Amalasunta, regina ostrogoţilor, evocată de George Coşbuc

prof. Olimpia Cotan-Prună

Regele Gapto a întemeiat dinastia Amalilor şi a Balţilor. Era din  familia Piloforilor, geţi din nord-est, şi avea rangul de Ansi - nesupus romanilor, un semizeu, ca şi regele Decebal.

Ostrogota era din familia Balţilor, a dacilor liberi, uniţi din nord-est până în vestul ţinuturilor necălcate de romani. Ilustrele familii ale Balţilor îşi aveau originea în familiile Piloforilor de pe vremea lui Deceneu. Ostrogota (269-270) este urmat de Argait şi Dungarit, de Cniva, Unilt, Atal etc, piloforii nobili din dinastia goţilor Amali, că a existat mereu o Dacie Liberă şi una Captă, ca pe monedele vremii lor.

Geto-dacii din N-V imperiului lui Burebista au o istorie neîntreruptă, cu mărturii ale prezenţei lor de necontestat. Goţii sunt traco-geţii-daci, barbarii ce-au destrămat Imperiul Roman.

În secolul al III-lea,  Ostrogota domnea peste toţi goţii estici de dincolo de Nistru şi vizigoţii din nordul Dunării. Meritul acestui rege este că a distrus colonia romană Apulum în fruntea armatelor dinafara imperiului, pe vremea când Aurelian, în 271, învingea cu mare greutate Amazoanele luând şi prizoniere, iar în 274 părăseşte Dacia nordică,  sub presiunea lui Ostrogota şi Ermanaric ce au reîntregit regatul lui Decebal supunând Germania Meotidă până la Marea Baltică.

Bunicul lui Iordanes a fost secretarul lui Kandace din neamul Amalilor şi scria că popoarele numite germanice de fapt gotice aveau mari întinderi de pământ unde îşi duceau veacul pe ţărmul Pontului Euxin, stăpâneau şi vandalii, marcomanii, şi-au dus căpeteniile guarzilor în sclavie.

Daco-geţii lui Ermanaric, păstrători ai Cultului Zamolsian, nu se convertesc la Creştinism şi se stabilesc pe ţărmul Mării Baltice, cucerind Scandinavia - scrie Carlo Troia la pag. 114-115 în Fasti getici o gotici.Iată că Zamolse nu s-a născut în Suedia cum scrie Carolius Lundius.

În anul 368 moare Ermanaric ce avea 110 ani. În anul 369, goţii jură să dispară numele de roman. Atanaric se întâlneşte cu împăratul Valens pe Dunăre şi nu coboară pe pământ roman la Noviodunum şi semnează înţelegerile pe navă, apoi se retrage la Pietroasele, în Muntenia, unde a fost descoperit tezaurul Cloşca cu puii de aur, unicat pe pământ , datânddin vremea sa. În anul 376 goţii din sudul Dunării se unesc şi-l ucid pe împăratul Valens.

Atanaric se refugiază la Constantinopol şi moare în 381. Împăratul Constantin, dacul născut la Naisus, la sud de Dunăre, îi ridică o statuie tatălui său, Rodestus. Constantin ia ca federaţi 40.000 de goţi. Regele Aoric şi Ararie, apoi Geberic cuceresc teritoriile ocupate de vandali din Dacia Traiană.

În 361 Ulfila traduce Biblia în limba getică, pe când Cultul lui Zamolse era încă puternic. Atanaric persecuta creştinii. Printre numeroasele victime în 372-374 se regăseşte regina Gaota, cu copiii săi, Arimerio şi Ducila, cât şi prima soţie a lui Teodoric cel Mare, cel care întroduce în istorie familia sa feminină, cu cele trei fiice, între care un rol aparte îi revine reginei Amalasunta evocată de poetul George Coşbuc în vremurile decăderii Imperiului Roman sub loviturile goţilor-geţi. Goţii i-au învins pe huni şi-au administrat Europa mii de ani. Arienii trăiau după legile pământului căci italicii aveau încă legile Dreptului roman. Reginele-Mari Preotese geto-dace au  scris istoria de la Hiperborei la geto-daci. Regina evocată de Coşbuc e specială în familia lui Teodoric cel Mare, care conduce întinsul imperiu împreună cu surorile, cu soţiile şi cele trei fiice şi nepoate şi se înrudeşte cu principalele triburi din Balcani, Italia, Spania, Nordul Africii, de stârnesc invidia regilor Răsăritului.

Amalasunta - Sora amalilor - regină geto-daco- gotică e fiica regelui Teodoric cel Mare, soţie a lui Athalaric II, atrasă de cultura romană prin consilierul Boetius - om de ştiinţă şi filozof de cultură romană. Era cea de a treia fiică a regelui şi conştient apăra dinastia gotică cu şirul ei de regi cum zugrăveşte literar poetul  G. Coşbuc destinul tragic al Reginei Ostrogoţilor din secolele V-VI. Poezia este scrisă în anul 1893 şi inclusă în volumul Balade şi Idile.

Amalasunta a trăit  din 494 până în 535. S-a căsătorit în secret cu sclavul Traguilla, ucis din ordinul mamei sale. În anul 515 se căsătoreşte cu Euthanaric, un ostrogot nobil din Spania, ce făcea parte din dinastia Amalilor. Are un fiu numit Athalaric şi o fiică, Matasunta, crescuţi sub influenţa culturii romane. Euthanaric moare de tânăr şi fiul său devine rege la 10 ani, iar Amalasunta regentă, funcţie  creată de regele Teodoric cel Mare. Din cauza culturii, mult diferită de tradiţiile gotice, pe care şi-o formase tânărul cu sprijinul reginei, fiul Amalasuntei este alungat şi apoi ucis de trei nobili. Amalasunta a negociat cu Iustinian să ducă comoara gotică la Constantinopol ca să-i acorde azil fiului, dar n-a reuşit.

După mortea regelui Teodaric cel Mare,  Amalasunta e închisă în turnul din Insula Martana din Lacul toscan Bolsena, acuzată de revoltă, de noul rege catolic Hilderic, care-i ucide garda gotică: În castelul de pe stâncă...e/ Regina ostrogotă care-n turn aici e roabă,/Lacrimile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă - cum scrie George Coşbuc. Jalea sa e purtată de vântul cruzimii ce mişcă şi brazii, mişcă munţii şi văile pentru învinuirea de trădare: Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad.

Curajoasa regină dezvăluie adevăruri istorice de necontestat, reproşându-i soţului, rege, stăpân şi bărbat, fiu al Amalafridei, sora lui Teodoric cel Mare, regina vandalilor şi alanilor din Africa de Nord, că-i o figură ştearsă şi-un mişel ce nu poate ucide o roabă-nlănţuită, dar regina-soţie o ucide fără judecată în anul 535. Dispare strangulat chiar în turn şi e înlocuit de Witigis ce-o obligă pe fiica reginei ucise să-l ia de soţ. Sunt capturaţi de Belizarie şi duşi la Constantinopol cu tezaurul ostrogoţilor, unde Matasunta este căsătorită cu o rudă a împăratului: Mi-ai ucis întâiul sfetnic, că-ţi era supus şi înţelege de-a greşit, că răul trebui curmat: Mi-ai luat apoi copilul  să-l ucizi...dar eşti tată şi ai dreptul peste fiul meu ca mine, altă crimă politică: dar../ El nu era al nostru, era al ţării întregi.N-ai ucis în el un rege, ce-ai ucis un şir de regi! Teodat îi ucide pentru că Amalasunta era regenta fiului ce avea 10 ani din dorinţa de a-i rămâne puterea şi tronul: - O s-o pierzi, a cui e vina? E conştientă că: Am putut să fac revolta, ori pe-ascuns să te omor/, dar n-a făcut-o/ că-i e milă de popor, că era o regină înţeleaptă, şi l-a făcut partener la tron, ca rudă.

Regina este înlănţuită în turn între anii 534-535 la comanda noului rege. O ucide ca un mişel, înlănţuită şi fără judecată şi-o aruncă de pe stânci, hohotind, în anul 535. Goţii  judecau după legile geto-dace ale pământului, iar romanii aplicau Dreptul Roman: Pe femeia pusă-n lanţuri n-o ucizi că-i mişelie/ Pe regină ai tot dreptul s-o ucizi că-ţi e soţie.../ Urlau sinistru codrii de brazi, poporul şi Tara toată. Poetul prezintă faptele istoric corect: Tu erai un om de luptă fără rang şi fără nume/ Eu ţi-am dat coroana ţării să te fac stăpân pe-o lume precizând că: Nădejdea răzbunării uciderii reginei din interese politice, e în răscoala poporului, în moartea fără de sicriu, ca să-l sfâşie de viu.

Împăratul Iustinian a vrut să obţină azil pentru regină. Consilierul literar al reginei Amalasunta era acum Casiodorus istoricul, senator roman, ce-a scris pentru regele Teodoric cel Mare Istoria goţilor, cel ce lăuda în plin senat bogăţia limbii materne a Amalasuntei, din regii geţi-eroi. Iordanes în Getica citează regii dinastiei Amalilor, începută cu regele geto-dac Gapto.

Despre viaţa reginei Amalasunta au scris: Casiodor, marele erudit al vremii sale, Iordanes la Tomis, Procopius şi spaniolul Antonio Mira. Carlo Goldoni scrie în 1733 o piesă tragică despre destinul reginei Amalasunta, iarcând Imperiul Roman se destrăma biruit de tumultul geto-dacilor-goţi.

George Coşbuc este poetul român ce-a păstrat în nemurire destinul tragic al reginei ostrogoţilor, Amalasunta, fiică a barbarilor-daci liberi ce-au  şters  Imperiul Roman, sădind o nouă lume. În poezia Reginei ostrogoţilor George Coşbuc ne indică istoria mascată a strămoşilor noştri şi faţetele lumii romane ce nu-şi găseşte locul în tumultul goţilor-geţi şi al regilor lor puternici şi vizionari. Posteritatea a onorat-o pe Regina Ostrogoţilor numind Asteroidul 650 - Amalasonta. Regele Teodoric Cel Mare - tatăl a trei prinţese: Theodegota (473), Ostrogota (493) şi Amalasunta (495), a zidit la Ravenna, capitala celui mai întins regat gotic-geto-dac din lume, o strălucitoare istorie în mozaic ce  luminează prezenţa geţilor arieni, creştini ortodoxi, ce merită studiaţi în istoria geto-dacă.

Istoricul Desip foloseşte primul numele de goţi: Schiţii numiţi Goţi ucid pe împăratul Decius, al cărui urmaş cumpără cu bani, pacea de la goţi. Claudiu Goticul,cel ce-i respingea mereu pe goţi, îl lăuda în 274 pe Regalian, urmaş înrudit cu Decebal, împăratul armatei, urmat timp de doi ani de soţia Driantila. Împăratul Constantin cel Mare, dac de origine, ia de la regii goţi Aoric şi Araric 40.000 de goţi ca să susţină Imperiul Roman de Răsărit. Printre ei s-or fi numărat şi cei ce străjuiesc în eternitate Arcul de Triumf din inima Romei. Dio Casius spunea că Dacia Aureliană se învecina cu 12.000 de daci. Ermanaric, din neamul amalilor, a unit dacii liberi cu cei din povincia romană Dacia, dar n-a întemeiat un alt  regat. A murit cu 80 de ani înainte de Teodoric cel Mare, regele ostrogot, ce a  dat ordinul unic lui Casiodorus să scrie istoria goţilor întregită de Mozaicul Bazilicii ariene din Ravenna.

George Coşbuc a suportat vitregiile vremii sale ca strălucit om de cultură român semnalând posterităţii o tumultoasă dinastie gotică-getică a barbarilor.

             

                             

Bibliografie:                                                                                                                                

1.       Armin Olariu, Adevăruri ascunse, 2012;

2.       Augustin Deac, Istoria adevărului istoric, Giurgiu, 2001;

3.       Carlo Troia, Istorie getică sau gotică,  2013;

4.       Dan Oltean, Regii dacilor şi războaiele cu romanii, Deva, 2012;

5.       Miron Scorobete, Dacia Edenică, Cluj-Napoca, 2006;

6.       Paul MacKendric, Pietrele dacilor vorbesc, Bucureşti, 1978;

7.       Revista Dacia Magazin nr. 96-97.