marți, 23 mai 2017

Kurganele șcitice - tezaur de istorie multimilenară



                      
Covorul pe pâslă din Kurganul nr. 2 de la Pazîrîk
(foto din http://www.cunoastelumea.ro/scitii-din-siberia-iin-muntii-altai-au-fost-descoperite-doua-trupuri-mumificate-cu-trasaturi-europene-si-cele-mai-vechi-covoare-din-lume/)



prof. Olimpia Cotan - Prună

Kurganele, numite şi gorgane, sunt morminte străvechi acoperite cu pământ, niște  movile piramidale peste încăperi zidite cu pereţi din crengi puternice lipite cu lut ori cărămizi din lut amestecat cu iarbă uscată, uscate la soare. Kurganele, ce ating forme piramidale, sunt lăcaşuri de veci pentru conducătorii de comunităţi umane, regi, împăraţi, personalităţi cultice, matriarhale şi patriarhale, cu familiile, bunurile lor personale, animale domestice - cai, câini, atelaje, bunuri personale etc.
În marile kurgane, monarhii au camere separate, alăturate cu soţiile oficiale defuncte, cât şi cu cele ale concubinelor, personalităţi cultice feminine ce-au lăsat în istorie emblema Marilor Preotese din vremurile timpurii ale cultului Marii Mame şi Zânei Cerului.
Caii, căruţele, bunurile pământene sunt o prezenţă în kurganele scitice străvechi indiferent de avuţia personală, dovada credinţei acestora că vor avea nevoie de ele în existenţa lor de după moarte. Obiectele aceste ne-au lăsat informaţii unicat despre viaţa şi activitatea comunităţii care aveau credinţa că după moarte există viaţă într-o altă lume unde se află sălaşul Sufletului Nemuritor.
Am citit scrieri despre istoria veche şi unii autori duc mesajul preluat mereu şi mereu că oamenii străvechi nu reproduceau chipul uman, dar multitudinea de figurine feminine, tip Zâna Mamă, Zâna Cerului, Armata Amazoanele, meseriaşele şi meseriaşii, crescătorii de animale domesticite, întemeietorii agriculturii pe pământ, ziditorii primelor asaşezări agricole din lume, creatoarele scrisului, unicii vorbitori de pe pământ ne-au lăsat mesajul că: Omul crează oamenii cu binecuvântarea Zeității Supreme. Descoperirile arheologice au dovedit că omul şi-a dăltuit imaginea chipului în silex, piatră, lemn, metal, pe veşminte, pe covoraşele locuinţelor, pe ceramică - ce era mai valoroasă decât aurul.
Am studiat lucrarea Civilizaţiile vechii Europe scrisă de Guido Mansuelli şi-am avut o mulţime de surprize. Cea mai neplăcută e accea că în România străveche exista numai cultura Starcevo-Criș, fără alt comentariu, pe când grecii lui Herodot sunt nelipsiţi, însă istoria secolului XXI ne rată că tracii sunt primul popor ce-a locuit în aşa zisa Grecie, denumire târzie ce indică obârşia lor pe Mureş, în nordul Dunării, unde există încă localitatea Ygrichi.
Civilizaţia kurganelor este evidenţiată în istoria străveche a omenirii de savanta lituaniană Maria Gimbutas ce sudează matriarhatul de patriarhat, conştientă că tot ce există pe lume are un început, O Mamă unicat sădită şi în inima sufletului existenţial nemuritor. Numai în creaţia eminesciană Dumnezeul patriarhal are Mamă - precum în Cer aşa şi pe Pământ.
Voi aduce în prim-plan Civilizaţia Kurganelor din Altaiul Siberian, care sunt prezente de la nordul Mării Negre până în China şi Japonia, adevăr de necontestat. Ştiinţa arheologiei a dovedit că străbunii credeau într-o viaţă de după moarte şi de la cei mai săraci la marii împăraţi şi-au luat în morminte cele trebuincioase dincolo, lăsându-ne mesaje de necontestat precum sunt câmpurile de kurgane din spaţiile aşa zise scitice, de pe plaiurile carpatine şi până în Japonia.
Într-un gheţar Altaic Siberian s-a descoperit Covorul Fermecat cu imaginea Zânei Cerului la ceremonia de învestire a Șcitului Regal (vezi kurganul nr.2 din cele 5 kurgane imperiale de mari dimensiuni). Acest covor este unicat universal şi atestă prezenţa de neşters din istorie a Marilor Zâne scite ce-au creat o civilizaţie avasată, paşnică, creatoare în zorile omenirii. Sute de istorici ai lumii apreciază că lumea scitică este cea mai veche civilizaţie de pe Pământ înglobând indoeuropenii cu multiple nume ce s-au îndreptat spre toate punctele cardinale. Sciţii sunt cel mai tumultos popor al istoriei euroasiatice, ce ocupau teritorii imense, unde exista o populaţie infimă, că se contopeau cu locuitorii zonelor supuse, scrie Guido Mansuelli în Istoria civilizaţiilor Europei.
Kurganele scitice din Munţii Altai sunt cele mai multe şi mai bogate, dar şi cele mai originale morminte din lumea veche, dovedeşte savanta lituaniană Maria Gimbutas. Sciţii nu erau doar vestiţi crescători de cai şi călăreţi fătă egal din istoria străveche. Se adaptau condiţiilor climatice şi practicau agricultura, creşterea şi domesticirea animalelor, făurirea uneltelor şi vaselor necesare vieţii.  Sedentarii au făurit primele aşezări stabile cu case rotunde în lumina soarelui în formă de cutie,și de aceea au fost numiţi în istorie Cutieni. Aceştia au fost sciţii sedentari ce dovedesc originea lor europeană  unde au trăit primii plugari ai lumii când la Schelea Cladovei se cultivau cereale cum scrie istoricul român Vasile Boroneanţ. Creşteau caprine, oi, vite şi mai ales cai - primele mijloace terestre de deplasare ale omenirii. Sciţii  au fost primii păstori de pe pământ. O grupare specială scitică este cea numită de istorici Sciţii Regali ce dirijau şi ţineau legătura cu întreaga existenţă scitică a zonei, trăind în corturi regale. De asemenea, sciții sunt considerați cei mai mari deţinători de aur din istoria omenirii.
 Kurganele-morminte scitice din Munţii Siberieni Altaici sunt unice ca arhitectură şi deţin cele mai numeroase şi mai vechi bogăţii istorice. Kurganul nr. 2 de la Pazîrîk de pe Oxus din Munţii Altai are mari camere funerare. Pereţii sunt susţinuţi cu grinzi lungi şi groase dispuse orizontal şi nouă rânduri de grinzi din zadă. Kurganul este pe vechea albie a unui gheţar şi zăpada a conservat numeroase obiecte de piele aflate lângă defuncţi. Interiorul avea etajări. Lângă corpuri sunt veşminte, covoare, dar covorul de rugă prezintă cea mai importantă scenă figurativă antică. În Kurganul nr. 5 un războinic e tatuat cu fiinţe mitice, monştri şi peşti. S-au găsit numeroase obiecte de artă cu montări de aur, argint, harnaşamente, cât și o statuetă din marmură a unui cântăreţ la flaut. În Kurganul 5 sunt imagini feminine cu sâni mari şi tors puternic, gât lung, iar pe cap poartă coroane ca o piramidă cu cercuri. Iată o nouă dovadă a credinţei în Zamolselor-preotese străvechi, a căror istorie are rădăcini de necontestat și pe care Creștinismul patriarhal a interzis-o.
Sciţii au fost prima mare civilizaţie de călăreţi euroasiatici. Covorul pe pâslă din Kurganul nr. 2 de la Pazîrîk e unicat prin prezenţa omului în mod special, dar mai ales a Marii Zâne Cereşti ce patrona religia sciţilor, martora legămintelor, diferită de Zâna Mamă-pământeană, omniprezentă.
Sciţii nu au avut temple. Întâlnirile lor nu erau sacre. Regii aveau harem, dar mormintele aparţineau soţiilor principilor defuncţi, care aveau cavaleria lor. Cel mai vechi kurgan scitic regal era în Kostromskaia (secolul al VI-lea î.Hr.) şi e atestat ca cel mai simplu tip vechi de mormânt șcitic. Decedatul este înhumat alături de alte 13 schelete într-o cameră săpată în pământ. În afara camerei sunt 13 schelete a 20 de cai aşezaţi doi câte doi.
În 3 mai 2017 istoria arheologiei aduce în prim-plan  kurganul din secolul al X-lea î.Hr. ce se află la 16 km de Arzhan, pe Valea Ţarilor din Republica Tuva din Siberia.  Acest kurgan şi încă trei sunt aşezate special pe colţurile unui patrulater la distanţe de 1500 m în centrul unui câmp de kurgane, la depărtare sunt peste 20 de asemenea morminte mai modeste şi multe la care nu s-a ajuns încă. Ele uimesc prin așezare şi aspecte specifice, dar mai ales prin bogăţia lor în aur.
La Pazîrîk, în Altaiul Siberian, într-un gheţar au supravieţuit mii de ani 35 de kurgane dintre care 5 sunt de mari dimensiuni încărcate de istorie veche, indicând zorile civilizaţiei omeneşti pe meleaguri montane, cu rădăcini indoeuropene, ce-au dat nume zonelor nordice ale Mării Negre şi Mării Capice, râurilor, lacurilor, chiar şi numele Indiei şi  al Chinei.
Pe teritoriul Sciţiei Minor, Dobrogea în zilele noastre, se află tumulul/kurganul de la Agighiol, din zona Deltei Dunării, cu 3 încăperi: una pentru Scitul Regal, cealaltă pentru Regina scitică, care au imaginea acesteia şi a scitului regal pe genunchierele metalice, de-i putem privi în oglinda timpului aşa cum au fost. În a treia cameră erau carele şi schelete cailor, harnaşamente etc. În sudul Dobrogei, sciţii cu regina lor vestită, Tomiris, sunt prezenţi pe metopele monumentului Mausoleul de la Adamclisi, aici unde e o prezent omul primordial din Klisa - pământ  înmuiat cu apa sacră a începuturilor, unde trăiau Uriaşii, Atlanţii, Titanii, prezenţi pe monument, citaţi doar la masculin de către medicul Costel Popescu din Poboru, care  indică  prezenţa Reginei Tomiris ce-şi onora fiul, Spargapises, ucis de persanii lui Cirus, vegheat de luptătoarele Amazoane străvechi, prezenţe de mii de ani pe metopele scitice.
Specială este vestimentaţia celor două personaje străvechi de pe covorul fermecat de la Pazîrîk. Marea Zână a șciților întâmpină Cavalerul Regal scitic pe tronul special, asortat cu veşmintele sacre. Poartă o rochia galbenă cu un şorţ albastru – patrafir  specific Zamolselor, purtat şi de preoţii ortodocși, tivit cu triunghiuri cu laturile dublate, ce trece de capul acesteia şi acoperă umerii şi spatele rochiei galbene ca şi tronul zânei. La mâneci, lângă palme şi în jurul gâtului, rochia albastră se încheie etanş cu bentiţe negre-verzui indicând sacralitatea şi decenţa. Pe capul maiestuos e prezentă coroana cu triunghiuri echilaterale cu vârfurile spre Cer, indicând rangul de Zână a Cerului, ce susţine cu mâna dreaptă Arborele cosmic al vieţii cu tulpina şi ramurile roşii, pline cu lalele roşii, galbene şi albastre, săgeţi de mărimi diferite printre care una e ancorată de Tronul Zeiesc și indică viaţa cu rădăcinile în Tina lui Adam Klisi. Mâna stângă susţine ideea binecuvântării Șcitului Regal ce coboară cu o eleganţă de balerin de pe calul roib, surprins de maestrul ţesător drept mare căpetenie cu rolul de a supraveghea cea mai întinsă zonă de pe Pământ, de la Oceanul Atlantic la Pacific.
Costumul cavalerului șcit e specific ceremoniei în faţa Marii Zâne nelipsită de la astfel de evenimente și e compus din tunică albastră, elegant lucrată, despicată de la mijloc. El coboară desculț pe covorul de investire la rugăciunea sacră. Şaua rulează pe crupa calului ca pe nişte rotiţe. Calul e semeţ, cu frâiele ancorate de căpăstru şi se termină meandric pe coadă. Chipul  său e plin de optimismul tinereţii și siguranţei în forţele sale.
Citind această imagine ţesută pe covorul de rugă învăţăm mai multă istorie decât  învăţam la şcoală, o istorie reală ce nu ocolește istoria europeană a Hiperboreilor sacri carpatini.
Marea Zână e regină Zamolsă. Are pe cap coroana unicat şi cu zâmbetul generos şi plin de lumină sacră îl întâmpină pe Cavalerul-Regal, stând pe  tronul unicat, ţinând  cu mâna stângă de lângă inimă, un special Arbore Cosmic al Vieţii, cu flori, săgeţi pe ramurile puternice, în culorile specifice Cerului şi Pământului: roşu, galben şi albastru, pe tulpina neagră indicând natura metalică, un adevăr înrădăcinat în Carpaţii multimilenari. Acest covor unicat e mărginit cu florile pământului în câte șase pătrăţele, în aceleaşi culori ca şi cele din Arborele cosmic.Veşmintele sunt în aceleaşi culori pentru ambele personalităţi ce indică rangul şi elegenţa, atât de speciale, lăsate de iluştrii noştri strămoşi. Tunica acestui cavaler are pe linia de încheiere acelaşi tip de bentiţă sacră ce se află pe rochia Zânei Cerului. Cavalerul are o eşarfă galbenă cu cerculete albastre ce îi flutură pe spate, deasupre calului venit în viteză, cu eforturi controlate de oprire. Pe cap poartă o tichie ce adună părul ca o creastă din frunte spre ceafă, etalând faţa plină de lumină pentru acest eveniment unicat, ce poartă răspunderi colosale pentru existenţa maiestuosului neam șcitic ce a lăsat omenirii Ceramica Cutienilor (de Cucuteni), neam sedentar, mai valoroasă decât aurul, dar şi cele mai mari cantităţi din acest metal preţios din întreaga lume.
Istoricii au ajuns la concluzia că toţi sciţii din zona Oxus-Altai-Pazîrîk erau matriarhali, de aici şi bogăţia istorică mergând spre începuturile existenţei omeneşti, ce dovedesc inteligenţa, hărnicia, inventivitatea lor, toate fiind înalte calităţi omeneşti. Locuinţele sciţilor sedentari erau mici rotunde, numite cutii, deci sciţii sedentari erau cutienii, autorii celei mai vestite şi preţioase ceramici de Cucuteni din lumea antică. Arheologia  a descoperit la Hârşova, în România, ceramica neagră în anul 1966, veche de 6500 ani, ce dovedeşte că strămoşii noştri cunoşteau metalurgia la temperaturi înalte ca şi șciţii euroasiatici.
Sciţii crescători de vite şi păstori practicau transhumanţa adică părăseau locul după 10 ani când terenul nu mai dădea roade şi-l reluau după ce treceu alţi 10 ani.
Perşii îi numeau pe șciţi – sacii. Spre sfârsitul secolului al  XVIII-lea limba lor era numită şi saca/saka cât şi scrierea acestora, ştiută de sanscrită-sacră, adică de început, şi a fost studiată de lingvistul savant englez sir Harold Walter Bailey. Acesta a publicat numeroase studii privind Limba Saka Khotanică ascetică din zona Taklamakan şi e o mare surpriză istorică fiindcă Khotanii sunt Cotensii din curbura carpatină[1], din nordul Buzăului, puternică vatră de istorie străveche prezentă pe Harta lui Ptolemeu (secolul al II-lea d. Hr.).
Cel mai grandios kurgan șcitic din istorie este cel de pe Fluviul Galben, unde-s semnalate istoric influienţele șcitice, dar unde aceștia nu s-a amestecat cu băştinaşii ci au convieţuit din timpuri străvechi. Primul împărat al teritoriilor vaste sud-estice de pe Fluviul Galben e cunoscut în istorie cu numele Qin Shi Huang. Era fiu de rege şi a creat în anul 221 î.Hr. Imperiul Chinez. A folosit tactici ale popoarelor stepei, dar a rămas unic pentru cruzime în zonele învecinate. Credea în şamanism şi magie. A preluat singur întreaga putere. A construit în nordul imperiului său vestitul Zid chinezesc, unicat pe pământ, ce şerpuieşte pe crestele munţilor din nordul Chinei. Pentru glorificarea personală, a ridicat mai multe palate somptuoase lângă capitală, precum şi un palat subteran pentru viaţa sa de apoi. Este un mormânt în formă de piramidă, unic, care reprezintă imperiul său creat în numai 11 ani de domnie, la scară redusă, cu forme de relief, râuri, lacuri, mări şi constelaţiile cereşti, la care s-a lucrat şi după moartea sa, aproape 37 de ani. În apropierea mormântului a îngropat o armată de soldați de teracotă – peste 8000, şi cai în mărime naturală. Din documentele scrise rezultă unele informaţii despre palatul mortuar, dar întregul mausoleu rămâne încă de explorat şi excavat. Kurganul său are 76 de metri înălţime şi un perimetru de 1.250 de metri și era iniţial împrejmuit cu un zid dreptunghiular interior şi altul exterior cu perimetrul de 4, respectiv 6 kilometri. Sima Qian, istoric al vremii, scrie că împăratul a fost înhumat într-un sicriu de bronz înconjurat de mercur, îmbrăcat într-un costum din aur şi jad, şi având gura plină de perle, aluzie la înţelepciunea dovedită în timpul vieţii. S-a dovedit că mausoleul, întins pe patru nivele, adăposteşte şi mormintele a 600 de oameni din suita împăratului, îngropaţi de vii pentru a-şi sluji împăratul în Paradis.
Era obsedat de  moarte şi căuta fântâna nemuririi. Sfătuitorii săi au înţeles că e bolnav mintal şi i-au oferit pastile de mercur ce se puteau asimila de organism, pe care le-a luat 6 ani şi i-au afectat sistemul nervos. Aşa a  fost convins să-şi numească un urmaş   dintre fiii săi, care i-a ucis pe toţi oponenţii şi urmaşii de orice vârstă cu regele Qin. Au fost găsiţi într-o aripă la care s-a ajuns în zilele noastre, cum se spune în documentarul prezentat de History Channel[2], care ne înformează şi despre spadele mari de bronz găsite în Kurganul Qin, care erau făurite de sciţi ce cunoşteau secretul timpuriu al metalurgiei bronzului combinat cu arsenic. Maria Gimbutas, în Istoria cavalerilor războinici, și L. Cueşdean, în lucrarea România - inima vechii Europe, amintesc faptul că în vestul Ardealului şi estul Panonniei s-a găsit cel mai mare depozit de spade mari din bronz care sunt şi în Spania, Scandinavia, Egipt, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Vasile Pârvan a găsit lângă oraşul Sf. Gheorghe, la Dobolii de Sus, o spadă mare cu un mâner de 130 cm ce se află la Muzeul de Istorie a României. Mulţi istorici ai lumii consideră că sciţii străbuni înglobează numele indoeuropenilor carpatini de la Atlantic la Pacific. Astfel, e normal ca şi în Kurganul piramidă al regelui Qin, cel mai mare din lume, să fie prezente puternice argumente artefacte ale civilizaţiei multimilenare  euroasiatice.
Drumul Mătăsii este evocat din sec î.Hr. din China prin Asia până la Marea Mediterană... dar Primul Drum al Mătăsii a pornit din Hian Jiang, zona oazelor Khotanice cu mult înainte, că Imperiul Chinez era blocat spre apus. Drumul mătăsii trecea prin Khotan, dar khotanii s-au bucurat de ţesătura inventată de prinţesa Leizu (2640 î. Hr. conform lui Confucius) şi care a fost timp de peste 3000 de ani doar apanajul chinezilor. Mult mai târziu Khotanul devine prima reşedinţă externă a mătăsii naturale după ce soţia de origine chineză a prinţului khotanic Yutian a adus seminţele viermilor de mătase în coafură. Drept  recunoaştere, regele înalţă un templu la Halabang pentru regină, iar în peştera Dunlung suverana este pictată în mărime naturală. Plecaţi din Khotan, doi preoţi nestorieni (creştini) au dus viermii de mătase în Bizanţ în secolul al VI-lea.
Iată câtă istorie a lăsat omenirii lumea Câmpurilor de kurgane șcitice...Și câte lucruri încă se vor mai afla de la străbunii noștri de odinioară pentru că, așa cum spunea genialul nostru poet național, Mihai Eminescu: De la China pân-la Rin /  De geto-daci pământu-i plin[3].



Bibliografie:
  • Augustin Deac; Istoria Adevărului istoric: moşii şi strămoşii poporului român, 2001;
  • I.L.Cueşdean; Marea enigmă a românilor antici, Bucureşti, 2007;
  • Danielle Elisseeff, Istoria Chinei, București, 2010;
  • Guido Mansuelli; Civilizaţiile Europei Vechi, Bucureşti,1978;
  • Maria Gimbutas; Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici; București, 1997;
  • Jorg W. E. Fassbinder, Tomasz Gorka, Hermann Parzinger et Anatoli Nagler, Magnetic prospection of Scythian Kurgans from Chilik, Southeastern Kazakhstan, ArcheoSciences, 33 (suppl.)| 2009, pg. 59-61.
  • H. W. Bailey; Dictionary of Khotan Saka, Cambridge University Press, 1979. 1st Paperback edition 2010;
  • Hermann Parzinger; Die frühen Völker Eurasiens. Vom Neolithikum zum Mittelalter, München, 2006;



[1] Locuiesc Dacia în partea cea mai de miazănoapte, dacă începem de la apus: anarții și teuriscii și costobocii, iar dedesubtul lor vin predavensii și ratacensii și caucoensii, tot așa, mai jos de aceștia sunt biefii, buridavensii și cotensii și mai jos de ei albocensii, potulatensii și sensii, după care sunt, în partea cea mai de miazăzi, saldensii, ceiagisii și piefigii.( Cartea a III-a. Capitolul VIII - Sursa traducerii: Izvoare privind Istoria României (Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes). Vol. I. De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus, București, 1964 (pe www.dacoromanica.ro)
[2] www.history.com/topics/great-wall.../tomb-of-chinas-first-emperor
[3] Mihai Eminescu; „De la Nistru pân’ la Tisa” în http://basarabialiterara.com.md/?p=2639

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu