoti. Sunt condamnaţi la moarte şi executaţi pe 16 decembrie 1949 la Mamaia, apoi aruncaţi în largul mării cu greutăţi prinse de picioare.
Aceste succese ale autorităţilor comuniste şi mai ales căderea lui Gogu Puiu au zdruncinat din temelii mişcarea de Rezistenţă dobrogeană. Nicolae Fudulea ordonă suspendarea oricăror acţiuni. Dar revolta maselor se amplifică în condiţiile în care  Plenara Partidului din 3-5 martie 1949 hotărăşte intensificarea colectivizării şi crearea relaţiilor de producţie socialiste de la sate. Oamenii sunt intimidaţi şi constrânşi să intre în colectiv, multora luându-li-se pământurile după ce fuseseră etichetaţi drept chiaburi.
De aceea convoaiele cu căruţe ce duceau grânele strânse drept cote la silozul din Baia sunt atacate de săteni şi dosite în păduri.
În septembrie 1949, comandanţii grupării din nord hotărăsc la întâlnirea din pădurea Alifaca (azi Războieni) că gazdele din sate nu sunt sigure şi că prezenţa lor i-ar pune in pericol pe săteni. Astfel, grupul fugarilor format din fraţii Fudulea, Grasu Stere şi Cotan Ion  decid săparea unui adăpost în Pădurea Babadagului, la cota Secar Bair 332, între satele Camena, Slava Rusă, Başpânar şi Tistimelu, loc ce putea fi străbătut doar cu piciorul. În trei săptămâni au săpat o grotă ingenios gândită, aşezată într-un lăstăriş de aluni şi carpeni, cu intrarea în formă de fântână (diametrul de 75 cm) închisă printr-un chepeng. Adâncimea adăpostului era de 3 m şi conţinea un coridor de 2,5 m ce ducea într-o magazie boltită înaltă de 1,60 m. Tot din coridor se intra într-o marchiză de 1,5/1,5 m ce se deschidea spre o cameră de 4/4m. În cameră era amenajat un pat într-o porţiune de pământ cruţat, o masă cu scaune, o sobă cu plită al cărei burlan ce elibera fumul era mascat la suprafaţă de un copac scorburos uscat.
Într-una din zile când merge la izvor după apă, Grasu Stere dă de turma de oi a ciobanului Nechita Nazarie din Başpânar. Acesta jură ca nu va spune nimănui unde sunt ascunşi şi le promite că va trece adesea cu turma ca să le steargă urmele, deoarece toţi pădurarii îi căutau. De asemenea, hotărăsc să le aducă şi provizii.
Fugarii mai sunt aprovizionaţi şi de familia lui Cotan şi de alţi luptători. Fraţii Fudulea îşi vizitează familiile reîntoarse din Bărăgan, apoi iau legătura cu secretarul Sfatului Popular din Sarighiolul de Deal, Nicolae Burecu, care le face acte false spre a-i ajuta să treacă graniţa în Iugoslavia.
În aceeaşi perioadă, grupul din satul Dulgheru îş sapă o grotă identică în câmp între Dulgheru şi Vulturu.
În lunile octombrie – noiembrie 1949, arestările se înmulţesc. Autorităţile sunt vădit deranjate de faptul că principalii organizatori ai mişcării nu le cad în mâini.
Luna martie a anului 1950 poate fi numită luna martirilor dobrogeni.
16 luptători dobrogeni şi-au găsit sfârşitul în noaptea de 9 spre 10 martie 1950 când au fost ucişi în trenul morţii ce-i ducea de la Gherla spre Timişoara în scopul judecării : Lache Costea (Tistimelu), Cenuşă Marin (Baia), Constantin A. Ion (Nistoreşti), Dobromir Nicolae (Casimcea), Duţu Manea (Târguşor), Enache Gheorghe (Mihail Kogălniceanu), Gogu Alexandru (Beidaud), Tomoşoiu Gheorghe (Casimcea), Stercu Stere (Camena) şi mulţi alţii. În ziua de 8 martie, rudele fraţilor Fudulea - fratele mai mare,Gheorghe, şi nepotul, Stere, sunt chemaţi la Primăria din Tistimelu sub pretextul că se dau seminţe pentru lucrările de primăvara. Sunt arestaţi şi torturaţi, iar bătrânul, nemaiputând îndura chinurile le spune celor ce-l anchetează la Babadag că doar ciobanul Nechita Nazarie ştie ascunzătoarea fraţilor săi din Pădurea Babadagului.
Pădurea este înconjurată şi în ziua de 9 martie 1950, forţele de securitate  îl duc pe Nechita Nazarie să le arate intrarea în grotă. Acesta se preface că nu ştie locul şi este împuşcat. Apoi, lăstarişul este aprins cu benzină. Patru ore, cei din grotă sunt atacaţi cu grenade şi arme automate. Pe la ora 11 o grenadă căzută în grotă este luată de Dumitru Fudulea spre a fi aruncată afară, dar îl răneşte grav la şold. Cum situaţia se înrăutăţea, se hotărăsc să se predea.
Securiştii intră în grotă, scot lucrurile şi armele, fotografiază locul, apoi îl aruncă în aer. Popa Nicolae- cadru al Securităţii din Baia, se deplasează la familiile arestaţilor în Tistimelu, Ceamurlia de Sus şi Neatârnarea pentru a lua haine pentru aceştia.
Pe 25 martie 1950, grupul ascuns în grota de la Dulgheru - Dinu Gheorghe, Baciu Vasile, Jipa Nicolae- este arestat. Locul ascunzătorii a fost deconspirat de soţia lui Dinu Gheorghe, pe care securiştii au torturat-o zdrobindu-i plămânii cu un făcăleţ băgat pe gât.
Epopeea grupului Fudulea nu se sfârşeşte încă. Dumitru Fudulea este îngropat – încă viu, alături de Nechita Nazarie în marginea cimitirului din Babadag. Ancheta celorlalţi durează trei luni. Prin Sentinţa 186 din 2 iunie 1950 a Tribunalului Militar Constanţa, Fudulea Nicolae e condamnat la moarte prin împuşcare pentru crima de uneltire contra ordinii sociale conform Legii 16/1949 şi la moarte prin împuşcare pentru crima de acte de teroare conform aceleiaşi legi.
Grasu Stere împărtăşa aceeaşi condamnare cu Fudulea. Lui Cotan Ion, un tânăr de numai 22 de ani, având studii de şapte clase – o raritate a acelor timpuri, şi care visa să ajungă pilot, i se frânge zborul. Prin aceeaşi sentinţă – 186/2 iunie 1950 – el este condamnat conform Legii 16/1949 la muncă silnică pe viaţă pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Închis în infernul de la Gherla, tânărul sfârşeşte în celulă, cu mintea rătăcită şi plămânii zdrobiţi în urma torturii, în ziua de 13 iunie 1952, strigând avertismentul istoriei : “Lupii, măi!”.
Nicolae Fudulea se dovedeşte din nou un luptător neînfricat. Într-o noapte de septembrie a anului 1950 hotărâtă pentru executarea sa, evadează din închisoarea de maximă securitate Tataia din Constanţa. Împreună cu Stere Grasu, scoate gratiile de la fereastra celulei şi coboară pe o frânghie realizată din propriile haine. Încercând să sară gardul închisorii, Stere Grasu alunecă şi îşi rupe piciorul. Sunt reperaţi de santinele şi, în agitaţia produsă de evadare, Fudulea iese alergând pe poarta deschisă pentru schimbarea gărzii. Prefăcându-se beat, reuşeşte să iasă din Constanţa, se ascunde prin lanurile de porumb, doarme în glugile de coceni şi se hrăneşte cu struguri. Ajuns la Cobadin, se ascunde la o rudă de-a sa – Nasta Stere – timp de două săptămâni. Este ascuns apoi într-o căruţă cu iarbă şi ajunge astfel în satele de macedoneni din zona judeţului Tulcea, apoi acasă, la Tistimelu (satul Vasile Alecsandri). Slab, fără dinţi, este îngrijit în câmp, apoi ascuns în casa nepotului său, Stere Fudulea.
Ia legătura cu Alexe Stere din Ceamurlia care preluase comanda organizaţiei în urma arestării sale. Hotărăşte ca împreună cu acesta să rămână la Ceamurlia de Sus, în casa lui Bote Alexe, deghizaţi în costum femeiesc macedonean. Aici au loc toate întâlnirile ulterioare ale membrilor Rezistenţei.
Securitatea era în continuare pe urmele lui Fudulea. Deşi ştiau de la informatori că este în sat, nu-l puteau depista. De aceea, faimosul călău al Securităţii din localitatea Baia - Popa Nicolae, îşi aşază cartierul general în locuinţa babei Leonora, o bătrână singură a cărei casă era la şosea, în faţa casei familiei Bote. Din hrana rechiziţionată de la săteni, securiştii o puneau pe bătrână să le pregătească masa, iar aceasta mai păstra din bucate şi le ducea fugarilor ascunşi în spatele casei de vis-a-vis. Spionându-i pe securişti, baba Leonora l-a anunţat în timp util pe Fudulea când să fugă din sat.
Anul Nou 1951 îl găseşte pe Nicolae Fudulea din nou în satul natal, la nepotul său, aproape şi totuşi foarte departe de copiii şi soţia sa, care nu ştiau că este prezent în casa lui Stere. Drumurile sale de pribeag l-au dus în satul Nicolae Bălcescu. Aici şi-a săpat o ascunzătoare sub casa unei rude (familia Popa) şi a stat ascuns până toamna, împreună cu Stere Alexe. Denunţaţi de unul dintre vecini, reuşesc să scape când satul e înconjurat de securişti.
Deşi fugari, cei doi reuşesc să continue coordonarea activităţii de Rezistenţă din zona Dobrogei de Nord.
În toamna anului 1951, un alt luptător, Nicolae Ciolacu, e prins de autorităţile comuniste. Înalt de 1,90, cu o barbă nerasă de 3 ani - timp în care se ascunsese în satul Lunca, Ciolacu îi descumpăneşte pe cei ce-l arestează. Nicolae Ciolacu, născut la 15 august 1912, a fost cel care a iniţiat şi organizat rezistenţa anticomunistă în satul Sinoe, judeţul Tulcea. Arestat de Securitate - acţiune la care e prezent însuşi şeful Doicaru Nicolae, este condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Purtat prin închisorile comuniste, la Aiud şi Gherla, a fost eliberat la 1 august 1964, anul marii graţieri. Întors acasă, neputându-se împăca cu regimul comunist, emigrează în SUA. Revine în anul 1995 şi se călugăreşte la Mănăstirea Sâmbăta, lângă Făgăraş. Se stinge din viaţă în anul 2002 împăcat cu soarta şi cu Dumnezeu  ca fiind călugărul Nectarie.
Sunt închişi şi colaboratorii lui: Iancu Costerică şi Nicolae Dimcică.
În luna noiembrie 1951 se atinge recordul în materie de arestări. Aproximativ  2000 de oameni din 60 de sate sunt ridicaţi de Securitate. Bătuţi, schingiuiţi, condamnaţi la carceră, dobrogenii continuă războiul inegal cu autorităţile. Toţi membrii organizaţiei Ceamurlia, soţiile lor şi copiii peste 15 ani sunt arestaţi.
Din nou fugari, plecaţi din localitatea Nicolae Bălcescu, cei doi lideri se despart. Fudulea îşi sapă o ascunzătoare în pădurea Topolog unde stă până dă îngheţul. Merge apoi la Calfa, în casa unei foste gazde, Pantelimon Ion. Alexe Stere merge la fratele său, Mihai, în Ceamurlia.
În decembrie 1951, o maşină a Securităţii opreşte în poarta familiei Alexe Stere. Soţia acestuia e bătută în curte, de faţă cu copiii. Bătrâna sa mamă e ameninţată cu pistolul de şeful Securităţii zonale, Jean Sarchizian. După câteva zile, la denunţul lui Mişa Colacxiz, Alexe Stere e găsit de securişti în ascunzătoarea sa din casa fratelui. Judecat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, este asasinat la Aiud.
În ianuarie 1952 este arestat grupul din localitatea Mihai Viteazul şi au loc noi arestări la Beidaud, Sarighiol de Deal şi în satele din nordul Dobrogei. Noi acţiuni de revoltă se conturează o dată cu continuarea colectivizării. Se împlineau trei ani de la faimoasa plenară a C.C. a P.M.R. din 3-5 martie 1949, unde se dăduse startul în făurirea relaţiilor socialiste la sate prin colectizare.
Nici un român nu trebuie să uite că Dobrogea a fost prima regiune colectivizată –evident, forţat. Au făcut-o prin şantaj, ameninţări, torturi, deposedări. Dar Gospodăriile Agricole Colective au fost repede desfiinţate, prin acţiunea hotărâtă a sătenilor, în Topologu, Valea Teilor etc. Oamenii refuzau să dea statului comunist munca lor de-o viaţă, uneltele, vitele şi pământul ce le asigurau supravieţuirea. Refuzau să scrie în finalul cererii de intrare în gospodăria agricolă “Traiască Republica Populară Română! Trăiască lupta pentru pace !”
În prima jumătate a anului 1952, Rezistenţa Dobrogeană  a fost practic înăbuşită în sânge prin executarea conducătorilor, prin arestarea majorităţii membrilor activi. De asemenea, o mare parte a populaţiei era dusă în închisorile administrative. Fără să fii judecat şi condamnat, erai ridicat de acasă ca pe vremea poterei şi pus să faci munci grele precum tăiatul stufului în Deltă sau muncă la Canalul Poarta Albă, pe motiv că nu simpatizezi cu comuniştii.
Pe 23 ianuarie 1952 e arestat grupul din localitatea Panduru. Unul dintre luptători, Gheorghe Turcu, reuşeşte să fugă de sub escortă şi se ascunde timp de 12 ani în casa părintească. Iese la lumină de-abia în 1964, când se predă şi este graţiat. Ceilalţi nu au norocul lui.
Pe 2 februarie 1952, tânărul Zuba Hristu din Ceamurlia de Sus e arestat şi torturat pentru a spune unde se află Fudulea Nicolae. Securistul Popa Nicolae aflase că acesta, deşi secretar UTM, participase la o şedinţă a luptătorilor din Rezistenţă. Dus de torţionar pe un câmp între Ceamurlia şi Beidaud, este pus să-şi sape singur groapa, apoi este împuşcat. Securiştii îl pun pe un sătean, Gheorghe Pastramă, să-l acopere cu pământ şi-l ameninţă cu moartea  dacă va spune cuiva ce se întâmplase. Timp de 30 de ani omul merge mereu să-l acopere pe tânărul mort deoarece ploile îi scoteau trupul la suprafaţă.
Luna martie 1952 îl găseşte pe Nicolae Fudulea în satul Calfa. Autorităţile recurg la o stratagemă pentru a-l prinde. Anunţă că toţi bărbaţii comunei Sâmbăta de Sus, de care aparţinea şi satul Calfa, trebuie să se prezinte la primărie pentru verificarea personală a livretelor militare. Toţi cei care intrau erau anchetaţi : “Ştim că Fudulea e la tine !” Auzind afirmaţia, Pantelimon Ion, cel în casa căruia se ascundea Fudulea, scapă livretul din mână. Convins că predarea lui Fudulea îl va salva de la arestare, Pantelimon conlucrează cu securiştii. Aceştia încercuiesc casa. Din nou Fudulea fuge, dar un glonte îl atinge în coapsa piciorului drept. Este prins de miliţieni şi i se pun cătuşele. Sub escortă, într-o căruţă, ajunge la Sâmbăta de Sus, apoi la Constanţa. E dus la spital şi legat de pat cu lanţuri. Nu i se acordă îngrijiri medicale. Autorităţile vroiau doar să pară umane în faţa poporului.
Se stinge din viaţă după trei săptămâni, pe 28 martie 1952, singur, înmormântat de duşmanii săi – nimeni nu ştie unde. Securitatea a făcut acest lucru pentru ca mormântul eroului să nu devină loc de pelerinaj.
Se încheie astfel o pagină de istorie. Numele unor oameni simpli, dar dârji, au fost încrustate în marmura istoriei. Ei sunt eroii Rezistentei Anticomuniste din Dobrogea de Nord : Nicolae si Dumitru Fudulea, Stere Grasu, Ion M. Cotan, Vasile Baciu, Gioga Arău, Gheorghe Pulpă, Stere Alexe, Nicu Marin, Nichita Nazarie, Iancu Cuşa, Zuba Hristu, Iancu Ghiuvea, Iancu Beca, Nicolae Haşoti, Nicolae Ciolacu, Stere Hapa, Dinu Gheorghe şi Anica şi mulţi-mulţi  alţii.









Bibliografie: Olimpia Cotan, Beca Taşcu;  Rezistenţa, Editura Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa, 1995, pg. 5 – 35.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu