OLIMPIA
COTAN – PRUNĂ
dr SIMONA DANIELA PRUNĂ - GRIGORE
PRECIZARE
Acest material a fost realizat în
urma unei acţiuni personale de culegere de date realizată în perioada 1990 –
1995 în calitatea noastră de soră, respectiv nepoată, a luptătorului
anticomunist dobrogean Cotan M. Ion – zis Iani, născut la 16 februarie 1928 în
Neatârnarea/Cailderea, judeţul Tulcea, fiul lui Mihai şi al Marioarei Cotan, condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru crima de uneltire contra ordinii sociale
şi decedat în închisoarea de la Gherla
la 13 iulie 1952, la doar 24 de ani.
Poporul român a fost prins, la sfârşitul celei
de-a doua conflagraţii mondiale, în încleştarea dintre cele două lumi: cea
comunistă şi cea democratică.
Oamenii nu aveau de unde să ştie că, printr-un
simplu bileţel scris de W. Churchill şi strecurat în mâna lui Stalin, România
era lăsată în proporţie de 90% sub influenţă sovietică în contrapartidă cu
Grecia, englezii dorind supremaţia în Mediterană.
Încercuită de zidul ţărilor comuniste, România a
plătit scump, cu grele jertfe umane, lupta
de Rezistenţă anticomunistă şi antisovietică înfiripată încă din 1945.
În Dobrogea
se semnalează activitatea desfăşurată de luptătorii din frontul nevăzut încă din 1945
când, în casa scriitorului Alexandru Scărişoreanu, se ţin primele întâlniri ale
celor ce s-au înrolat în mişcarea de Rezistenţă
din Constanţa. Printre participanţi s-au numărat Gheorghe Filiu şi preotul
Dumitru Mihăilescu, această organizaţie ţinând legătura cu centrul mişcării
aflat în capitală şi încercând sincronizarea acţiunilor cu cele în plan naţional.
Un moment de răscruce al perioadei postbelice l-au
reprezentat alegerile din noiembrie 1946.
Acestea au determinat o adevărată
revoltă locală în zona central-nordică a Dobrogei – zona judeţului Tulcea.
Sătenii din comunele Eschibaba (astăzi
Stejaru), Camena, Ceamurlia de Sus, Panduru, Neatârnarea, Sarighiol de Deal,
Tistimelu (astăzi Vasile Alecsandri), chemaţi la un centru de votare din Beidaud,
au îndepărtat de la urne paza oficială şi au preluat supravegherea strigând Jos comunismul, afară cu ruşii din ţară !
În fruntea lor erau Petre Prisăcaru,
fraţii Fudulea Nicolae şi Dumitru, Iancu
Ghiuvea, Stere Grasu, Iancu Beca. Martorii oculari povestesc că a fost ca la război, iar Gogu Stere din Camena a
fost împuşcat în gât. Rezultatul votului
a fost însă, ca pretutindeni în ţară, falsificat.
Oficialităţile comunică faptul că învingător este Frontul Democrat, deşi
majoritatea ţăranilor era simpatizantă sau membră a partidelor istorice. Sunt
arestate 34 de persoane, eliberate abia în februarie 1947.
Evenimente asemănătoare au loc în localităţile Nicolae Bălcescu de Tulcea, Topolog, Ceamurlia de Jos, etc.
Urmăriţi, hărţuiţi, supravegheaţi, chemaţi la primărie,
avertizaţi, cei aflaţi în vizorul autorităţilor sunt obligaţi să ia drumul
pribegiei ascunzându-se prin sate, prin păduri, pe la stâne. Astfel, acţiuni
individuale, spontane, izolate, se amplifică prin activitatea fugarilor ce
cutreieră satele făcând legătura între nucleele de rezistenţă constituite în
mare secret, fără ca autorităţile să bănuiască freamătul subteran.
În toamna
anului 1947 o adevărată răscoală zguduie satul Tistimelu (astăzi Vasile
Alecsandri, judeţul Tulcea).
Un număr de 26 de localnici sunt deposedaţi de pământuri
ca urmare a manevrelor primarului comunist. Cei nedreptăţiţi, în frunte cu Dumitru Fudulea, îşi fac singuri
dreptate. Comisia de împroprietărire este bătută. Neamul Fudulea părăseşte satul, îşi face o stână la Mircea-Vodă unde stau până în 1948. Sunt încercuiţi de Securitate şi
li se confiscă oile. Bărbaţii sunt închişi: Fudulea
Nicolae, Ciciu Stere şi Gheorghe, Sterghius Nicolae, Paşata Dumitru, Mihai
Stere etc. O noua filă se adaugă dosarului lor de la Securitate.
La
începutul anului 1948, Rezistenţa se afla în plină organizare:
fraţii Nicolae şi Dumitru Fudulea iau
legătura cu Iancu Beca şi la întâlnirea
din casa lui Mihai Bajdu hotărăsc
formarea unui nucleu coordonator.
Oameni de încredere din satele din jurul localităţii Tistimelu sunt cooptaţi în mişcare: Iancu Ghiuvea, Iancu Cuşu (Ciocica), Nicolae Haşoti din Beidaud şi Stere Hapa din Nalbant.
Ei merg din sat în sat şi vorbesc cu persoane de nădejde care devin membri ai
mişcării (în satele Eschibaba, Ceamurlia
de Sus, Beidaud, Baia, Panduru, Sarighiol de Deal, Neatârnarea).
Bănuit de activitate subversivă, Fudulea Nicolae este arestat din nou în
1948, apoi eliberat. Îşi continuă lupta constituind noi nuclee de rezistenţă în
zona Sâmbăta Nouă, Topolog, Ciucurova,
Hagiomer (astăzi Cerbu), Slava Rusă,
Slava Cercheză, Caugagia, Camena, Başpânar. Fratele său, Dumitru, are aceeaşi sarcină în zona Hârşova, Casimcea, Alifaca (astăzi Războieni), Rahmanu, Vulturu, Nistoreşti,
Dulgheru, Saraiu, Calfa, Runcu, etc.
Organizarea localităţilor din zona sudică a
Dobrogei de Nord – Mihai Viteazu,
Ceamurlia de Jos, Lunca, Sinoe, Săcele, Nuntaşi, Târguşor, Cogealac, Mihail Kogălniceanu (jud.
Constanţa), Cheia, Grădina, Corbu,
etc. – cade în sarcina membrilor Rezistenţei originari din Beidaud: Iancu Ghiuvea, Iancu Beca, Nicolae Haşoti,
Iancu Cuşu.
Stere
Hapa acţiona în satele Nicolae Bălcescu (jud. Tulcea), Nalbant, Izvoarele, Valea Teilor, Cataloi,
Mihail Kogălniceanu (jud. Tulcea).
Evenimentul care dă un imbold puternic luptei de rezistenţă
nord-dobrogeană este apariţia lui Gogu
Puiu, fiul preotului din localitatea Mihail
Kogălniceanu (jud. Constanţa). Acesta se întorsese clandestin din străinătate în 1947. El fusese încorporat în 1939 în
Regimentul 40 Infanterie Bazargic şi caporal fiind, trecuse la Batalionul de
Gardă al generalului Ion Antonescu. În 1942 este trimis pe front, fiind
descoperit ca legionar. Fugar în Bulgaria, ajunge în Germania apoi în Austria
şi Italia unde se alătură grupărilor legionare ce părăsiseră ţara după
rebeliunea legionară. Ia legătura cu serviciile de informaţii francez şi
american şi se reîntoarce în ţară pentru a contribui la organizarea şi
dezvoltarea luptei de Rezistenţă, convins fiind de sprijinul Occidentului.
Arestat de Securitatea Constanţa în 4
aprilie 1947, este condamnat la un an de închisoare corecţională pentru crima de înaltă trădare. Eliberat în
iunie 1948, ia legătura cu grupările din Dobrogea.
Scopul venirii acestuia era preluarea
conducerii Rezistenţei pentru a îndemna sătenii să se revolte în masă şi a da
astfel ocazie Occidentului să intervină
în sprijinirea populaţiei contra forţelor sovietice ce aveau să înabuşe
insurecţia pornită în acest mod, motiv relatat de Gogu Puiu lui Nicolae
Caratană şi transmis astfel lui Fudulea.
Uluit de înflăcărarea tânărului, Caratană
îi prezintă lui Puiu realitatea:
posibilităţi armate reduse, prezenţa trupelor ruseşti, necesitatea protejării
populaţiei civile.
Caratană merge la Bucureşti şi cere precizări
despre noul sosit, iar şefii de aici cer oprirea acţiunii lui Gogu Puiu.
Gogu
Puiu nu renunţă. Se
aliază cu Hristu Pariza din Cogealac şi cu Taşcu Buciuneanu din Mihail
Kogălniceanu asigurându-i pe aceştia de sprijinul Occidentului.
Întâlnirea dintre Gogu Puiu şi fraţii Fudulea
are loc în iunie 1948 în casa lui Cotan Ion din Cailderea (astăzi
Neatârnarea).
În septembrie 1948, în casa lui Stere Grasu din Ceamurlia se
întâlnesc liderii mişcării. Se hotărăşte înfiinţarea Organizaţiei
de Rezistenţă Anticomunistă şi Antisovietică din Dobrogea de Nord sub
conducerea lui Nicolae Fudulea. Printre delegaţii
din cele 25 de localităţi reprezentate s-au numărat: Nicolae Ciolacu din Sinoe, Fotu Anastasie din Mihai Viteazu, Hristu
Pariza din Cogealac, Gheorghe Pulpă din Sarighiol de Deal, Gioga Arău din
Panduru, Nicolae Mataranga din Ceamurlia de Jos, Cotan Ion din Neatârnarea.
Se hotărăşte pregătirea sătenilor pentru sprijinirea unui
posibil atac antisovietic din partea anglo-americanilor cât şi organizarea unor grupuri de partizani care
să lupte alături de aceştia pentru apărarea populaţiei civile şi alungarea ruşilor.
De asemenea, se decide continuarea acţiunii
de cooptare de noi membri, stabilirea de gazde secrete pentru întâlnirile membrilor
mişcării şi dosirea armamentului, depistarea de călăuze zonale pentru liderii
Rezistenţei.
Membrii nucleului coordonator îşi propuneau să îngreuneze activitatea autorităţilor
comuniste de punere în practică a hotărârilor şi dispoziţiilor locale şi
centrale cu privire la plata taxelor şi impozitelor agricole, să-i intimideze
pe membrii de partid. Doreau ajutorarea familiilor celor nevoiaşi şi refuzul
executării “muncilor voluntare” obligatorii în folosul ruşilor.
De asemenea, se pune accent pe necesitatea contracarării propagandei comuniste ce pregătea
colectivizarea încercând să convingă oamenii să facă întovărăşiri agricole.
La
finele anului 1948, Rezistenţa anticomunistă nord-dobrogeană
avea organizaţii puternice şi luase
proporţii de masă. Fudulea Nicolae- liderul ei, s-a dovedit a fi un conducător înnăscut.
Sub comanda sa se stingeau orgolii, se conturau noi personalităţi, exista
unitate. Împreună cu ceilalţi conducători de grupuri de luptători, el creionează
programul de luptă cu strategii specifice fiecarei localităţi, respectând şi
instrucţiunile aduse de la Centrul coordonator din Bucureşti de către Gheorghe Cuşa.De asemenea, Nicolae Fudulea îl acceptă ca aliat şi
egal al său pe Gogu Puiu, încă de la
şedinţa de constituire a organizaţiei Rezistenţei din septembrie 1948 şi un an
de zile sunt nedespărţiţi.
Astfel, în zona dobrogeană, şefii Mişcării de Rezistenţă devin Tănase Papanace din Bucureşti - care ţine legătura cu Centrul
Naţional al Rezistenţei, Nicolae Fudulea,
comandantul zonei Babadag şi Gogu Puiu, comandantul Rezistenţei din sudul Dobrogei.
Mişcarea condusă de Fudulea îngloba grupări importante : din satul Dulgheru (condusă de Vasile Baciu, Nicolae Jipa, Dinu Gheorghe),
din Cogealac (lideri Nicolae Caratană si Hristu Pariza), din Casimcea (Nicu Marin, Dobrinaş Vasile, Ghiţă Tomoşoiu), din Topologu (grupul condus de învăţătorul Tofan Gheorghe), din Mihai
Viteazu ( Tasu Fotu, student la
Teologie), din Panduru (lider Tache Gheorghe), din Camena (conducător Paşata Dima), din zona Runcu-Pantelimon
(Balcan Gheorghe). Ea primea mesaje
de la gruparea din Deltă organizată
de fraţii Nicolae şi Parfenie Croitoru,
cât şi de la grupul condus de Popa
Nicolae şi Marcovici Ion din Pădurea
Mândra de lângă Agighiol.
Omul de încredere care-i pregătea terenul pe care Nicolae Fudulea lua legătura cu şefii locali de nuclee era tânărul Cotan Ion, zis Iani, din satul Cailderea (astăzi Neatârnarea).
În ianuarie
1949 are loc o şedinţă a mişcării la Gramene
Gheorghe din Eschibaba (astăzi Stejaru) şi se discută situaţia din zonă,
iar în februarie o altă întâlnire are
loc la Mihai Ganca din Caugagia. Pe lângă problemele legate de
numeroasele arestări din localităţile Mihai
Viteazu şi Mihail Kogălniceanu se
aduce în prim-plan problema noilor brigadieri silvici devotaţi regimului, de
care luptătorii trebuiau să se ferească în peregrinările lor prin păduri,
devenite pentru ei drumuri sigure şi ascunzători provizorii.
În urma unui denunţ, în martie 1949, casa fraţilor Fudulea din Tistimelu este percheziţionată de Securitate şi familia acestuia
ameninţată. Două luni mai târziu este arestată familia Bajdu şi fraţii şi surorile lui Fudulea care sunt duşi pentru cercetări la Topolog şi Tulcea şi
eliberaţi după şase săptămâni. Este urmarea înmulţirii numărului turnătorilor din mişcare.
Retraşi în casa familiei lui Vasile Baciu din Dulgheru,
fraţii Fudulea primesc de la Tănăsache Papanacea ordinul dat de Nucleul Naţional al Rezistenţei din Bucureşti
de retragere în Pădurea Babadagului. De acolo se dorea trecerea lor în munţii
Carpaţi unde se afla Centrul Naţional de Luptă Anticomunistă. Documentele
personale urmau să le primească de la agenţii Rezistenţei ce lucrau în primării.
În luna mai
1949, mulţi ciobani din zona Tistimelu-Eschibaba-Neatârnarea pleacă cu oile
în Balta Brăilei, deoarece păşunile din împrejurimi nu mai puteau fi folosite
din ordinul comuniştilor. Infiltraţi printre oieri, securiştii află că cel care
ştia cel mai bine mişcările liderilor Rezistenţei este Cotan Ion de 22 de ani din Cailderea
(astăzi Neatârnarea). Agenţii securişti încearcă să-l răpească pe acesta într-o
zi în care rămâne la stână doar cu câţiva ciobani bătrâni ce prelucrau laptele şi
cu fratele său, Cotan Grigore, în vârstă de 17 ani. După ce
le-au omorât câinii, securiştii
i-au călcat în picioare – la propriu
- pe cei doi tineri, cel mic fiind abandonat într-o mlaştină, salvat apoi de un
confrate. A fost confiscată toată agoniseala de la stână. Ciobanii arestaţi
atunci au revenit acasă după ani lungi de temniţă.
Torturat, Cotan
Ion le-a promis securiştilor că îi va duce la viitorul loc de întâlnire al
liderilor mişcării de Rezistenţă dobrogeană. Ştia că aceştia, având viziuni
opuse despre modul de organizare şi începutul insurecţiei anticomuniste, se
despărţiseră. Astfel, grupul Gogu Puiu,
Stere Hapa, Iancu Pariza a hotărât să se retragă în sudul Dobrogei, iar Fudulea rămăsese la Ceamurlia, în zona judeţului Tulcea.
Pe 1 iunie
1949, Securitatea din regiune, coordonată de Popa Nicolae din Baia, îl ia
pe Cotan Ion şi-l duce la casa lui Grasu Stere din Ceamurlia- unde aveau informaţii că este ascuns Fudulea Nicolae şi fratele său, Dumitru. Convins de Cotan Ion că va colabora cu
autorităţile, şeful securist îi dă acestuia un pistol pentru a le crea fraţilor Fudulea senzaţia că a fost
eliberat.Tânărul reuşeşte să-şi anunţe tovarăşii că securiştii i-au înconjurat şi
fuge împreună cu fraţii Fudulea şi Grasu Stere.
Această evadare spectaculoasă are urmări tragice
pentru luptători. Începe o prigoană de nedescris şi, rând pe rând, nucleele
Rezistenţei sunt spulberate de Securitate. În sate, în păduri, pe dealuri
sterpe, pretutindeni sunt căutaţi cei patru fugari. Şefii Rezistenţei din sate
sunt împuşcaţi : Nicu Marin din Casimcea, membrii organizaţiilor din Sinoe şi Lunca, Gheorghe Pulpă din
Sarighiol de Deal, Gioga Arău din Panduru, fraţii lui Grasu
Stere din Ceamurlia.
Pe 11 iulie
1949, Securitatea îi ridică pe membrii
familiei Fudulea- un bătrân de 90 de ani, două femei şi şapte copii sub
zece ani, pe cei ai familiei lui Nicolae
Haşoti din Beidaud - soţia şi trei copii, pe cei ai lui Iancu Beca- soţia şi doi copii. Căruţele
cu arestaţi ajung în localitatea Mihail
Kogălniceanu (jud. Constanţa) la
casa preotului Puiu. Sunt arestaţi
mama, sora lui Gogu şi un cumnat. Noaptea şi-o petrec la Miliţia din Constanţa,
apoi sunt deportaţi în Bărăgan, la
I.A.S.-ul Vasilescu Vasia lângă Călăraşi.
Când au ajuns, bătrânul Fudulea Stere
a decedat şi familia nu a ştiut unde l-au înmormântat autorităţile. Până în
toamnă familiile deportate au supravieţuit
cu greu, câte zece într-o cămăruţă insalubră.
Între timp, pe
18 iulie 1949, are loc în casa lui Ion
Dumitrescu din Cobadin o întâlnire a delegaţilor organizaţiilor din sudul Dobrogei, la care participă şi
Gogu Puiu şi Gheorghe Filiu. Discuţiile legate de modalitatea în care conducătorii marcanţi ai Rezistenţei să fie trecuţi
în Ardeal, conform instrucţiunilor date de la Bucureşti, este întreruptă de
apariţia unor securişti în zonă. Până dimineaţă, partizanii reuşesc să se
strecoare afară din localitate. Unul dintre membri este prins şi torturat şi
astfel securiştii obţin informaţii despre gazda ce-l ascunde pe Gogu Puiu: Ion Adam. Casa
acestuia este atacată de forţele de ordine, iar Puiu ripostează cu armamentul avut. Văzând că este înconjurat, îşi
găseşte sfârşitul detonând o grenadă. În luptă
este grav rănit Gheorghe Filiu.
Pe 19 iulie este arestat grupul
din Beidaud : Iancu Ghiuvea,
Stere Hapa, Iancu Beca, Nicolae Haşoti. Sunt
condamnaţi la moarte şi executaţi pe 16 decembrie 1949 la Mamaia, apoi
aruncaţi în largul mării cu greutăţi prinse de picioare.
Aceste succese ale autorităţilor comuniste şi mai ales căderea lui Gogu Puiu au zdruncinat din
temelii mişcarea de Rezistenţă dobrogeană. Nicolae Fudulea ordonă suspendarea
oricăror acţiuni. Dar revolta maselor se amplifică în condiţiile în care Plenara Partidului din 3-5 martie 1949 hotărăşte
intensificarea colectivizării şi crearea relaţiilor de producţie socialiste de
la sate. Oamenii sunt intimidaţi şi constrânşi să intre în colectiv, multora luându-li-se
pământurile după ce fuseseră etichetaţi drept chiaburi.
De aceea convoaiele cu căruţe ce
duceau grânele strânse drept cote la silozul din Baia sunt atacate de săteni şi
dosite în păduri.
În septembrie 1949, comandanţii grupării din nord hotărăsc la întâlnirea
din pădurea Alifaca (azi Războieni) că
gazdele din sate nu sunt sigure şi că prezenţa lor i-ar pune in pericol pe săteni.
Astfel, grupul fugarilor format din fraţii Fudulea, Grasu Stere şi Cotan Ion decid săparea
unui adăpost în Pădurea Babadagului, la cota Secar Bair 332, între satele
Camena, Slava Rusă, Başpânar şi Tistimelu, loc ce putea fi străbătut doar
cu piciorul. În trei săptămâni au săpat o
grotă ingenios gândită, aşezată într-un lăstăriş de aluni şi carpeni, cu
intrarea în formă de fântână (diametrul de 75 cm) închisă printr-un chepeng. Adâncimea
adăpostului era de 3 m şi conţinea un coridor de 2,5 m ce ducea într-o magazie
boltită înaltă de 1,60 m. Tot din coridor se intra într-o marchiză de 1,5/1,5 m
ce se deschidea spre o cameră de 4/4m. În cameră era amenajat un pat într-o porţiune
de pământ cruţat, o masă cu scaune, o sobă cu plită al cărei burlan ce elibera
fumul era mascat la suprafaţă de un copac scorburos uscat.
Într-una din zile când merge la
izvor după apă, Grasu Stere dă de
turma de oi a ciobanului Nechita Nazarie
din Başpânar. Acesta jură ca nu va
spune nimănui unde sunt ascunşi şi le promite că va trece adesea cu turma ca să
le steargă urmele, deoarece toţi pădurarii îi căutau. De asemenea, hotărăsc să
le aducă şi provizii.
Fugarii mai sunt aprovizionaţi şi de
familia lui Cotan şi de alţi luptători.
Fraţii Fudulea îşi vizitează
familiile reîntoarse din Bărăgan, apoi iau legătura cu secretarul Sfatului
Popular din Sarighiolul de Deal, Nicolae Burecu, care le face acte false spre
a-i ajuta să treacă graniţa în Iugoslavia.
În aceeaşi perioadă, grupul din satul Dulgheru îş sapă o grotă identică în câmp între Dulgheru şi Vulturu.
În lunile octombrie – noiembrie 1949, arestările se înmulţesc. Autorităţile
sunt vădit deranjate de faptul că principalii organizatori ai mişcării nu le
cad în mâini.
Luna martie a anului 1950 poate fi numită luna martirilor dobrogeni.
16
luptători dobrogeni şi-au
găsit sfârşitul în noaptea de 9 spre 10
martie 1950 când au fost ucişi în trenul morţii ce-i ducea de la Gherla spre Timişoara în scopul judecării : Lache Costea (Tistimelu), Cenuşă Marin (Baia), Constantin A. Ion
(Nistoreşti), Dobromir Nicolae (Casimcea), Duţu Manea (Târguşor), Enache
Gheorghe (Mihail Kogălniceanu), Gogu Alexandru (Beidaud), Tomoşoiu Gheorghe
(Casimcea), Stercu Stere (Camena) şi mulţi alţii. În ziua de 8 martie, rudele fraţilor Fudulea -
fratele mai mare,Gheorghe, şi
nepotul, Stere, sunt chemaţi la
Primăria din Tistimelu sub pretextul
că se dau seminţe pentru lucrările de primăvara. Sunt arestaţi şi torturaţi,
iar bătrânul, nemaiputând îndura chinurile le spune celor ce-l anchetează la
Babadag că doar ciobanul Nechita Nazarie ştie ascunzătoarea fraţilor săi din
Pădurea Babadagului.
Pădurea este înconjurată şi în ziua de 9 martie 1950, forţele de securitate îl duc pe Nechita
Nazarie să le arate intrarea în grotă. Acesta se preface că nu ştie locul
şi este împuşcat. Apoi, lăstarişul
este aprins cu benzină. Patru ore, cei
din grotă sunt atacaţi cu grenade şi arme automate. Pe la ora 11 o grenadă
căzută în grotă este luată de Dumitru
Fudulea spre a fi aruncată afară, dar îl răneşte grav la şold. Cum situaţia
se înrăutăţea, se hotărăsc să se predea.
Securiştii intră în grotă, scot lucrurile
şi armele, fotografiază locul, apoi îl aruncă în aer. Popa Nicolae- cadru al
Securităţii din Baia, se deplasează la familiile arestaţilor în Tistimelu,
Ceamurlia de Sus şi Neatârnarea pentru a lua haine pentru aceştia.
Pe 25
martie 1950, grupul ascuns în grota
de la Dulgheru - Dinu Gheorghe, Baciu Vasile, Jipa Nicolae- este arestat.
Locul ascunzătorii a fost deconspirat de soţia lui Dinu Gheorghe, pe care securiştii au torturat-o zdrobindu-i plămânii
cu un făcăleţ băgat pe gât.
Epopeea grupului Fudulea nu se sfârşeşte încă. Dumitru Fudulea este îngropat – încă
viu, alături de Nechita Nazarie în
marginea cimitirului din Babadag.
Ancheta celorlalţi durează trei luni. Prin Sentinţa 186 din 2 iunie 1950 a Tribunalului Militar Constanţa, Fudulea Nicolae e condamnat la moarte
prin împuşcare pentru crima de uneltire contra ordinii sociale conform Legii
16/1949 şi la moarte prin împuşcare
pentru crima de acte de teroare
conform aceleiaşi legi.
Grasu Stere împărtăşa aceeaşi condamnare cu Fudulea. Lui Cotan Ion, un tânăr de numai 22 de ani, având studii de şapte clase
– o raritate a acelor timpuri, şi care visa să ajungă pilot, i se frânge zborul. Prin aceeaşi sentinţă – 186/2
iunie 1950 – el este condamnat conform Legii 16/1949 la muncă silnică pe viaţă pentru crima de uneltire contra ordinii sociale.
Închis în infernul de la Gherla, tânărul sfârşeşte în celulă, cu mintea rătăcită
şi plămânii zdrobiţi în urma torturii, în ziua de 13 iunie 1952, strigând
avertismentul istoriei : “Lupii, măi!”.
Nicolae
Fudulea se dovedeşte din
nou un luptător neînfricat. Într-o noapte de septembrie a anului 1950
hotărâtă pentru executarea sa, evadează din închisoarea de maximă securitate Tataia din Constanţa. Împreună cu Stere Grasu, scoate gratiile de la
fereastra celulei şi coboară pe o frânghie realizată din propriile haine. Încercând
să sară gardul închisorii, Stere Grasu alunecă
şi îşi rupe piciorul. Sunt reperaţi de santinele şi, în agitaţia produsă de
evadare, Fudulea iese alergând pe
poarta deschisă pentru schimbarea gărzii. Prefăcându-se beat, reuşeşte să iasă
din Constanţa, se ascunde prin lanurile de porumb, doarme în glugile de coceni şi
se hrăneşte cu struguri. Ajuns la Cobadin,
se ascunde la o rudă de-a sa – Nasta
Stere – timp de două săptămâni. Este ascuns apoi într-o căruţă cu iarbă şi
ajunge astfel în satele de macedoneni din zona judeţului Tulcea, apoi acasă, la
Tistimelu (satul Vasile Alecsandri). Slab, fără dinţi, este îngrijit în câmp, apoi ascuns
în casa nepotului său, Stere Fudulea.
Ia legătura cu Alexe Stere din Ceamurlia care
preluase comanda organizaţiei în urma arestării sale. Hotărăşte ca împreună cu
acesta să rămână la Ceamurlia de Sus,
în casa lui Bote Alexe, deghizaţi în
costum femeiesc macedonean. Aici au loc toate întâlnirile ulterioare ale
membrilor Rezistenţei.
Securitatea era în continuare pe urmele
lui Fudulea. Deşi ştiau de la
informatori că este în sat, nu-l puteau depista. De aceea, faimosul călău al
Securităţii din localitatea Baia - Popa Nicolae, îşi aşază cartierul general în
locuinţa babei Leonora, o bătrână
singură a cărei casă era la şosea, în faţa casei familiei Bote. Din hrana
rechiziţionată de la săteni, securiştii o puneau pe bătrână să le pregătească
masa, iar aceasta mai păstra din bucate şi le ducea fugarilor ascunşi în
spatele casei de vis-a-vis. Spionându-i pe securişti, baba Leonora l-a anunţat în timp util pe Fudulea când să fugă din sat.
Anul
Nou 1951 îl găseşte pe Nicolae Fudulea din nou în satul natal,
la nepotul său, aproape şi totuşi foarte departe de copiii şi soţia sa, care nu
ştiau că este prezent în casa lui Stere.
Drumurile sale de pribeag
l-au dus în satul Nicolae Bălcescu.
Aici şi-a săpat o ascunzătoare sub casa unei rude (familia Popa) şi a stat
ascuns până toamna, împreună cu Stere
Alexe. Denunţaţi de unul dintre vecini, reuşesc să scape când satul e înconjurat
de securişti.
Deşi fugari, cei doi reuşesc să continue coordonarea
activităţii de Rezistenţă din zona Dobrogei de Nord.
În toamna
anului 1951, un alt luptător, Nicolae
Ciolacu, e prins de autorităţile comuniste. Înalt de 1,90, cu o barbă nerasă
de 3 ani - timp în care se ascunsese în satul Lunca, Ciolacu îi descumpăneşte pe cei ce-l arestează. Nicolae Ciolacu, născut la 15 august 1912, a fost cel care a
iniţiat şi organizat rezistenţa anticomunistă în satul Sinoe, judeţul Tulcea. Arestat de Securitate - acţiune la care e
prezent însuşi şeful Doicaru Nicolae, este condamnat la 25 de ani de muncă
silnică. Purtat prin
închisorile comuniste, la Aiud şi Gherla, a fost eliberat la 1 august
1964, anul marii graţieri. Întors acasă, neputându-se împăca cu regimul comunist, emigrează în SUA.
Revine în anul 1995 şi se călugăreşte la Mănăstirea Sâmbăta, lângă Făgăraş. Se
stinge din viaţă în anul 2002 împăcat cu soarta şi cu Dumnezeu ca fiind călugărul Nectarie.
Sunt închişi şi colaboratorii lui: Iancu Costerică şi Nicolae Dimcică.
În luna
noiembrie 1951 se atinge recordul în
materie de arestări. Aproximativ 2000 de oameni din 60 de sate sunt ridicaţi de
Securitate. Bătuţi, schingiuiţi, condamnaţi la carceră, dobrogenii continuă războiul
inegal cu autorităţile. Toţi membrii organizaţiei Ceamurlia, soţiile lor şi copiii peste 15 ani sunt arestaţi.
Din nou fugari, plecaţi din localitatea Nicolae Bălcescu, cei doi lideri se
despart. Fudulea îşi sapă o ascunzătoare
în pădurea Topolog unde stă până dă îngheţul.
Merge apoi la Calfa, în casa unei
foste gazde, Pantelimon Ion. Alexe Stere merge la fratele său, Mihai, în Ceamurlia.
În decembrie 1951, o maşină a Securităţii
opreşte în poarta familiei Alexe Stere.
Soţia acestuia e bătută
în curte, de faţă cu copiii. Bătrâna sa mamă e ameninţată cu pistolul de şeful
Securităţii zonale, Jean Sarchizian.
După câteva zile, la denunţul lui Mişa Colacxiz, Alexe Stere e găsit de securişti în ascunzătoarea sa din casa
fratelui. Judecat şi condamnat la muncă
silnică pe viaţă, este asasinat la Aiud.
În ianuarie 1952 este arestat grupul din localitatea Mihai Viteazul şi au loc noi arestări la
Beidaud, Sarighiol de Deal şi în satele din nordul Dobrogei. Noi acţiuni de
revoltă se conturează o dată cu continuarea colectivizării. Se împlineau trei
ani de la faimoasa plenară a C.C. a P.M.R. din 3-5 martie 1949, unde se dăduse
startul în făurirea relaţiilor socialiste la sate prin colectizare.
Nici un român nu trebuie să uite că Dobrogea
a fost prima regiune colectivizată –evident, forţat. Au făcut-o
prin şantaj, ameninţări, torturi, deposedări. Dar Gospodăriile Agricole
Colective au fost repede desfiinţate,
prin acţiunea hotărâtă a sătenilor, în Topologu,
Valea Teilor etc. Oamenii refuzau să
dea statului comunist munca lor de-o viaţă, uneltele, vitele şi pământul ce le
asigurau supravieţuirea. Refuzau să scrie în finalul cererii de intrare în
gospodăria agricolă “Traiască Republica Populară Română! Trăiască lupta pentru
pace !”
În prima jumătate a anului 1952, Rezistenţa Dobrogeană a fost practic înăbuşită în sânge prin
executarea conducătorilor, prin arestarea majorităţii membrilor activi. De asemenea, o mare parte a populaţiei
era dusă în închisorile administrative. Fără să fii judecat şi condamnat, erai
ridicat de acasă ca pe vremea poterei şi pus să faci munci grele precum tăiatul
stufului în Deltă sau muncă la Canalul Poarta Albă, pe motiv că nu simpatizezi cu
comuniştii.
Pe 23
ianuarie 1952 e arestat grupul din localitatea Panduru. Unul dintre luptători, Gheorghe
Turcu, reuşeşte să fugă de sub escortă şi se ascunde timp de 12 ani în casa
părintească. Iese la lumină
de-abia în 1964, când se predă şi este graţiat. Ceilalţi nu au norocul lui.
Pe 2
februarie 1952, tânărul Zuba Hristu din
Ceamurlia de Sus e arestat şi
torturat pentru a spune unde se află Fudulea
Nicolae. Securistul Popa Nicolae aflase că acesta, deşi secretar UTM,
participase la o şedinţă a luptătorilor din Rezistenţă. Dus de torţionar pe un
câmp între Ceamurlia şi Beidaud, este pus să-şi sape singur
groapa, apoi este împuşcat. Securiştii îl pun pe un sătean, Gheorghe Pastramă, să-l acopere cu pământ
şi-l ameninţă cu moartea dacă va spune
cuiva ce se întâmplase. Timp de 30 de ani omul merge mereu să-l acopere pe tânărul
mort deoarece ploile îi scoteau trupul la suprafaţă.
Luna martie
1952 îl găseşte pe Nicolae Fudulea în
satul Calfa. Autorităţile recurg la o
stratagemă pentru a-l prinde. Anunţă că toţi bărbaţii comunei Sâmbăta de Sus, de care aparţinea şi
satul Calfa, trebuie să se prezinte
la primărie pentru verificarea personală a livretelor militare. Toţi cei care intrau erau anchetaţi :
“Ştim că Fudulea e la tine !” Auzind afirmaţia, Pantelimon Ion, cel în casa căruia se ascundea Fudulea, scapă livretul din mână. Convins că predarea lui Fudulea îl va salva de la arestare, Pantelimon conlucrează cu securiştii.
Aceştia încercuiesc casa. Din nou Fudulea
fuge, dar un glonte îl atinge în coapsa piciorului drept. Este prins de
miliţieni şi i se pun cătuşele. Sub escortă, într-o căruţă, ajunge la Sâmbăta de Sus, apoi la Constanţa. E dus la spital şi legat de pat cu lanţuri.
Nu i se acordă îngrijiri medicale. Autorităţile vroiau doar să pară umane în faţa
poporului.
Se
stinge din viaţă după
trei săptămâni, pe 28 martie 1952,
singur, înmormântat de duşmanii săi – nimeni nu ştie unde. Securitatea a făcut
acest lucru pentru ca mormântul eroului să nu devină loc de pelerinaj.
Se încheie astfel o pagină de istorie. Numele unor oameni simpli,
dar dârji, au fost încrustate în marmura istoriei. Ei sunt eroii Rezistentei
Anticomuniste din Dobrogea de Nord : Nicolae
si Dumitru Fudulea, Stere Grasu, Ion M. Cotan, Vasile Baciu, Gioga Arău,
Gheorghe Pulpă, Stere Alexe, Nicu Marin, Nichita Nazarie, Iancu Cuşa, Zuba
Hristu, Iancu Ghiuvea, Iancu Beca, Nicolae Haşoti, Nicolae Ciolacu, Stere Hapa,
Dinu Gheorghe şi Anica şi mulţi-mulţi alţii.
[1] Olimpia Cotan, Beca Taşcu; Rezistenţa,
Editura Fundaţiei Andrei Şaguna,
Constanţa, 1995, pg. 5 – 35.
