prof. Olimpia
Cotan - Prună
La
peste 150 de ani de la creaţiile eminesciene, ştiinţa fizicii cuantice a dat
numele de boson, sâmburului luminii de viaţă dătător prezent sub multiple
exprimări literare în creaţia genialului român Mihai Eminescu, cea mai
informată personalitate a vremii sale, cum scrie Mircea Eliade.
Izbânda
cercetătorilor din fizica cuantică din anul 2012 când este identificată experimental
această particulă atomică numită Boson Higgs cu ajutorul acceleratorului
de particule LHC-CERN de lângă Geneva - Elveţia este răsunătoare, deși
cercetarea începuse prin anii 1960 de către englezul Peter Higgs.
Potrivit
Modelului Standard creat de
Bose - Einstein există trei
tipuri de particule elementare: quarci,
leptoni şi bosoni. Quarcii şi leptonii
sunt cărămizile materiei, cu spin semiîntreg, numite şi fermioni. Bosonii, particule cu spin întreg, sunt liantul celor
două.
Bosonul Higgs, supranumit particula
lui Dumnezeu, a putut fi detectat
după jumătate de secol, când Peter Higgs şi Englert Francois sunt onoraţi cu al
11-lea şi al 12-lea Premiu Nobel pentru boson
(H0), particulă ce poartă numele savantului indian Satyendra
Nath Bose ce și-a trimis studiile lui Einstein
în 1920. Descoperirea Bosonului Higgs a fost declarată oficial de către CERN în
martie 2013.
Bosonul Higgs rezultă din coliziunea a
doi protoni de înaltă energie. Acesta conferă masă celorlaltor particule elementare
și are o viaţă scurtă. Se dezintegrează în alte particule, dar îşi lasă
amprenta asupra lor (pecetea; sărutul).
E cel mai masiv boson, cu o masă de 125,9 gigaelectroni-volţi (GeV).
Descoperirea
Bosonului Higgs este cea mai importantă realizare ştiinţifică a ultimilor ani
la care au o mare contribuţie excepțională și fizicienii români de la
Institutul de Fizică Măgurele Bucureşti, Universitatea Politehnică Bucureşti,
Universitatea din Cluj-Napoca, Iași, Timişoara, Brașov grupaţi în ATLAS Romanian.
Cercetătorii
susțin că particula Boson Higgs a dat naştere Universului și că atunci când
dorești să o găseşti te uiţi în adâncurile materiei. Unii cercetători cred că a existat o singură superforţă, un
singur punct mic şi fierbinte, când cele 4 forţe fundamentale - electrică,
magnetică slabă, magnetică tare şi gravitaţională, purtate de particule
diferite, devin una singură. Din miliarde de ciocniri se generează subparticule ce
produc o rupere spontană de simetrie din care se eliberează:
·
Fotonul
(lumină fără masă) şi Bosonul Z (cu masă
foarte mare) care sunt două particule gemene;
·
Atomul
(are un nucleu în jurul căruia gravitează electroni şi protoni);
·
Electronii
(au masă că altfel n-ar rămâne în atom).
Fotonii
nu au masă şi nu atrag Bosoni Higgs. Aceștia au rolul de a înzestra particulele
elementare cu masă, care e tot formă de energie, fiindcă E=mc² (energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat, care este
constantă). Bosonul este unitate de bază a materiei şi contribuie la înţelegerea
masei particulelor atomice.
Mihai Eminescu a trăit în secolul al
XIX-lea şi a fost cel mai mare poet și
filosof român, dar și un fin
cunoscător al teoriilor științifice despre nașterea Universului. Dovadă în
acest sens stă creația sa literară de geniu.
Eminescu ştie că: /Dânsul
e-n toate ce-a gândit că /A pus în
tine Domnul nemargini de gândire/ (În
vremi demult trecute...). Eminescu a înţeles precum Magul Călător că /O lume e în
lume/ şi o vecie ţine/. Ne indică scrierile străvechi pe care le-a decodat
din sanscrită, pe care a învăţat-o singur, unde ... /sunt legile ascunse din ăst univers /. Descrie călătorii cosmice
în adâncuri de Chaos-Câmp, de unde /Pământul
în urmă, rămâne o stea/ şi unde /Raza
dorește o altă rază, fiindcă: Una în
braţul alteia/ Lumină fac/ indicând izbucnirea razei boson din Câmpul-Chaos
eminescian, care este Punctul Acela
ce din Chaos face Mumă, iară el devine
Tatăl (Scrisoarea I).
Câmpul
e imperiul cel mare ce aprinde o Stea în Cerul Albastru, e / Candela vieţii din Cer/ şi dezleagă
codul vieţuirii indicând bosonul de
pe vremea când basmele erau adevăruri, până la poala Muntelui Pion - Ceahlău (ştim noi, românii, că
înţelepţii lumii erau geto-daci ce ne-au lăsat mitologia română, care-i ştiinţă,
că Omul are /Pe-a cerului nemargini o
blândă stea cu lumină de nea/, că
este un ... Trandafir roşu, ce luceşte-n
gând de aur, coborând în corpul de lut/, unde... /Primeşte grai dulce în pieptul cel mut/).
Viaţa e mişcare - energie, iar Moartea - când nimic nu se întâmplă pe întinderea
pustie /pentru vederea umană, ...luci vederii noastre, de nu-i un nimic şi
totuşi E ceva special ce deţine cheia Sistemei Cosmice...Eminescu ne spune
că e Grădina Nopţii unde stele cresc în loc de flori că Sfânta Duminică îi dă
lui Călin o floare pe care acesta o aruncă printr-o crăpătură din munte în
poala fetei ce înşira numai pietre preţioase. Speciala Fată de Împărat prinde
floarea vieţii pământene, că aceasta era în Doma
cerurilor pe o Cerime a unui Cort întins, cum ne-a lăsat testament geniul
creator eminescian (Memento mori).
Am adus în atenţie Chaosul care-i stiinţă adevărată sacră şi scapă mitului. Luceafărul
aminteşte Demiurgului că s-a născut din Chaos, Repaos şi că se simte atras de
acesta printr-o sete care-l soarbe,
asemenea uitării celei oarbe.
Am arătat în prima parte că Bosonul Higgs,
după atigerea intraatomică prin care dă
masă fotonului intraatomic, lasă o amprentă - sărutul Luceafărului, pecetea şi apoi se dezintegrează în alte particule
absorbite de Chaos precum acel Înger Căzut despre care se vorbeşte în mitologia
română şi religia creştină. În Sistema Cosmică eminesciană se desprind:
·
Chaosul săcriilor -
începuturilor universului;
·
Sâmburul luminii de viaţă dătător în atingerea colosală tangenţială de
transmitere a masei fotonului;
·
Pecetea – sărutul ce este dovada atingerii creaţiunii universale;
·
Absorbţia Îngerului Căzut, dezintegrat şi reintegrat în Chaosul Originar, ce se adaptează în turnuri speciale.
Fetele de împărat
venite din lumea astrală parcurg un drum către femeia reală, se ivesc
din spaţii speciale, din fundul oceanelor, chiar sub gheaţă în Diamantul nordului până la Ondina, la Eco, de ajung la Înţeleapta
Cătălină - CotăLină - de pe Piciorul de plai, Gura de Rai hiperborean,
acea Oară, preoteasă dacică, Regina Iubirii în tangenţă cu
Hiperionul strălucitor (Hiper –Yonul: savantul Wolfgang Ernst Pauli
numeşte particula Hiperyon în anul
1924 drept mic moment magnetic nuclear),
deoarece în creaţia literară a lui Eminescu nimic nu-i întâmplător. Astfel, în
anul 1881, a fost observată particula cuantică numită Hiperyon de către fizicianul
Albert Abraham Michelson, laureat al Premiului Nobel. Și iată cât de informat
era Eminescu care ştia despre toate acestea nu doar de la oamenii de știință,
ci și din mitologia geto-dacă, cea care consemnează ce rol avea HiperYon, al
doilea fiu al lui Oran - după Oceanos: acela de a păstra unghiul de tangenţă
intraatomic, că în tangenţă este atras de colosalele energii ale iubirii
Cătălinei, pe cotele astrale eminesciene. Eminescu reface călătoria Hiperyonică
înspre primordial nu doar în Luceafărul,
ci și în Ondina, Serata şi Eco, unde un
june are un cal special ce ... soarbe cu
nările-i foc,/ Din ceaţa pustie şi rece.
În
notiţele din Manuscrisul 2257 Mihai Eminescu scria că: Inima sistemei nostre planetare e un punct matematic unde lovesc toate
puterile unui organism de legi. În
mijlocul creaţiunii întregi e un atom -
punct matematic comun de concentraţiune a tuturor puterilor lumii.
Chaosul – Câmpul cuantic cuprinde elementele cosmogonice primordiale ale
Pregenezei, când totul
era amestecat (apreciere a tribului tibetan Naki), despre care doar bănuim câte
ceva în condițiile în care materia întunecată are 96% coduri nedezlegate încă de
ştiinţă. Pământul este prins între Cerurile adâncurilor în Marele Chaos, Cerimea de
Câmpuri în Noaptea veşnicei uitări,
pe domenii cosmice, acea întindere pustie ce-abia luci vederii
noastre.
În
întreaga sa creaţie literară (vezi cele peste 7000 de manuscrise Eminescu
numeşte Chaosul ca fiind Pregeneza utilizând multiple forme
lingvistice care devansează ştiinţa cuantică. Mereu e prezent Chaosul ca fiind:
Oceanul fără fund, Câmp întunecat în lumea cea solară, Negură eternă, Neagră
veşnicie, Hăul fără fund, Adânc necunoscut, Câmpul speranţelor, Marele Chaos,
Apă veşnic călătoare, A nopţii grădină, Întindere pustie unde stelele cresc,
Văd Chaosul că este ale Lumilor Săcrii, Surpatele lumine, leptonii, zboară negre şi stinse și Se-nmormântează-n caosul fără de fine,
că Ziua neagră, priveşte cu stinsele-i
lumini în Tinereţe neîmbătrânită
(Memento mori).
E ziua neagră, întunecată în lumea cea
solară, în chaosul fără fund, unde mor
spre a se naşte...Îngerii Căzuţi, bosonii dezintegraţi în doi fermioni că /Din Caos izvorau lumine ca-u ziua cea
dintâi/ şi până la materia întunecată, cel mai mare mister din Univers!
Câmpul - Chaos, Doma cerurilor, Pânză
albastră pe-a Cerimii întins cort e în creația lui Eminescu
Bosonul, cel care din Haos se naşte şi-n Haos
se-ntoarce. Magul
e dus în Împeriul cel mare de o Stea,
apoi preluat de un Astru, şi cade într-o clipă, că materia negativă urcă în jos
(Vremuri demult trecute). Dumnezeu a
creat Haosul şi-a pus în el seminţe cu germene
de aur care încolţesc prin Mişcare. Chaosul e A apelor noianuri, Genune nepătrunsă,
Punctul acela, e bosonul ce face din Chaos
Mumă, iar el devine Tatăl deoarece principiul masculin e făurit din cel
feminin (că nu întâmplător budiştii se costumează și se fardează ca femeile). Totul nepătruns e Întuneric fără o rază, Ape primordiale care în mitologia română
geto-dacă au urzit existenţa pământeană (Pământ.e.Ană).
Chaosul e antecreaţie din al Lumilor Săcrii în sacralitatea
primordială care nu-i mitologie, ci ştiinţă pură de Nepătrunsa ceaţă ce cuprinde viaţă în poezia Rime
alegorice. Chaosul e Marea unde razele pier
în poezia Când marea, e Sânul mării infinit/... Ca şi miile de unde/
Ce un suflet le pătrunde în poezia Numai
poetul.
Eminescu descrie şi interiorul Chaosului - Câmp în Memento
mori, unde precizează că este /A
nopţii grădină unde stelele cresc/ cu mari palate, cu hale luminate, unde /Stele de-aur ard ca facle/, unde
nelipsite-s/ Copilele din prundul luminii/. Aceea e Marea care aruncă în
faţă stele, e o Domă înaltă, solitară, deci unică, spre care totul fuge înapoi,
descriind în fapt un Ormeniş de pe Un Picior de plai, o Gură de Rai, din
zona Marelui Stelnic... punctând metaforic Imperiul
fără de fine de sub Gheţurile veşnice ale Nordului ca în poezia Diamantul Nordului.
Măreaţa e întrebarea eminesciană din
poeziile Amicului FI şi Când Marea: ce caută-n mare, prin neagra
noapte, prin Chaos, /Raza din ceruri
venită (bosonul dezintegrat)/ Und’ razele pier?/ că acolo-s lebede stinse, o lume de neguri,
noapte condensată în confucianism şi răspunsul e clar: sufletul său e numai
stele şi sunt atrase de o sete colosală în Chaosul originar plin de săcrii,
unde se încarcă cu energiile nemuririi să meargă pe Drumul Mare din Cer pe care
a mers Luceafărul la Demiurg. În Chaos sunt/ lumi de focuri ce-n lumi înot/ atrase în inima lumilor din luciul
adânc (atomul) de forţe cosmice guvernate de Legea iubirii – adică a atracţiei
universale: că fără /Legea de a iubi/ fără ea nu e de a trăi/ în poezia La o artistă, mai ales că iubirea a scos vieţuirea din Chaos şi-a
ordonat-o. Toate razele lumii sunt într-un grăunte ... atom ... în poezia Care-o fi în lume.
HAOSUL e la Eminescu o Câmpie lină de unde izvorăşte /Pe când nu era moarte, nimic nemuritor/
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător existența, iar Pământul rămâne în urmă o stea (Rugăciunea unui dac). Chaosul, El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii...ce
ne indică punctul acela special, plin de lumină, Creatul Creator care din noian de ape puteri au dat scânteii. El
este moartea morţii şi învierea
vieţii (Rugăciunea unui dac): fotonul,
despre care ştim noi astăzi, la peste 160 de ani distanță în timp, că e o rază
lipsită de energia masei, până ce nu-i lovită cu energii colosale de către Bosonul Greu - purtător de energii
cosmice... Căci moartea e izvorul
de viețe,/ Iar viața este râul ce se-nfundă/ În regiunea nepătrunsei cețe (Rime
alegorice), iar steaua
fiecăruia dintre noi Ce au fost
odat-a mea: Căci a fost și nu mai este
e Bosonul ce dă soartă de
mişcare energetică ca apoi să se dezintegreze (Lumineze stelele). În versurile poeziei Viața mea fu ziua Două stele
negre luciră-n negrul foc, e vorba de cei doi fermioni în care se
dezintegrează Bosonul Greu când /Norocul
şi-a stins steaua/... însoţiţ de
cele două stele-leptoni.
Ce caută raza din ceruri venită,/ Din
galbena steauă ce-aleargă prin cer,/ Ce caută-n mare, în noaptea-i cernită/
Und-razele pier? este întrebarea adresată întregii Creaţii (Când marea...). O, moartea e-un chaos, o mare de stele,/
Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc/
… O rază fugită din chaos lumesc (Mortua est!)
Eminescu
scrie în poezia Basmul ce i l-aș spune ei
că /Pe un nour luminos/ Am văzut la
cer o scară/ Ridicându-se de jos/ aspect cunoscut de acesta numai din Mitologia
română căci prin lumine m-oi sui la
Dumnezeu, că Scara către Cer e numită în mitologie Scara lui Ra; mai este o
singură cale către Demiurg şi anume cea a păsărilor
cerului - speciale vehicule de basm.
Avem
dreptul să ne întrebăm mereu şi mereu: cine este indicat în atâtea construcţii
verbale unicat din creaţia eminesciană?
Cine este Un fir de colb în raza vieţii
(Fata-n grădina de aur); printre
nouri, prin vânt şi prin unde/ O rază de aur se toarce uşor (Când marea); O umbră de argint strălucită/ Cu aripi ridicate la ceruri pornită/...
suind pe schelele norilor/ Prin ploaia
de raze, ninsoare de stele (Mureşanu);
Și cum colorile ce se îmbină/ Naște a
soarelui albă lumină (Ondina)? Evident este bosonul, acea Idee,/Pierdută-n-tr-o palidă fee/ Din planul
Genezei ce-aleargă/ Nentreagă!(Ondina.)
Iar locul în care acesta se dezintegrează este Un astru în Chaos svârlit în timp ce o stea urieșască în caos se coboară (În vremi demult trecute...) ca antimaterie ce urcă în jos, concluzia fiind că există o mulţime de
tipuri neidentice de bosoni.
Eminescu a
săpat în trecut şi-a ajuns în viitor, precum particula sa divină, Hiperyon.
Bibliografie:
1. Eminescu, Mihai; Versuri lirice din creația eminesciană, Editura
Muzeul Literaturii Române, București, 2000;
2. Eminescu, Mihai; Manuscrise, vol. 4. Manuscris românesc
2257 partea a 2-a, Editura Enciclopedică, București, 2004-2009;
3.
https://en.wikipedia.org/wiki/Hyperfine_structure
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu