Olimpia Cotan-Prună
Vestalele ce alcătuiesc Cetele feminine sacre la
geto-daco-valaho-români se numesc ZÂNE.
Acestea sunt reprezentări feminine din vremuri de demult, adoratoare ale
Pământului şi Cerului, pilonii sacri ai existenţei în jurul cărora s-a creat
modelul cultural nemuritor reflectat în
religie, datini, tradiţii, obiceiuri, simbolistică, vestimentaţie,
meşteşuguri, arhitectură şi limbaj. Divinităţile feminine sunt principii ale
vieţii şi au în centru pe Marea Zână Mamă însoţită de un alai feminin, o Ceată
Sacră, cu sarcini precise păstrate în datini. Începând cu Magiile lui Nike - făcătoarele Cerului şi ale
Pământului, continuând cu hesperidele,
amazoanele, şulendrele, horele, ursitoarele, drăgaicele, paparudele, suratele,
mătcuţele, rusaliile, lăzăriţele, lioarele, ielele, vestele şi nevestele,
încheind cu sânzienele, toate aceste divinităţi îşi trag seva de la NIKA. Zână Mamă – NIKA
este păstrată codat într-o varietate de denumiri ce atestă primordialitatea ei.
Numai la noi numele Zânei
NIKA e scris pe stâlpul-cruce de la căpătâiul celor plecaţi în ceruri la Zamolsele luminii, cât
şi pe tălpile pecetei cu care se sacralizează pâinea - pristorNIKul/pristornicul, dar mai ales în limbajul contemporan ce conservă adevăruri
de necontestat. La
Echinocţiul de primăvară – 21 martie, se întrupează plantele,
păsările şi viitorii oameni. Nika - D.ră.ga.nica (de la Deea
- RA-
Gaea
– Nika)
ori Sân.zi.an.a (Zâna zilei Soarelui din An) este
pregătită de iniţiere până la
Solstiţiul de vară, când apar plantele de leac, benefice sănătăţii fizice şi sufleteşti,
sărbătoare simultană cu întărirea bobului
de grâu şi cu pârga roadelor pământului.
Sânzienele – zânele sacre ale zilei, deci ale Soarelui, sunt Cete Feminine formate din tinere care nu s-au prins în
HORĂ, selecţia lor făcându-se pe criterii de sănătate fizică şi intelectuală,
etică şi estetică. Sunt în număr fară soţ, multiplul de trei - deci cel
puţin NOUĂ, la paritate cu Rusaliile, ce au o mare putere de
seducţie. Zâna Sânzienelor este aleasă de către acestea şi primeşte numele de ILEANA COSÂNZEANA. Ea va purta semnele
distinctive pregătite de tinerele vestale şi anume: CUNUNA de SPICE, CENTURA de
TEI, TOIAGUL de ALUN, BUCHETUL de SÂNZIANĂ, o vestimentaţie adecvată. Numită
deseori simplu DRĂGAICA ori SÂNZIANA, zâna este aleasă în secret de vestale şi nu se va prinde în horă decât
peste trei ani. Marea Vestală - Cosânzeană se deosebeşte de membrele alaiului
prin TOIAGUL încrustat cu pătrate albe şi negre, pe care se împletesc lăstari
cu frunze de tei, cu flori de sânziană şi spice de grâu. Comenzile se însoţesc
de bătăi în pământ cu toiagul şi cu picioarele. Jurământul sânzienelor se
rosteşte în faţa ZÂNEI frumuseţii feciorelnice, cu mâna pe TOIAG, în zorii
zilei, în mijlocul gliei, după spălarea cu rouă, gest asemănător cu un botez: Zău că am să îndeplinesc goana Rusaliilor
până voi ieşi la horă şi nimeni decât eu şi ai mei să nu ştie, altfel Rusaliile
să mă pedepsească!
Ce învăţau noile vestale
pentru a fi admise în HORĂ? Sânzienele sunt conservate în basmele
româneşti ca Bătrâne ce se îngrijesc de fetiţele cu calităţi pe care le
răsplătesc precum în Fata moşului şi fata babei când, Fata Moşului, fiindcă a îngrijit
cu dragoste animalele, păsările, pomii
fructiferi, fântânile, dar şi a copt pâinea, a dovedit că e pregătită,
iniţiată, pentru a intra în HORA VIEŢII,
spre deosebire de sora vitregă ce nu înţelege încă rostul existenţei unei fete.
Tot în basmele româneşti, Ileana-Cosânzeana îşi înzeceşte puterile lângă
Făt-Frumos. Ei au arme deosebite precum paloşul de lumină, cai înaripaţi care
mănâncă jăratec, buzdugane purtătoare de
mesaje. Aflăm astfel că viitoarele sânziene erau alese dintre fetele harnice,
curate şi îmbrăcate cu veşmite lucrate de mâna lor, cu vorbele plăcute şi pline
de respect, şi înţelepciune ca nişte nestemate, care ştiu să deretice casa, să
îngrijească vietăţile, să dea ajutor celor în suferinţă şi să-şi respecte
cuvântul, să nu se facă de ruşine în lume, să se întoarcă mereu la părinţii pe
care să-i ajute. Sânzienele au fiecare un
nume secret în sensul
trecerii la o altă categorie de
vârstă, ca şi în cazul Albei ca Zăpada, care se iniţiază dereticând în casa
piticilor, meditând la apariţia
Prinţului, care întotdeauna vine pe un cal alb.
În Ceata de Sânziene se învaţă meştesugul îngrijirii sănătăţii si
frumuseţii, culegerea plantelor de leac şi utilizarea lor, aprecierea calităţilor
suratelor, transformarea boabelor de grâu în pâine, comportamentul social în
momentul însoţirii Drăgaicei ori Sânzienei pe la casele gospodarilor împărţind
plante de leac, bucheţele de flori de sânziană şi spice de grâu, cingători din
tei etc. Sunt importante participarea la prima horă din viaţa lor - cea a
sânzienelor, în prezenţa întregului sat, respectarea ceremonialului şi
păstrarea secretului jurămâtului, acordarea încrederii, dar mai ales
înţelegerea motivaţiei de gonire a Rusaliilor.
Rusaliile pocesc
bărbaţii, le fură bărbăţia şi mândria, le dau voce de femeie, le fură minţile,
atrăgându-i spre sexul neproductiv. Cu acest prilej se explică tinerelor rostul
vieţii sexuale, al venirii pe lume a pruncilor, dar mai ales al familiei în
care bărbatul trebuie să fie forţa fertilizatoare ce are nevoie de protecţie
din partea femeilor pentru a nu devia de
la calea cea dreaptă amintită de popor: Dragobetele sărută FETELE nu himerele aduse de vântul turbat – fenomenul de
electroionizare care dă stări de nelinişte tinerelor fete, fenomen numit în
popor ZBURĂTOR.
În perioada iniţierii, sânzienele aruncă pe
casă cununa de flori făcută spre a o feri de trăsnet, iar calamităţile se alungă cu Toiagul. Băieţii sar peste Focul de Sânziene, apoi
aprind torţe pe care le trec printre
picioare pentru purificare. Torţele se dau din mână în mână tinerilor la Hora Sânzienelor,
în drumul lor la Troiţe,
la morminte, la răscruci, pe câmp şi în livezi. FOCUL de SÂNZIENE este cunoscut pe toată aria pelasgo-geto-daco- valaho-românească.
Băieţii strigă: Sânzienele, măăăă!.... înălţând
cercuri aprinse pe care le rotăcesc de
pe coline, dealuri ori stânci hăulid şi
chiuind cât e valea. Pentru alungarea relelor, în noaptea de Sânziene se
aprind: lumânări, candele, făclii, lămpi la troiţe, în case, la porţi, pe
morminte. Membrele Cetei Sacre trebuie să atragă viitoare sânziene pentru a le
preiniţia fără să le dezvăluie marele
secret al jurământului sânzienelor: motivaţia alungării Rusaliilor.
Dacă Rusaliile sunt nouă
înseamnă că şi Ceata Sânzienelor trebuie să fie formată tot din nouă
membre, cunoscută fiind marea putere de seducţie a acestora. Rusaliile,
aceste zâne amăgitoare, nu sunt născătoare.
În jurământ se precizează că şi fetele sunt în pericol din moment ce le pot pedepsi
Rusaliile. Rusaliile ies la 50 de zile după Paşti şi aduc vântul turbat ce dă stare de agitaţie psihică tinerilor în pragul maturizării sexuale.
Poporul nu le pomeneşte direct ci inventează nume de laudă Rusaliilor ca
acestea să nu facă rău oamenilor, animalelor şi plantelor, apelor, rodului
pomilor şi semănăturilor. Sânzienele
deţin secretele alungării Rusaliilor: folosirea plantelor de leac ce se pun
sub pernă ori sub cearşaf, la cingătoare, în scopul de a păzi rodul fetelor şi
băieţilor, sănătatea lor, ameninţată de tunete şi trăznete, îndepărtate prin
alungarea cu Toiagul şi aninarea coronoţei pe casă ori pe un stâlp înalt: Eu azvârl pe casă cununiţa/ Să aducă
băieţilor guriţa.
Ceata de Sânziene este
păstrătoarea datinei relaţiilor sexuale cu finalitate concretă între fete şi
băieţi, nu a deviaţiilor care le rătăcesc minţile făcându-i din
oameni-neoameni. Sânzienele fac parte
din marea grupare a zânelor bune, puternice, viteze, cutezătoare, apărătoare
ale familiei şi legilor sacre ale
belaginelor Zamolsiene, creatoarele existenţei fizice, psihice, etice,
estetice, igienice în concordanţă cu natura şi ordinea cosmică. Sânzienele sunt
mesagerele înţelepciunii Zamolsienelor ce stă la temelia marilor religii ale
lumii creată, religii ce provin din cea iniţială creată de Marile Preotese
geto-dace.
În DACIA străveche se găsea
cea mai bogată floră din Europa, transmisă şi prin poveşti: Grădina cu merele
de aur, Câmpul cu florile, Grădina Raiului cu peste 3500 de specii de plante
cunoscute prin peste 5000 de denumiri. Şi atunci Sânzienele îşi însoţeau
leacurile şi binecuvântările cu incantaţii, comenzi, descântece pentru
protejarea sănătăţii fizice şi pentru vindecarea sufletului, aşa cum li se
dusese vestea Zamolsienelor cunoscute şi
amintite chiar şi de înţelepţii filozofi ai Antichităţii. Poarta cerească de referinţă se deschide la 21 martie – Echinocţiul de
primăvară, şi atinge apogeul la 24 iunie când Soarele ÎI.SUS desfătându-se
în poienile cu flori unde cântă ciocârlia care îi înalţă imnuri de slavă
nemuritoare din lanurile de grâu
unduitoare, speranţă de sănătate şi bucurie de a trăi într-o lume a tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.
Multe elemente din ceremonialul sânzienelor se păstrează
şi în zilele noastre preluate de obiceiurile
de nuntă. Mireasa este dusă de fete la fântănă unde se spală cu apă
neîncepută. Nunta e însoţită de făclii aprinse/lumânările. Naşa şi naşul sunt direct răspunzători de iniţierea sexuală cum se
mimează în obiceiul găina naşului. Naşa este cea care transmite
cununiţa de mireasă altei candidate din alaiul miresei. Are misiunea de a o
duce în lumea nevestelor punându-i pe cap băsmăluţa şi invitând-o la joc în
mijlocul Horei Nevestelor în
chiotele, strigăturile, îndemnurile femeilor care o primesc într-o veselie
generală dăruind–o cu bani, şi trecând-o în timpul dansului din mânâ în mână.
Din banii primiţi mireasa trebuie să-şi cumpere o bijuterie personală, o piatră
cu puteri magico-tămăduitoare, pe care s-o poarte toată viaţa pentru protecţia
familiei şi a copiilor.
Sânzienele sunt deci acele Cete Femine ale
Cultului solar, apărătoarele vetrelor geto-dace, a căror sărbătoare marchează
cel mai important moment calendaristic al anului străvechi: conservarea
plantelor, protecţia animalelor, dar mai ales asigură existenţa oamenilor
sănătoşi la trup şi la suflet înfăptuind
datina: Trăiţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pamântul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu