Olimpia Cotan-Prună
Cercetarea istorică a dezvăluit traseele
Oreenilor – Arieni din centrul Europei, cea
mai tumultoasă prezenţă a acestora pe traseele refăcute de arheologia secolului
XX fiind Civilizaţia Khotanilor din
Takla Makan/Taklamakan, Asia Centrală.
Arheologii
occidentali ocolesc problematica legată de descoperirile din această parte
asiatică, iar intelectualii români ce-au răzbit în Occident, contemporani cu
colosalele descoperiri arheologice din Taklamakan, nu s-au arătat interesaţi
nici măcar tangenţial de subiect, iar istoricii
români slăvesc istorii străine, neglijând arborele carpato-danubiano-pontic al
arienilor.
Prezenţa Khotanilor pe toate meridianele Lumii
vechi este demonstrată de urmele din toponime, hidronime, oronime ei
purtându-le pe drumurile storiei de pe
întreg pământul în calitatea lor de creatori ai civilizaţiei universale. Oamenii
sacri au pornit de unde Tatăl Ceresc
a pus Rai în Eden, din Vatra Vechii
Europe, din cotitura Munţilor Carpaţi, în timpul în care restul continentului
nostru era doar o imensă pată albă, după cum dovedeşte savanta Maria Gimbutas, iar urmele se păstrează
în mituri, legende, datini, obiceiuri zidite de cultul arian ancestral. Istoria
descoperirilor arheologice din veacurile trecute reface căile fluxului arian
demografic al lumii, încă din Neolitic, de acum peste 10.000 de ani, flux ce
poartă pecetea poporului de călugări Khotanici.
Arienii sunt oreenii din centrul Europei
vechi, oamenii albi din lumea veche, oameni
sacri, nemuritori, ce au roit în căutare de condiţii climatice de
existenţă, la început paşnic, apoi s-au impus prin forţă în condiţiile
creşterii demografice, marcând căile vieţuirii pe Insula Pangeea, unică sub cerul începuturilor. Retragerea gheţurilor, duse de oceanos potamos, cel pe care a plutit Noe aducând vieţuirea
pe Terra, s-a păstrat în memoria colectivă drept potop şi urmele lui se descoperă mereu în arheologia lumii.
Khotanii de odinioară, urmaşi în timp ai oreenilor, cunoscuţi drept
hiperboreeni, pelasgi,
apoi – în alte etape istorice, geto-daci
etc. au dus mai departe Civilizaţia iniţială matriarhală a Marilor Preotese
patronate de NIKA - Zâna Dumnezee.
Acestea au creat şi civilizat omenirea, au conceput limbajul, scrisul,
simbolistica - pecetea lumii, păstrată din vechime, învăluită în ceaţa uitării
în perioada patriarhatului ce le-a urmat. În centrul Europei sunt o mulţime de
localităţi, nume de ape şi munţi, de văi şi câmpii, picioare de plai unde se
trăia, se întărea, se îngrădea un ormeniş.
Ora era Marea Preoteasă ce slujea pe
RA- Soarele prin invocaţiile sale, iar poporul său erau oreenii, arienii, ormenii, într-un cuvânt oamenii etc.
Imperiu oreean-arian de limbă
sanscrită, a cărui cultură şi civilizaţie este concentrată în scrierile
vedice Ramayana şi Mahabharata, a avut şansa climatică, geografică,
economică, demografică, cultică de a conserva măreaţa civilizaţie a Khotanilor,
un arbore colosal al lumii vechi,
păstrată în nisipurile Asiei Centrale, în Egiptul Antic, în civilizaţiile Inca,
Maya, Ainice, Sumeriană, Babiloniană etc. Svastica, crucea rotată sau gamată
(în sanscrită svasti = noroc, binecuvântare), este simbol
carpatin încă din Neolitic, de când scrierea de la Tărtăria străbate lumea, de peste
7000 de ani, pe când şi la vest de China
mai era Tărtăria Khotanică, nucleul iniţiatic în est. Panteonul vedic carpato-dunărean al Khotanilor pătrează cea mai
veche religie şi mitologie din lume. Svastica
din Vincea geto-dacă ajunge în Tibet. Legenda Meşterului Manole există în mitologia kurzilor arieni.
Khotanii, unii plecaţi spre Asia, alţii rămaşi în cotitura Munţilor Carpaţi, au păstrat informaţia despre cei plecaţi
pe un alt Tărâm. Astfel, în Bazinul
Tarim din Asia Centrală s-au descoperit cele mai grăitoare manuscrise,
artefacte unicat de civilizaţie cultică, artistică, meşteşugărească şi comercială
ale arienilor. N. Densuşianu aduce în atenţie Cotanii din Carpaţii de curbură, care fac trimitere la mari zeităţi
antice de pe tot pământul, începând cu NikaOra, Oradeea, Kotiora, Oran, Cotos,
Kotan. De exemplu hekatonkirii aveau
puteri urieşeşti. Khotar şi Haşiş
sunt făuritori ai sălaşului Zapon pentru zei şi fac arme pe măsura acestora.
Faraonul Tutankamon era numit şi Tuthan Khaton, ca o reverenţă. (vezi Dicţionarul cu 99 de personalităţi
mitologice). Khotanii din Asia sunt cei mai longevivi având vârste ce
depăşesc frecvent 100 de ani.
Kothanii, popor de călugări atât de prezent în
toată lumea antică, a jalonat traseele colosalului exod demografic al oamenilor albi din lumea veche, cei ce
au dus civilizaţia din Carpaţi în Asia Centrală şi în întreaga lume. La
sfârşitul secolului al XIX-lea, caravane de arheologi occidentali au dezvelit
din nisipuri civilizaţia Khotanilor arieni despre care nici un şcolit român
plecat în vestul Europei nu scoate o vorbă, deşi primul istoric român ce a
identificat Dacia ca primă patrie a arianismului a fost, la 1901, profesorul
Teohari Antonescu de la Universitatea din Iaşi.
Primii
arheologi ce-au dezvăluit istoria Khotanului au fost: suedezul Sven Hedin,
germanul Albert von Le Coq şi
Marc Aurel Stein – englez prin adopţie, urmaţi de zeci de cercetători. Arheologii români se prefac a
nu-l cunoaşte pe românul Marc Stein, botezat Aurel, născut la Budapesta, autor
a zeci de cărţi de arheologie despre Khotanii antici încă din 1905, cel ce a
introdus Khotanii arieni în Enciclopedia
Britanică. Cercetătorii răsfoiesc de sute de ani artefactele Orientului
Mijlociu, scriu istorii ale religiilor, dar
nu ştiu că acest popor de călugări, Khotanii/Cotanii din Carpaţi, sunt fondatorii civilizaţiei
universale.
M. A. Stein a
descoperit o reală bibliotecă în Peşterile Dunhuang, Kizil, Turfan, Niya
din zona Asiei Centrale. A dus copii şi originale la Londra, New York, Berlin,
Paris, Boston, Budapesta încă din 1907, într-o perioadă în care N. Densuşianu
scria în Dacia Preistorică despre khotanii
arieni, lucrare interzisă studenţilor de V. Pârvan.
Condiţiile climatice din Bazinul Tarim au păstrat dovezile multimilenare ale
existenţei civilizaţiei ariene Khotanice, iar artefactele aduse de aici umplu
muzeele lumii. Studii de istoria Khotanilor sunt scrise pe mii de pagini de
savanţi ruşi, chinezi, indieni, japonezi, englezi, francezi, suedezi. Doar
românii păstrează o suspectă tăcere.
Arienii Khotanici au făurit o civilizaţie cu rădăcini adânci în toată lumea, a căror urme nu au putut fi şterse nici
din India - unde Rabindranath Tagore,
poetul ce a fost onorat cu primul Nobel
pentru literatură din Asia, şi care avea o Academie tip Platon în grădina Santi.niketan
cu semnificaţia Sacra Nika a Khotanikilor,
îşi dorea să vadă România, ţara de origine a strămoşilor săi, nici din China – în a cărei zonă vestică se
învaţă că ei sunt urmaşii geţilor, nici în Coreea
- unde cetăţi străvechi poartă numele Kotan, nume al Yoanii-lor Oreeni străvechi, nici în Japonia - unde ainii Kotani au Peninsula Kotan, iar în Hokaido
ainii trăiesc în datini vechi din Carpaţi ce-au traversat nordul arctic până în
Americile occidentului - unde dacoţii sunt numiţi indienii albi, iar scoţii,
irlandezii din Insulele Orknei sunt sacrii
choţi. În Yukatan şi pe Amazon,
în Patagonia şi Peru s-au descoperit mumii roşcate cu pielea albă vechi de
12000 de ani precum vestita Zână Lucy.
Iuezii şi iacuţii sunt arieni după tradiţii şi limbă aşa cum denotă
inscripţiile din Valea Orkhan din Mongolia. Armenii sunt o rezultantă a horiţilor arieni din nord-vestul Mării
Negre.
Oaza Khotan din sud-vestul deşertului Taklamakan, având aria cea mai extinsă - 85.000 kmp, rămâne un centru de civilizaţie mai vechi decât
Egiptul Antic. Arheologii ruşi, chinezi, indieni, japonezi, suedezi,
englezi, germani au descoperit zdrobitoare dovezi ale civilizaţiei Khotanice în
sutele de grote din perimetrul cercetat printre care artefacte unicat precum:
pluguri şi seceri din piatră, car pentru cai şi cu jug pentru boi, roata
olarului - duse din Carpaţi, ce jalonează oriunde în lume, drumul arienilor
antici. Acestora li se adaugă mumiile speciale păstrate de deşertul rece. Unic
în lume este biberonul din corn având
drept tetină un mamelon de capră lângă mumia mamei şi a unui sugar.
Bazinul
Tarim deţine un noian de informaţii multiple, de necontestat, cu privire la
cultul morţilor, scrieri khotanice, arta covoarelor khotanice numite azi de Samarkand, cultivarea pământului,
viticultură, minerit, creşterea animalelor şi viermilor de mătase. Comerţul cu
zone îndepărtate ale lumii era înfloritor, aici fiind descoperite monede romane
din vremea împăratului Valens (secolul al IV-lea). Bogăţia de jad, păşunile,
sarea, climatul tropical deşertic unde cresc nuci vechi de 500 de ani şi
smochini de 400 ani, un ţinut alpin cu gheţari
la peste 6000 m, păduri veşnic verzi la peste 4000 m, petrolul, gazele
naturale, cărbunele, fierul, iată tezaurul natural al ţinutului Khotan.
Spectaculoasă
e înfăţişarea strămoşilor noştri khotani
din Asia Centrală, cu nimic mai prejos decât cea a cotanilor/coensii/coţi din
Carpaţi, de unde khotanii asiatici îşi au obârşia, lucru clar dovedit şi de
similitudinile dintre arta Cu-Kutienilor
de la Cucuteni, judeţul Iaşi şi
vasele descoperite în spaţiul Taklamakandului. Tocharienii erau massageţi, scrie Strabon, arieni schiţi roşcaţi – khot arienii - veniţi din nordul Mării
Negre, din Ural.
Khotan e Hotan, Hoten, Hetian, Yutian, Kutan,
Yorkhan, Sutan, Thokar. Khotan se poate citi
şi în denumirile de Khatonian, Khoten, Khotinsc, Khotin, Khoting, Kotchevici,
Cholkata, Khantay, dar şi în toponime ce conţin particula Ora şi Oara (Ora.deea,
Or.nika, Oră.ştie).
Astăzi Khotanul este provincia XinJiang
(devenită Uigură, în vestul Chinei) ce înseamnă Ţara în cerc şi de graniţă,
kraina
din jurul deşertului Tacklamakan, unde sunt multe centre cultice de
iniţieri străvechi duse din Carpaţi. În
această zonă sunt sute de situri arheologice, un tezaur istoric al lumii vechi.
Special este Orkhon, capitala veche
a hunilor albi, arienii nord-dunăreni
de pe Valea Orkhon, unde locuinţele oraşului erau cu două etaje, aveau
încălzire prin pardoseala de gresie, erau înconjurate de şanţuri–troiene ce
urcau în serpentină ca la cetatea neolitică din Insula Orknei - Irlanda sau la
cetatea Costeşti - România. Complexul funerar e sprijinit pe stâlpi din piatră
cu înscripţii runice şi războinici cu potirul în mâna dreaptă, conţine coifuri,
cercei, brâuri, iar osemintele amintesc de aliura ariană: nas lung, gura mică,
mustaţă, orientate cu faţa spre răsărit.
În
cartea Ancient Khotan, Marc Aurel Stein (1862-1943) scrie că
Marea Preoteasă e Khandro, veche de 30000 de ani. În peştera Kizil, unde e
venerată Marea Zână Mamă din Vest, sunt
pictate numai zâne şi Mari Preotese.
Statueta Femeia Polo pe un ponei e
unică graţie tunicii peste pantalonii bufanţi purtată şi azi de femeile din
China. În Manuscrisul Talismanul stelei
polare, Ketu citea cerul şi eclipsele de pe un brâu special. La români, brâul
e depozit de înţelepciune.
Sir Aurel Stein, cunoscător a şase limbi străine,
conducător a patru expediţii arheologice în zona Taklamakanului, autor a
unsprezece lucrări pe tema locuitorilor de odinioară a acestei zone, aduce lumii
ştiinţifice din Occidentul Europei hărţi celeste vechi de 20000 de ani,
tablouri cu indienii şi hunii albi
Karakum, peste 10000 de manuscrie Khotanice din Peştera celor 1000 de Buddha, redactate în limba sanscrită vulgară pali (dialect
indo-arian cunoscut drept limba celor mai vechi canoane budiste). Catalogul colecţiilor sale se află astăzi în
Biblioteca Academiei din Budapesta. De asemenea, a adus în Occident Gramatica Khotanese care se
studiază şi azi în Iran. Poemul sanscrit Ramayana e scris în text Khotanik.
Aurel Stein a adus din Khotan prima carte tipărită
cu 600 de ani înainte de Johannes Gutenberg,
cu numele Diamantul Şutra, un
cod de înţelepciune tipărit de P. I. Seng, cel care a inventat o presă mobilă
din lut şi care nu era chinez, ci khotan. A adus cântece din Khotan şi a
descris dansuri războinice semnalate şi de Mircea Eliade ca aparţinând khatarnici-lor din nordul Indiei,
specifice unor societăţi secrete bărbăteşti, nişte căluşari precum cabirii, cabalerii, dioscurii, fraţii asvini,
curiaţii, corenţii, colisarii, orăcenii etc. La
Eliade, cultura Ciu-Ku-tien e semnalată
de mii de ani în ocrul de pe cadavrele şi craniile din toată lumea. Ceramica de
Cukuteni
(Cucuteni-Trypillia) veche de 9000 de ani se regăseşte şi la graniţa vestică a Chinei.
În scrierile
khotanice dakinii sunt alaiul
îngeresc al Marii Preotese din Ţara Dakin, unde Marea Mamă are aripi şi vine din Cer (vezi artefactul din muzeul
londonez ce reprezintă o zână cu doi sâni mari ca o Artemisă etruscă înfăţişată
cu pieptul plin de sânii nemuririi). Femeile care zboară sunt în mitologia
noastră Rusaliile din Dacia, sunt Ielele, Vântoasele, Doamnele. Budismul e plin
de zâne, iar preoţii tibetani aclamă îngerii
dakini, alaiul Mamei Dakin. În
zona Turfan sunt sute de altare cu Buddha înconjurat, ca într-o tablă de şah,
de alte 25 de statui.
Preoţii vedici
slujesc Cerul părinte. Prima familie Asura-magii
sunt conduşi de către Deva, iar
Vrăjitoarele trăiau în Haptahinda şi
Harapa, unde mai bântuie încă
fantomele Marilor Preotese.
Tradiţia
legendară din zonă mai afirmă că Shamballa
este aşezată pe râul Sita, cunoscut ca Tarim, în Asia Centrală, apa
găsindu-se şi azi la nord de Taklamakan.
Khotanii-călugări au bătut Calea jadului şi Drumul Mătăsii ţesută manual. Ei sunt creatorii
manuscriselor pe hârtie, al covoarelor, broderiilor, picturilor rupestre, dar
mai ales al Budismului Mahayana etc. În Muzeul
de Antichităţi din Khotan (azi China), numit Hetian, sunt artefacte vechi de
9000 de ani cu o dioramă a unei case numită kuthia (chilia ascetică),
cufundată parţial în nisip. Khotanul e Tărâmul poporului de călugări
arieni, e centrul budismului mondial din vechime,
Budismul Mahayana, original şi unic. La Dun Yong, în scrierile Avesta – Zaraostru,
e prezent zeul Mithra, superiorul acestuia, şi se ciocnesc ouă roşii primăvara,
ca şi la români.
Buddha era din neamul Gotama/Gautama Sakiya/Dakia, din zona
Khotanică, şi a plecat să înveţe de la Bodh-Gaya
din vest, Marea Preoteasă, unică în lumea vechii Europe (vezi Maria Gimbutas).
Armin Olariu identifică în persanul Gomtaro
de pe tăbliţa a cincea de la Sinaia prezenţa lui Buddha la Sarmizegetusa, când
un preot bătrân dorea să-i cânte rugăciuni pentru Calea OM către Cer (împărtăşirea dinaintea morţii).
Khotanul a fost pivotul religiilor – dovadă stau sutele de statui ale lui Buddha, al
schimburilor economice şi culturale. La nord de Kabul se află cea mai mare
unitate monastică cu o statuie a lui Buddha de 35 m, unică în lume, şi centrul
şcolii Budismului Mahayana (Marea
Gayana/Gaya/Geea). Călugării budişti din Khotan, precum Faxian, Huanjian etc,
au răspândit această religie în China, India,
Punjab, Sri Lanka, Nepal, Coreea, Japonia şi dincolo de Oceanul Pacific.
În toate oazele Asiei Centrale este puternică prezenţa iniţiaţilor Khotanici.
Preotul filozof sufit Khodya are un templu înălţat de Tamerlan, un Mecca al
Orientului, cu un cazan de botez din 7 metale, unic în lume.
La dacii carpatici
rugăciunea Tatăl nostru este Tato
Nipal dus în tărâmul Nepal, la porţile Shambalei,
în grotele din Xinjiang, în Cercul de
la Taklamakan de înaintaşii noştri, creatorii Lumii vechi. V. Thomson, danez de
origine, a descoperit la Orkhan, în 1893, alfabetul aramaic cu semne din Hinjiang
– Khotan, din epoca bronzului şi fierului,
exact ca în stepa
pontică
şi de pe Tisa. D. Diringer din New York studia în 1948 alfabetul aramaic pentru limbi altaice
din Khotan, zis uigur mai târziu, şi aprecia că: Acest alfabet e cheia istoriei
omenirii. Scrierea e identică cu cea din Insulele irlandeze Orknei, de
pe Arborele Celtic unde sunt prezente
nume ce îi amintesc pe khotani: Catuu, Kunanetas, Katabar. Alfabetul coreean,
numit scriere corectă, e o adaptare a
celui sanscrit. În Irlanda vestică există localitatea Kokeri, numele unei zâne
locale. Aici atrag atenţia discuri cu inscripţii circulare precum cel de la
Faistos, din Creta, dar şi cele din China – de la tribul Dropa, pigmei cu pielea galbenă, cu capete
alungite, ori din Coreea şi Orkhon - Mongolia. Kata e nume vechi pentru Tata
ca în Mahayana sanscrită având în vedere că ascetul acestei religii
era un Khotan (282 î.H.). Ginghis-Han
foloseşte alfabetul saca khotanic de
la Sogdian, păstrat în Afganistan. La Ulan Bator se păstrează 80 de manuscrise -
xilogravuri Sutre budiste şi 270 de
documente khotanice, cât şi inscrisuri ariene.
În estul Mongoliei, în nordul Chinei şi al Coreei
se afla în străvechime Kitania. În Sri
Lanca o pagodă – stupa (templu de veneraţie) are numele Kotavehera. În Tibet există localitatea Khathiavar. În Altai
curge râul Katun, pe valea sa
existând multe grote şi tumuli funerari. Există
râul Khotan – Daria, iar o parte a oraşului Djakarta se numeşte Koto.
Kantay e lângă Calcutta.
În Coreea, prinţesa Ananda vine în anul 48 pe
apă, prin sud, şi aduce cu ea statui şi călugări khotani - budismul. Ea întemeiază
primul stat, Kara, cu capitala Gaya,
şi înalţă pe muntele Pun San un templu. Tot în Coreea, în anul 372 d. H., cele
trei regate - Koguryeo, Paekche, Silla s-au unificat sub stindard budist. Despre
acest eveniment vorbesc cei 80.000 de buşteni cu gravuri
păstraţi pe muntele Heinsa Gaya (vezi Tripi Taka). În localitatea Kanki exista un rege budist. Sutex- Kutex,
Sotan sunt denumiri de oraşe şi regi în Coreea, Japonia, Egipt, Fenicia, cu
sensul de uriaşi.
În Afganistan, regele Khotian şi urmaşii din dinastia
Hotaki existau şi în 1700.
În Japonia, budismul e introdus de regele Kudra care aduce statui ale lui Buddha, covoare, scrieri, preoţi etc. Pe la 621 d. H.
se întemeiază civilizaţia japoneză de către Sotoch
- Kotok prezent în poemul Kataoca, găsit la Mănăstirea Horiuzi. La Osaka
se preda cândva limba sanscrită de către preoţi khotanici. În cele două cronici
nipone, Nihon-Koku şi Ruyju-Kokusi, bumbacul – numit astăzi şi
cotton/koton/khotan, e wata din
sanscrită. La Kyoto se află Pavilionul de
aur, templu identic cu cel din Amristar India. În Hokaido trăiesc ainii ce au temple ca cel de la
Kami-Khotan, circular şi cu acul specific al orienilor carpatici de pe soarele de andezit de la Sarmizegetusa.
Imperiul lui Alexandru Macedon s-a oprit la
graniţa cu teritoriul Khotan, dar împăratul şi-a luat un călugăr khotanic din
împrejurimi. Scribul său descrie dansatoarele
lui Dionyssos cu iţari şi veşminte-tunici, cămeşoaie, brâuri de care atârnă
cuţitul sika - specific geto-dacilor,
acestea fiind îmbrăcate asemănător cupersonajul statuetei amazoane de pe ponei -
deja amintită.
În Orientul
Mijlociu Khotanic oamenii erau cei mai longevivi. Mumiile cu ADN european
sunt aşa de numeroase că pot fi întâlnite în toate peşterile pictate din Taklamakan.
Specială e mumia Frumoasa din Loulan
din estul deşertului, veche de peste 6000 de ani, ce fascinează lumea
arheologică cu aliura ei europeană ce se observă şi în vestimentaţie, cu părul său
lung, blond- castaniu-roşcat, învelită cu coverturi-tartan. E înaltă de 2 m, cu
un inel special, cu pantofi de piele, de fapt opinci, şi cu o pălărie cu pene
de gâscă, într-un coş de nuiele cu cereale.
Unică este şi mumia schitică numită Zâna Gheţii, găsită la Pazyryk, în
Altaiul rusesc, în tumulul îngheţat,
aproape identic cu cel de la Agighiol din Delta Dunării. Marea zână avea 25 de ani şi era înaltă de 5-6
picioare, blondă şi cu o coafură imensă prinsă cu agrafe în formă de lebede
albe. Avea brodat pe haine un pom al vieţii cu păsări, cămile, pisicuţe, clopoţei,
panglicuţe etc. Lângă zână era o măsuţă
cu picioare din corn de yac, sculptată cu lei pe înălţime, iar pe platou se
păsrează, probabil ca ofrande, carne de yac şi oaie. Corpul, acoperit cu
tatuaje, era în poziţia culcat într-un trunchi de zadă scobit, probabil o
pirogă, iar aceasta era postată pe verticală în mormânt, pe direcţia dintre cer
şi pământ ca Pomul vieţii brodat pe
veşmintele tinerei. La picioarele fetei erau şase cai sacrificaţi, bătrâni după
dinţii tociţi, ca la noi românii unde: calul
de dar nu se caută de dinţi. În mormântul plin cu gheaţă erau covoare,
carpete, picturi şi un arc schitic composit vestit în lumea veche. Cimitirele din
ţara Khotanilor erau o pădure de stâlpi înalţi de 4m sub care se aflau
pirogile, sicrie îngropate în nisip cu stâlpul de la capul mortului regăsit la
geto-daci, şi ele sunt venerate ca loc de cult şi azi.
ADN-ul tinerei schite este similar civilizaţiilor
ariene de acum 5000 de ani de pe Valea Indului şi din toată lumea Orientului
Mijlociu Vechi şi nu numai. Prezenţa ei, reprezentantă a oamenilor albi, a fost
consemnată mereu în istoria antică. Pliniu cel Bătrân scria în vremea
împăratului Claudiu despre oamenii albi
din nordul Chinei. Cumanii - C.Om.Anii sunt
caucazieni, ce revin de pe Fluviul Galben, în secolul al XI-lea, conduşi de
Kuta. În Kutea se vorbea în
versuri scrie în Codexul Khotanic Marc Aurel Stein.
Khotanii n-au învăţat sanscrita de la
nimeni. Sanscrita e limba civilizaţiei iniţiaţilor Khotanici din Carpaţi.
Vedele sunt istOrie
ariană. Ortografia şi alfabetul Asiei Centrale sunt preluate din limba
saca-Khotan a iniţiaţilor arieni. Sanscrita şi româna au origine comună
consideră M. Bărbulescu-Dacul (1936) şi Armin Olariu (2011) în urma
cercetărilor pe care le fac.
La Qumram se descoperă în 1947 texte Vedice precum Apocriful genezei şi
altele. Preoţii khotanici au adăpostit aici scrieri unicat din calea distrugătorului
Ginghis-Han şi nu numai. Preoţii budişti khotanici traduc scrieri sanscrite
precum Avatumsaka Sutra şi Deva Prajna dintre care au ajuns până
la noi doar 80 de exemplare salvate în limba
khotanică.
Sir H. W. Bailey (1899-1996) a descifrat din
scrierile khotaneze provenienţa popoarelor de la curtea regală din Oaza Khotan
şi a prezentat primele monede cu Gurgamoya,
regele regilor khotanici, în scriere Khorasthi. În 1938 scrie la Copenhaga Codicele khotanez după texte khotanice
duse la Cambridge, Londra, Berlin etc. În 1945 scrie Dicţionar de Saca- Khotan
studiind manuscrisele khotanice ariene. Khotaneza
sau saca este o limbă indo-europeană din grupa indo-iraniană vorbită în secolul
al VII-lea în Turkestanul oriental, în regatul budist Khotan, cunoscută prin
manuscrisele Dunghuang descoperite în Peşterile Mogao în veacul XX în zona
Khotan (azi XinJiang, China) şi care sunt traduceri ale textelor budiste. În 1938 R. E. Emmerick descifrează cel mai vechi text khotanic numit Zambasta.
Khotanii aveau monetărie şi foloseau bancnote din
coajă de dud, când hârtia nu exista. Marele
savant care a dezlegat tainele a 50 de limbaje, ca expert în limba Khotanică a
transcris o mulţime de manuscrise şi a lăsat o imensă bibliotecă în India,
Iran, Anglia.
Drumul mătăsii trecea prin Khotan,
dar khotanii s-au bucurat de ţesătura inventată de prinţesa Leizu (2640 î. H.
conform lui Confucius) - şi care a fost timp de peste 3000 de ani doar apanajul
chinezilor, mult mai târziu. Khotanul
devine prima reşedinţă externă a mătăsii naturale după ce soţia de
origine chineză a prinţului khotanic Yutian a adus seminţele viermilor de
mătase în coafură. Drept recunoaştere, regele
înalţă un templu la Halabang pentru regină, iar în peştera Dunlung suverana
este pictată în mărime naturală. Plecaţi din Khotan, doi preoţi nestorieni (creştini)
au dus viermii de mătase în Bizanţ în secolul al VI-lea.
Nestorienii sunt preoţii Bisericii creştine orientale
vechi, desprinsă de ortodoxie în secolul al V-lea. Şeful suprem al Bisericii
nestoriene şi Primat al Orientului era Katolicos ce deţinea: sfântul potir,
sfântul disc, evantaiul de metal.
Vestită a rămas în istorie Ţara preotului Ioan, cel
ce îl venera pe Sf. Toma, rege peste Trei Indii (Khotanice) de lângă Porţile
lui Alexandru, închise acestuia de Khotani, loc unde se afla Fântâna tinereţii şi a nemuririi,
cum scrie la 1322 Vincent de Beauvais. Regele
Preot Ioan trăia în castelul rotund fără
ferestre luminat de pietrele aduse de
vulturi. Marco Polo scrie că a fost ucis pe Câmpia Tenduk în 1200 de Ginghis-Han,
ce i-a luat fiica în robie. Regele preot Ioan coresponda cu Papa în 1077.
Scrierile sale sunt cunoscute în Evul Mediu. În Oaza Merv din Turkmenia
arheologul italian G. R. Osmida a identificat în 2011 o biserică
paleo-creştină, încadrată în structura mai veche a lui Haroba Kosht (Castelul în ruine), considerată a fi cea
mai veche biserică creştină din Asia Centrală. Acest nucleu nestorian fondat de
călugărul Bar Gheorghys în secolul al V-lea a devenit mănăstire nestoriană. Nestorienii
fug de zaraostrieni în Siria. Ei au fost rechemaţi spre sfârşitul secolului al
X-lea de către arabii abbasizi care căutau astfel să destindă relaţiile cu
vecinii bizantini. Dinastia turcă a Seleucizilor a aplicat şi accentuat aceeaşi
politică, sprijinind o restaurare masivă a mănăstirii şi, mulţumită
nestorienilor, s-a reuşit stabilirea unui raport privilegiat cu Republica
Veneţiei. În acea epocă – explică
Rossi Osmida într-o notă, Merv era cea
mai mare cetate din lume (număra mai bine de 200.000 de locuitori), bogată în
palate şi monumente din care astăzi se pot admira doar ruinele. Aici s-a atins nivelul maxim de civilizaţie şi de toleranţă religioasă
posibil în acea epocă. Convieţuiau în mod paşnic creştini, evrei, budişti şi
musulmani. Aici îşi avea sediul una dintre cele mai mari
universităţi ale Orientului, unde marele Omar Khayyam (1048-1131, părintele
fondator al algebrei şi un cunoscut poet) preda matematica şi astronomia (sursa: http://scripturamirabilis.wordpress.com/2011/06/02/descoperirea-unei-biserici-paleo-crestine-in-turkmenistan).
Istoria multimilenară a Khotanului a cunoscut invazii permanente. Conform legendelor, Khotanul a fost întemeiat de Kushtana, fiul
împăratului indian Ashoka, trimis aici în secolul al III-lea î. H. Khotanii
s-au supus chinezilor pentru a căpăta sprijin armat (632). În 670 sunt invadaţi
de tibetani, ca mai târziu să fie potopiţi de mongoli. Ginghis-Han cucereşte cel mai vechi regat arian sedentar din lume,
ce-a întemeiat budismul şi l-a transmis lumii asiatice în munţii jadului. În
1227 cotropeşte Khotanul cu o numeroasă
armată susţinută katafractari – kantari
(catafractarii erau
veritabile tancuri ale lumii antice, cavaleri sarmaţi originari
din stepele de la nordul Marii Negre, ce intrau în luptă echipaţi cu zale de
fier care acopereau atât calul cât şi călăreţul, modă care va fi reluată sute
de ani mai târziu de luptătorii Evului Mediu).
În
secolul al IX-lea mai erau regi khotani, numiţi pe artefactele de la Domoka, la est de
Khotan, scrie arheologul Sven Hedin, primul care a dezgropat oraşele acoperite
de nisip ale Khotanului antic, dar, mai apoi apar uigurii alungaţi din Mongolia, iar în 1006 Khotanul devine uigur.
Marco Polo a stat trei ani în Khotan (1271-1275).
Regii din Khotan aveau nume de: Khotan, Visha la
56 î.H, Văhana cel Mare 736, Vu-Zeitan,Vijaia Kriti, Sumbava, Gurgamoya, Zaman,
Ban Kao, Iulian anul 56, Boyan, Ashoka, Yacob.
În zilele noastre Khotanul/Hotan este cuprins în
Provincia Uigură XinJiang din vestul
Chinei şi păstrează rădăcini în adâncul istoriei, aici, unde s-au altoit
civilizaţiile estice asiatice tăinuite
încă în secretele Shamballei. Capitala
este la Urumki, o zonă de păşuni
unică pe pământ, încercuită de munţi, legată de Beijing printr-o cale ferată pe
mii de km.
Khotanii îşi construiau oraşe circulare, înconjurate de troiene. Îşi aşezau plaiurile pe mari înălţimi
numite la români ormenişuri, aşezate
strategic şi apărate cu ziduri de 4 metri grosime. Erau un popor de călugări ce
au centralizat triburile-state prin religia Marilor Preotese. Dakia a fost
primul stat matriarhal din lume arestat istoric unde s-a creat Religia
Cerelestă, în care s-a şcolit
budismul dus de preoţii khotanici în India, China, Mongolia, Coreea, Japonia,
Thailanda, Filipine etc. Khotanii menţionaţi
în enciclopedii de prestigiu sunt oreenii-arieni
din România carpatică unde trăiesc cotanii de la începutul lumii, unicul
popor guvernat de legi ale păcii.
Arienii au creat centre de civilizaţie
precum Sumerul, Indul, Egiptul, Mesopotamia etc. Origene înfiinţează şcoli de katiheţi. Kauti
era purtător de flacără al lui Mithra, veghetor. Kautopii erau judecători. În văile de pe Muntele Sinai mănăstirile
se numeau kutila. În Biblie sunt amintite kituvimi/K'tuvim,
adică scrierile cu sens de învăţături. În Marea Egee sunt
ostroavele kitim locuite de pelasgi
care se uneau cu macedonenii împotriva romanilor. În insula Charpatos din Grecia un dialect din vechime al pelasgilor conţine expresia Pase. Kalo - Paşte fericit, iar Kalo e
prezent în numele Asăneştilor: Kalo.Ian.
După Paşte la români se dă caloianul pe
Apa Sâmbetei.
Istoricul
latin Lucian scrie că înţeleptul schit Anacarsis se numea Dau. Khetes şi purta pe frunte o bandă cu o piatră în centru ca şi
Zamolse, ca şi regii coreeni, piatră ce se poartă şi astăzi în lumea parţilor
beduini. Cetatea lui Thot din Egipt, pe
care nu-l născuse nimeni – Kemenea, se
afla pe locul cel mai înalt numit Tato
pe care se hodinise Ra, în nordul îndepărtat.
Lamaiştii
din Tibet ştiu că Domnul A tot puternic
locuia în Apus, pe Muntele Sfânt, înconjurat de ape şi păduri (în Pangeea, prima insulă a lumii, neatinsă de Potop). Preoţii bărbaţi ce au
preluat puterea Marilor Preotese după Potop - brahmanii, rohmanii, ramanii,
blajinii, au venit din Bharata pe Apa Sâmbetei, plecaţi din Carpaţi ştiind că Centrul Lumii e în nord, sub steaua polară
– polul getic. Kitienii erau ramanii ce stăpâneau Iudeea. Un text al Frăţiei lui Filon din
Alexandria numit Documentul Sadokit
scrie că s-au dat lupte împotriva geţilor şi kitienilor, din care oştirea
kiteiană a recuperat bogăţiile şi bunurile date de un preot ca mită
Ierusalimului ca să obţină o funcţie deoarece, aici, în deşert, se pregăteau (Qumram)
pentru funcţii în Frăţia Celui Ales.
Kitienii
erau veghetorii, katiheţii ce slujeau Kogaionul/Kotayonul antic al lumii.
Sunt româncă şi am răzbit din pâcla istoriei cu numele de Cotan. Ca profesoară de filosofie apelez la
urmaşii cotanici ai lumii să reclădim din cenuşa istoriei sclipirile ce ne
luminează bucuria sacră a cunoaşterii strămoşilor şi să refacem altarele create de mintea nemuritorilor.
Bibliografie:
- Abel-Rémusat, Jean-Pierre; Historie de la Ville de Khotan, Paris, 1890;
- Bailey, Harold Walter; Codices khotanenses, Copenhagen : Levin & Munksgaard, 1938;
- Idem; Zoroastrian problems in the ninth-century books, Oxford : The Clarendon press, 1943;
- Idem; Khotanese texts, Cambridge : The University Press, 1945;
- Idem; Khotanese Buddhist texts, London : Taylor's Foreign Press, 1951;
- Idem; Dictionary of Khotan Saka, Cambridge University Press, 1979;
- Idem; The culture of the Sakas in ancient Iranian Khotan, Delmar, N.Y., Caravan Books, 1982;
- Cribb, J.; The Sino-Kharosthi coins of Khotan. Their attribution and relevance to Kushan chronology (Part 1) Volume: 144 (1984) 128 ff;
- Idem; The Sino-Kharosthi coins of Khotan. Their attribution and relevance to Kushan chronology (Part 2) Volume: 145 (1985) 136 ff;
- Dicţionarul ilustrativ al limbii române, Bucureşti, 2008;
- Densuşianu, Nicolae; Dacia Preistorică, Bucureşti, 1913;
- Drimba, Ovidiu; Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. I, Bucureşti, 1984;
- Eliade, Mircea; Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti, 1991;
- Emmerick, R. E.; Book of Zambasta,1968;
- Idem; Tibetan Texts Concerning Khotan, London, 1967;
- Gimbutas, Marija; Vestigii preistorice în sud-estul european, Bucureşti, 1989;
- Eadem; Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici, Bucureşti, 1997;
- Hedin, Sven; Through Asia, New York and London, Harper Brothers, 1899;
- Kumamato, Hiroshi; Textual Sources for Buddhism in Khotan, Collection of Essays 1993, Taipei, 1999;
- Idem; The Khotanese in Dunhuang, în Cina e Iran. Da Alessandro Magno alla Dinastia Tang, Florence, 1996;
- Leick, G.; Dicţionar de mitologie a Orientului Apropiat, Bucureşti, 2005;
- Moscati, Sabatino; Vechi imperii ale orientului, Bucureşti, 1982;
- Olariu, Constantin - Arimin; Adevăruri ascunse, 2012;
- Pelliot, Paul; Cotan, Notes on Marco Polo, vol. I, Paris, 1959;
- Preda, C. – coord.; Enciclopedia arheologiei şi istorie vechi a României, Bucureşti, 1994-2000;
- Skjærvø, P.O.; Khotanese Manuscripts from Chinese Turkestan in the British Library, London, 2002;
- Stein, Marc Aurel; Ancient Khotan: Detailed report of archaeological explorations in Chinese Turkestan, 2 vols. Clarendon Press. Oxford, 1907;
- Idem; Sand-Buried Ruins of Khotan, London, Hurst and Blackett, Ltd., 1904/Reprint Asian Educational Services, New Delhi, Madras, 2000; Idem;
- Idem; The Thousand Buddhas : ancient Buddhist paintings from the cave-temples of Tung-huang on the western frontier of China;
- Uray, G.; L’emploi de Tibétain dans les chancelleries des états de Kan-sou et de Khotan postérieurs à la domination tibétaine, JA 269/1-2, 1981;
- Walker, Annabel; Aurel Stein: Pioneer of the Silk Road, London, 1995;
- http://ro.wikipedia.org
- http://scripturamirabilis.wordpress.com/2011/06/02/descoperirea-unei-biserici-paleo-crestine-in-turkmenistan
- http://www.mitologiadacieiedenice.blogspot.com
- http://www.iranicaonline.org
- http://www.historia.ro
- http://idp.bl.uk/
De la NIKA vine mai apoi termenul masculinizat "neică"
RăspundețiȘtergereInteresant, noi stim altfel istoria, noi astia mai batrani, dar este loc de acumulat...inca.
RăspundețiȘtergereNAMASTE ! ...La care dacă-l mai adăugăm şi pe autorul SAL RACHELE citatul din a sa nou apărută "ISTOIA REALĂ A PĂMÎNTULUI unde la pagina 197 afirmă: "2.un alt grup de pleiadieni din alt sistem stelar,din afara celor şapte surori,care au ajuns să fie numiţi hiperboreenişi care aveau trăsături asemănătoare dar nu erau atît de înalţi"
RăspundețiȘtergeresau : pag.196"O altă ramificaţie a a tracilor este VINCA,precum şi TURDAŞ-DOUĂ GRUPURICARE AU FOST MENŢIONATE INSUFICIENT în jurnalele antropologice."
vă mulţumesc pentru aceste adevărate bijuterii ale existenţei noastre poposită aici încă de la stelarii lyrani
namaste = divin tu. divin eu. divin tot cei in jurul meu si al tau !!!
RăspundețiȘtergere